elveţienii n-au ce face în concediu…

Pentru cei care nu ştiu, elveţienii au un obicei costisitor, dar care s-a dovedit util nu numai în supravieţuirea micului stat federal, ci şi în atingerea unui nivel de trai şi de civilizaţie invidiat cam de toţi. Aplică democraţia populară “a la carte”. Toate deciziile importante se iau prin referendum, adică membrii cetăţii, contribuabilii, care va să zică, plebea, ce să ne mai ascundem după degete, se exprimă direct, nu prin intermediul unor reprezentanţi care-şi uită, curând după alegeri promisiunile, culoarea politică, valorile şi scopul pentru care au fost trimişi în parlament. Sigur, la ei e vorba de educaţie şi de mentalităţi. Cu rezultatele care se cunosc.

12 mart. 2012, 10:48
elveţienii n-au ce face în concediu…

Chiar dacă la noi ar vrea cineva să implementeze un astfel de sistem, românii nu s-ar obosi să meargă, una-două, la vot, pentru orice problemă pe care o pot “rezolva” aleşii. Să fie de capul lor, că de-aia îi “ungem” odată la 4 ani ca cei mai breji dintre noi. Să ne ia de pe cap responsabilităţile guvernării şi să ne lase doar libertatea de a fi nemulţumiţi. Sigur, dacă i-ai chema pe oameni să decidă dacă berea trebuie dată gratis sau dacă pornografia ar trebui, totuşi, permisă şi la buletinele de ştiri… alta ar fi povestea. Dar câte referendumuri poţi face pe teme din astea serioase? La noi, înjuratul, cu o ţuică în faţă sau cu mâinile în ligheanul cu rufe şi, neapărat, în faţa televizorului, ţine locul oricărui plebiscit.

Ei bine, elveţienii au fost chemaţi ieri, 11 martie, să decidă dacă vor sta anual în concediu câte 6 săptămâni, în loc de 4, ca până acum. Desigur, dacă era vorba de Japonia, legendele noastre ne-ar fi dat un indiciu despre deznodământul unui astfel de referendum, dar când vorbim de oamenii cantoanelor, ne-am putea imagina că abia aşteptau să aibă mai mult timp liber ca să-şi numere banii din bănci, să-şi potrivească ceasurile, să-şi ascută bricegele şi să mănânce ciocolată pe marginea lacurilor alpine, privind cu drag la cornutele mov cu stafide sau alune de pădure. De fapt, oricum avem senzaţia că ei asta fac toată ziua, aşa că, serios, la ce le trebuie concediu?

În favoarea măsurii pledau creşterea stresului la locul de muncă şi statistica alarmantă care spune că cei peste 40 de ani de muncă ai unui elveţian obişnuit se termină, de obicei, cu un drum direct la cimitir şi nu la oficiul de pensii. În schimb, împotrivă se pronunţau în special cei preocupaţi de riscul scăderii competitivităţii ţării şi al creşterii costurilor cu forţa de muncă. Ceea ce, spun ei, s-ar repercuta tot asupra angajaţilor. Multe companii străine ar părăsi Elveţia iar o grămadă de angajaţi ar fi trimişi în concedii lungi… mult mai lungi de 4 sau 6 săptămâni.

Surprinzător, sau nu, rezultatele arată o victorie a lui NU, cu 66,5%. Ceea ce demonstrează, încă o dată, maturitatea unui popor de a-şi gestiona viitorul, nu doar prezentul. Popor care, în loc să trăiască pe principiul ”eu, acum, aici, mult” (sau carpe diem, ca să fim puţin erudiţi), a învăţat să cântărească bine avantajele şi dezavantajele pe termen lung ale unei decizii care poate părea atât de atractivă pentru orice om.

Revenind la România… Pentru că aici ştim toţi cam care ar fi rezultatul unei astfel de “fiţe” democratice, nu mai bine l-ar consfinţi parlamentul direct, fără niciun referendum, cheltuieli suplimentare şi efortul atâtor oameni de a-şi mişca fundurile la secţiile de vot? Şi sunt sigur că nu vor fi prea mulţi cei care vor contesta la Curtea Constituţională ipoteticul deznodământ al unei atât de nenecesare consultări populare.

http://raduherjeu.blog.com

Chiar dacă la noi ar vrea cineva să implementeze un astfel de sistem, românii nu s-ar obosi să meargă, una-două, la vot, pentru orice problemă pe care o pot “rezolva” aleşii. Să fie de capul lor, că de-aia îi “ungem” odată la 4 ani ca cei mai breji dintre noi. Să ne ia de pe cap responsabilităţile guvernării şi să ne lase doar libertatea de a fi nemulţumiţi. Sigur, dacă i-ai chema pe oameni să decidă dacă berea trebuie dată gratis sau dacă pornografia ar trebui, totuşi, permisă şi la buletinele de ştiri… alta ar fi povestea. Dar câte referendumuri poţi face pe teme din astea serioase? La noi, înjuratul, cu o ţuică în faţă sau cu mâinile în ligheanul cu rufe şi, neapărat, în faţa televizorului, ţine locul oricărui plebiscit.

Ei bine, elveţienii au fost chemaţi ieri, 11 martie, să decidă dacă vor sta anual în concediu câte 6 săptămâni, în loc de 4, ca până acum. Desigur, dacă era vorba de Japonia, legendele noastre ne-ar fi dat un indiciu despre deznodământul unui astfel de referendum, dar când vorbim de oamenii cantoanelor, ne-am putea imagina că abia aşteptau să aibă mai mult timp liber ca să-şi numere banii din bănci, să-şi potrivească ceasurile, să-şi ascută bricegele şi să mănânce ciocolată pe marginea lacurilor alpine, privind cu drag la cornutele mov cu stafide sau alune de pădure. De fapt, oricum avem senzaţia că ei asta fac toată ziua, aşa că, serios, la ce le trebuie concediu?

În favoarea măsurii pledau creşterea stresului la locul de muncă şi statistica alarmantă care spune că cei peste 40 de ani de muncă ai unui elveţian obişnuit se termină, de obicei, cu un drum direct la cimitir şi nu la oficiul de pensii. În schimb, împotrivă se pronunţau în special cei preocupaţi de riscul scăderii competitivităţii ţării şi al creşterii costurilor cu forţa de muncă. Ceea ce, spun ei, s-ar repercuta tot asupra angajaţilor. Multe companii străine ar părăsi Elveţia iar o grămadă de angajaţi ar fi trimişi în concedii lungi… mult mai lungi de 4 sau 6 săptămâni.

Surprinzător, sau nu, rezultatele arată o victorie a lui NU, cu 66,5%. Ceea ce demonstrează, încă o dată, maturitatea unui popor de a-şi gestiona viitorul, nu doar prezentul. Popor care, în loc să trăiască pe principiul ”eu, acum, aici, mult” (sau carpe diem, ca să fim puţin erudiţi), a învăţat să cântărească bine avantajele şi dezavantajele pe termen lung ale unei decizii care poate părea atât de atractivă pentru orice om.

Revenind la România… Pentru că aici ştim toţi cam care ar fi rezultatul unei astfel de “fiţe” democratice, nu mai bine l-ar consfinţi parlamentul direct, fără niciun referendum, cheltuieli suplimentare şi efortul atâtor oameni de a-şi mişca fundurile la secţiile de vot? Şi sunt sigur că nu vor fi prea mulţi cei care vor contesta la Curtea Constituţională ipoteticul deznodământ al unei atât de nenecesare consultări populare.

http://raduherjeu.blog.com