eMAG.ro vinde şi poliţe RCA

Magazinul online eMAG.ro a introdus în ofertă şi poliţe de asigurare de răspundere civilă auto (RCA), în urma unui parteneriat cu Asigura/Netrisk Broker de Asigurare, şi are ca obiectiv 3-5% din această piaţă.
Romania TV
09 dec. 2011, 10:10
eMAG.ro vinde şi poliţe RCA

„Asigurările se înscriu în categoria produselor şi serviciilor care promit o dezvoltare exponenţiala în mediul online al următorilor ani. Obiectivul nostru este să devenim un consilier de încredere si transparent pentru cei care doresc sa afle foarte rapid toate ofertele din piaţa si sa încheie pe loc o asigurare. Pana la sfârşitul anului avem o promoţie speciala de lansare prin care oferim 15% discount pe loc la orice poliţa. Vizăm în primul an o cotă între 3 şi 5% din piaţa RCA”, a declarat Radu Apostolescu, Vicepreşedinte, Director de Dezvoltare eMAG.

Cea mai mare pondere în totalul poliţelor de asigurare încheiate în România în acest moment este reprezentată de asigurările de tip RCA. Dacă la nivelul întregii pieţe de asigurări, peste 35% din vânzări sunt reprezentate de poliţele RCA, în mediul online ponderea acestora se apropie de 85%, datorită accesului facil la oferta extinsă, precum şi a modalităţii confortabile de comandă şi de primire a poliţelor, comparativ cu mediul offline.

Vizitatorii eMAG pot vizualiza, compara şi selecta ofertele companiilor pentru asigurări RCA. Clienţii pot achiziţiona poliţele de asigurare dorite prin comenzi online după ce consultă întreaga ofertă din piaţă. Livrarea poliţelor se efectuează rapid şi în mod gratuit, comanda plasată până în ora 19 de luni pînă vineri ajungând a doua zi in orice localitate. Poliţele comandate sâmbătă până in ora 13 sunt livrate luni.

Noua ofertă de servicii aduce şi un plus de beneficii afiliaţilor eMAG – site-uri de conţinut sau bloguri personale – prin acordarea unui comision de 6% din vânzările de asigurări generate de aceştia în programul eMAG Profitshare (profitshare.emag.ro).

Lansat în 2001 ca un magazin online de sisteme de calcul şi produse de birotică, eMAG se număra printre creatorii pieţei de comerţ online din România. Adaptarea permanentă a serviciilor la realităţile pieţei şi orientarea către client au propulsat şi au
menţinut eMAG în poziţia de lider constant al pieţei, ajungând în prezent cel mai mare retailer naţional de produse IT. eMAG are un portofoliu în care se regăsesc atât produse şi soluţii IT şi de comunicaţii, cât şi echipamente electronice şi electrocasnice.
Oferta eMAG se extinde permanent cu noi categorii atât în portofoliul propriu, cât şi în eMAG Marketplace, prima platformă online din România care grupează mai mulţi retaileri. Compania operează magazinul www.emag.ro, precum şi şapte showroom-uri în  Bucureşti, Iaşi, Ploieşti, Cluj, Timişoara, Constanţa şi Craiova.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Gigi Becali, dat „dispărut” imediat după ce Meme Stoica și-a dat demisia de la FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Ce anunță ANM despre temperaturi și precipitații
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în Cluj, după ce un tânăr de 25 de ani a ajuns pe sensul opus și a lovit alte patru autoturisme
iamsport.ro
Fratele Danei Budeanu a rupt tăcerea după ce s-a vehiculat că va prelua un club din SuperLiga: ”Suntem în negocieri”
MediaFlux
Lista cu instituțiile statului care vor fi desființate. Șeful Antigrindină ia 20.000 de lei lunar, deși doar păzește un sistem oprit de 2 ani
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România