EMIL RACOVIŢĂ şi descoperirea uimitoare din Insula Mallorca

EMIL RACOVIŢĂ este sărbătoritul zilei de 15 norimbrie la GOOGLE. Google şi-a modificat, vineri, logoul pentru a-l sărbători pe EMIL RACOVIŢĂ, la împlinirea a 145 de ani de la naşterea savantului român. 
Romania TV
15 nov. 2013, 10:06
EMIL RACOVIŢĂ şi descoperirea uimitoare din Insula Mallorca
EMIL RACOVIŢĂ ESTE CELEBRAT DE GOOGLE LA 145 DE ANI DE LA NAŞTERE. În vara anului 1904, în timpul uneia din obişnuitele croaziere de cercetări pe care personalul laboratorului le întreprindea în bazinul răsăritean al Mediteranei, Racoviţă a făcut o vizită în Cueva del Drach, o renumită peşteră din Insula Mallorca. Aici, în apele întunecate ale unuia din marile lacuri pe care le adăposteşte această cavitate, el a capturat un mic crustaceu, încă necunoscut în ştiinţă şi pe care îl va descrie sub numele de Typhlocirolana moraguesi. 
 
Lacul Deliciilor din Cueva del Drach.
 
 
A fost descoperirea care va marca cea mai radicală cotitură din întreaga sa carieră de naturalist. Translucid şi lipsit complet de ochi, acest animal purta amprenta atât pregnantă a adaptării lui la neobişnuitul mediu pe care îl oferă adâncurile subterane, încât EMIL RACOVIŢĂ a intuit imediat că studiul aprofundat al fiinţelor care trăiesc în peşteri poate contribui în mare măsură la desluşirea complicatelor mecanisme ale evoluţiei biologice. Şi s-a dedicat acestui studiu renunţând definitiv la cercetările sale oceanologice. 
 
Sala Coloanelor din Cuvea del Drach.
 
EMIL RACOVIŢĂ  a început prin a consulta lucrările publicate de diverşi zoologi, constatând nu fără surprindere că ele conţineau o atât de pronunţată divergenţă de opinii, încât nu puteau servi la alcătuirea unei imagini de ansamblu asupra faunei cavernicole. Trebuia, aşadar, să ajungă prin propriile lui mijloace la cunoaşterea lumii subpământene, ceea ce însemna explorarea unui număr cât mai mare de peşteri, situate în regiuni geografice dintre cele mai diferite. Însă pentru a reuşi, avea nevoie de un ajutor, şi a avut şansa să îl găsească repede în persoana lui René Jeannel, un tânăr şi întreprinzător medic licenţiat şi în ştiinţe naturale. Începând din vara lui 1905, au pornit să exploreze împreună peşterile de pe cei doi versanţi ai Munţilor Pirinei şi au făcut-o cu atâta râvnă, încât Racoviţă a foarte curând în măsură să îşi ordoneze ideile într-o viziune unitară. A expus-o în celebrul său „Eseu asupra problemelor biospeologice”, apărut în 1907 şi despre care Jeannel va spune peste trei decenii că a fost de la bun început şi a rămas statutul fundamental al biospeologiei.
 
Oricât de important s-a dovedit a fi pentru viitorul biospeologiei, „Eseul” nu a reprezentat decât un început în gândirea autorului său. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul expediţiei antarctice, pentru valorificarea materialului colectat în cursul explorărilor speologice era nevoie de zoologi specializaţi în cunoaşterea diverselor grupe de animale, iar acţiunea acestora trebuia subordonată unui ţel comun: reconstituirea istoriei naturale a domeniului subteran. Ca urmare, EMIL RACOVIŢĂ a înfiinţat o insolită întreprindere ştiinţifică, numită „Biospeologica” şi pe care a dirijat-o secondat de Jeannel. Ei aveau să i se asocieze 40 de colaboratori, unii dispuşi să se aventureze şi în adâncurile peşterilor, care şi-au unit eforturile pentru a desluşi tot mai multe enigme ale lumii subpământene şi datorită cărora programul iniţiat de Racoviţă a ajuns în 1919 la un bilanţ poate nesperat. În principalele regiuni carstice din Europa şi nordul Africii fuseseră explorate aproape 800 de cavităţi subterane, din care fuseseră colectate 20.000 de animale cavernicole, iar sub genericul „Biospeologica” apăruseră 41 de lucrări ştiinţifice însumând 3.400 de pagini. Şi nu trebuie omis faptul că, în anii Primului Război Mondial, Racoviţă şi-a întrerupt absolut toate cercetările, ocupându-se exclusiv de conducerea spitalului militar amenajat temporar în Laboratorul „Arago” 
 
După ce pacea a fost reinstaurată, în viaţa lui EMIL RACOVIŢĂ a survenit o a doua cotitură, nu mai puţin importantă decât cea dintâi. În vara lui 1919, el a fost solicitat, tot printr-o scrisoare, să vină la Cluj pentru a sprijini cu competenţa şi prestigiul său organizarea celei dintâi universităţi româneşti din Transilvania, proaspăt integrată în frontierele României. În 1896 fusese vorba de posibilitatea de a studia vieţuitoarele din ţinuturile antarctice. De data aceasta, era chemat să-şi slujească patria şi a dat din nou acordul, dar numai dacă ar fi putut crea în cadrul noii universităţi un institut de cercetări ştiinţifice. Şi cum condiţia i-a fost acceptată fără rezerve, la 26 aprilie 1920 era promulgată legea care consfinţea naşterea Institutului de Speologie din Cluj, primul de acest gen din întreaga lume şi avându-l ca director pe însuşi ctitorul său.
 
  
 
 
 
Institutul de Speologie din Cluj. 
 
În viziunea lui EMIL RACOVIŢĂ , acest institut nu a însemnat ceva cu totul nou, ci cadrul oficial în care avea să funcţioneze de acum încolo vechea întreprindere „Biospeologica”, ceea ce însemna totodată şi transferarea în capitala spirituală a Transilvaniei a epicentrului biospeologiei mondiale. A fost, deci, firesc ca el să conserve rolul de coordonare pe care singulara întreprindere privată îl avusese de la bun început. Şi tot atât de firesc a fost faptul că Racoviţă a venit la Cluj însoţit de René Jeannel, în calitate de subdirector al Institutului de Speologie şi de profesor de biologie la Facultatea de Ştiinţe. În 1922, celor doi pionieri ai biospeologiei li se va alătura zoologul elveţian Pierre Alfred Chappuis, căruia îi va reveni funcţia de director adjunct. Din personalul ştiinţific au mai făcut parte asistenţii Valeriu Puşcariu, Radu Codreanu şi Letiţia Chevereşanu, dar contribuţia lor la cercetările speologice va fi incomparabil mai redusă. 
  
 
 
René Jeannel şi Pierre Alfred Chappuis. 
 
 
Nerăbdător să pătrundă în peşterile Munţilor Apuseni, EMIL RACOVIŢĂ şi-a început campanile biospeologice din vara lui 1921, dar doi ani mai târziu, o sincopă pe care a suferit-o în peştera Gheţarul de la Scărişoara l-a obligat să renunţe definitiv la acest gen de explorări. În schimb, a trebuit să facă faţă unui foarte lung şi solicitant şir de funcţii şi însărcinări, care nu i-au mai lăsat decât foarte puţin timp pentru lucrările ştiinţifice.
 
 
 
 
 
Sala „Biserica” din peştera Gheţarul de la Scărişoara (foto E. Racoviţă, 1923). 
 
În chiar anul stabilirii sale la Cluj, a devenit membru titular al Academiei Române, al cărui membru corespondent era încă din 1905 şi al cărui preşedinte va fi ales în trei mandate consecutive, între 1926 şi 1929. În intervalul 1922-1926 a fost senator din partea Universităţii din Cluj, apoi rector al acesteia în 1930 şi prorector în 1931. Tot în 1920 a fondat Societatea de Ştiinţe din Cluj, al cărui preşedinte a rămas până la moarte. Din acelaşi an a fost membru al Asociaţiei Generale a Profesorilor Universitari, îndeplinind la un moment dat şi funcţia de preşedinte al secţiei ei clujene. În 1922 a creat Asociaţia culturală pentru răspândirea limbii şi culturii franceze, cunoscută mai mult sub numele de „Cercul Ronsard”. A fost membru fondator şi preşedinte (1921-1933) al „Frăţiei Muntene”, prima societate turistică românească din Transilvania. În 1928 a fost numit preşedinte al Întâiului Congres al Naturaliştilor din România (Cluj, 18-21 aprilie), calitate în care şi-a adus o contribuţie decisivă la legiferarea ocrotirii naturii. Din 1932, a preluat cursul de biologie generală, Jeannel fiind rechemat la rândul lui în Franţa pentru a organiza vivariul de la Jardin des Plantes şi catedra de entomologie de la Muzeul de Istorie Naturală din Paris. 
 

EMIL RACOVIŢĂ (n. 15 noiembrie 1868, Iași – d. 17 noiembrie 1947, Cluj) a fost un savant, explorator, speolog și biolog român, considerat fondatorul biospeologiei (studiul faunei din subteran – peșteri și pânze freatice de apă). A fost ales academician în 1920 și a fost președinte al Academiei Române în perioada 1926 – 1929.

Citeşte şi 

EMIL RACOVITA, o biografie fabuloasă: savantul care a murit în sărăcie

EMIL RACOVIŢĂ s-a născut la Iași în 1868, într-o casă de pe str. Lascăr Catargiu nr. 36, care a aparținut în perioada 1867-1899 lui Gheorghe Racoviță, tatăl viitorului om de știință. Clădirea datează din secolul al XIX-lea și este monument istoric (IS-II-m-B-03798). Pe peretele dinspre stradă al clădirii a fost amplasată o placă memorială cu următorul text: „În această casă s-a născut marele biolog romîn EMIL RACOVIŢĂ (1868 – 1947), explorator în Antarctica, întemeietorul speologiei, precursorul ocrotirii naturii. Soc. de șt. naturale și geografie a RPR Filiala Iași”

 

EMIL RACOVITA l-a salvat pe Roald Amundsen de scorbut. Topul marilor exploratori ai lumii

 

EMIL RACOVIŢĂ și-a petrecut copilăria la Șurănești, Vaslui. Și-a început educația la Iași ca elev al lui Ion Creangă și mai târziu al lui Grigore Cobălcescu, continuând apoi la liceul „Institutele Unite”. Fostul elev al geologului Grigore Cobălcescu, studiază la Facultatea de Drept din Paris, după dorința tatălui său, dar audiază concomitent și cursurile Școlii de antropologie. După obținerea cu succes a licenței în drept, se înscrie și la Facultatea de Științe din Universitatea Sorbona, Paris, după absolvirea căreia (1891) lucrează la laboratoarele Arago în cadrul stațiunii biologice marine de la Banyuls-sur-Mer, unde efectuează o serie de scufundări la adâncimea de 10 m cu un echipament clasic Siebe-Gorman, pentru a studia viața subacvatică. Prezintă teza de doctorat în 1896 cu subiectul Le lobe céphalique et l’encéphale des annélides polychètes.

EMIL RACOVIŢĂ, la vârsta de numai 25 de ani, este ales membru al Societății zoologice din Franța. Este recomandat (1897) să participe ca naturalist al Expediției antarctice belgiene (1897-1899) la bordul navei Belgica, condusă de Adrien de Gerlache. Această expediție, care pornește din Anvers la 10 august 1897[necesită citare], avea un caracter internațional, pe lângă belgieni, la ea participând și norvegianul Roald Amundsen ca ofițer secund, medicul american Frederick Cook, meterologul polonez Antoine Dobrowolski și geologul Henryk Arctowski.

EMIL RACOVIŢĂ, imagini de colecţie cu sărbătoritul Google

Cu prilejul escalelor făcute în Chile și pe țărmurile strâmtorii Magellan, EMIL RACOVIŢĂ efectuează cercetări complexe asupra florei și faunei. În apropierea Țării Palmer din Antarctica, expediționarii descoperă o strâmtoare care a primit numele navei „Belgica” și câteva insule (una numită de Racoviță insula Cobălcescu). Expediția mai înscrie pe harta încă incompletă a Antarcticii și insula Wiencke și Țara lui Danco, după numele celor doi membrii ai expediției care au pierit în această călătorie.

În perioada când „Belgica” a fost prizoniera ghețurilor (martie 1898 – februarie 1899) naturalistul expediției, împreună cu ceilalți oameni de știință, au înteprins numeroase observații și cercetări științifice. Materialul adunat a constituit obiectul unui număr de 60 volume publicate, reprezentând o contribuție științifică mai mare decât a tuturor expedițiilor antarctice anterioare luate la un loc. Savantul român a înteprins un studiu aprofundat asupra vieții balenelor, pinguinilor și altor păsări antarctice, care i-a adus o reputație bine meritată.
În 1920, EMIL RACOVIŢĂ a fost invitat ca profesor la Facultatea de Științe a Universității din Cluj, unde a înființat primul institut de biospeologie din lume.

EMIL RACOVIŢĂ, citate celebre

„Căci a nu şti înseamnă: superstiţii, egoism orb, concurenţă sălbatecă, neînţelegere, duşmănire, război, foamete, prăpăd.

A şti înseamnă pentru omenire: organizare temeinică, activitate raţională, cooperatism, solidaritate, evoluţie paşnică.

A şti înseamnă pentru om: a-ţi trăi timpul de cu seninătate.



Emil Racoviţă înainte de plecarea în expediţia antarctică belgiană.

Cu aceasta, şederea în Franţa a lui Emil Racoviţă părea să se fi încheiat, fiindcă obligaţia de a-şi satisface stagiul militar l-a adus înapoi la Iaşi. Însă nu pentru mult timp, căci peste numai o lună primea din Liège o scrisoarea prin care i se propunea să ia parte la o expediţie ce urma să exploreze ţărmurile Antarcticei. Era o ofertă mult prea îmbietoare pentru ca Racoviţă să nu se angajeze fără ezitare în temerara călătorie. Astfel a devenit el naturalistul expediţiei antarctice belgiene, organizate şi conduse de locotenentul de marină Adrien de Gerlache de Gomery şi desfăşurate la bordul vasului „Belgica” între 1897 şi 1899.


„Belgica” în inima banchizei de gheaţă.

Ea a fost cea dintâi care a avut ca obiectiv nu descoperirea de pământuri încă necunoscute, ci efectuarea unor cercetări şi observaţii ştiinţifice complexe, şi tot cea dintâi care a petrecut o întreagă iarnă polară în mijlocul banchizei australe. Pentru a înfăptui acest program, 19 oameni s-au urcat pe o corabie care, măsurând doar 32 m în lungime şi 6,5 m în lăţime, era cu adevărat o simplă „coajă de nucă”, în trăinicia căreia ei trebuiau să se încreadă. Iar riscurile s-au dovedit a fi atât de mari, încât doi dintre ei au plătit cu propria lor viaţă îndrăzneala de a le fi înfruntat.


Emil Racoviţă în laboratorul amenajat la bordul vasului „Belgica”.

Dar ceea ce a primat a fost faptul că expediţia s-a încheiat cu un răsunător succes, în dobândirea căruia naturalistul român a contribuit din plin. Norvegianul Roald Amundsen, viitorul cuceritor al Polului Sud şi participant la expediţia belgiană în calitate de prim-ofiţer, avea să afirme mai târziu că Racoviţă a fost pentru toţi „un tovarăş nepreţuit de plăcut şi un explorator plin de îndemnuri”. În plus, lui i se datorează şi neobişnuit de bogatul material ştiinţific colectat de-a lungul întregului periplu, căci s-a întors în Europa cu 1200 de piese zoologice şi 400 de piese botanice, la care se adaugă observaţiile extrem de amănunţite pe care le-a făcut cu precădere asupra balenelor, focilor şi păsărilor antarctice. Pentru studiul aprofundat al acestui material au fost solicitaţi nu mai puţin de 74 de specialişti, Racoviţă rezervând pentru sine elaborarea a patru lucrări. Dar, din păcate, nenumăratele îndatoriri cărora va trebui să le facă faţă în anii următori nu i-au îngăduit să finalizeze decât una singură, cea consacrată balenelor. Astăzi se mai ştie că în arhiva Muzeului de Istorie naturală „Grigore Antipa” din Bucureşti există un manuscris de 513 pagini, redactat doar parţial în formă definitivă şi care ar fi trebuit să constituie o a doua lucrare, având ca subiect focile. Iar faptul că ea nu a văzut lumina tiparului este cu atât mai regretabil, cu cât cea dintâi a servit multă vreme ca punct de referinţă în literatura de profil.
În atare situaţie, era limpede că singurul loc unde se putea îngriji în condiţii optime de valorificarea preţioaselor sale colecţii era Laboratorul „Arago”, şi profesorul Lacaze-Duthiers l-a primit cu braţele deschise. Mai mult chiar, a socotit că discipolul său a dovedit suficiente calităţi pentru a se număra printre cei la care se gândea că i-ar putea fi succesori. Aşa se face că, la 1 noiembrie 1900, Emil Racoviţă a fost numit subdirector al laboratorului, funcţia de director fiindu-i încredinţată lui Georges Pruvot, iar în anul imediat următor, aceiaşi doi colaboratori ai săi au devenit codirectori ai periodicului „Archives de Zoologie expérimentale et générale”, cea mai prestigioasă revistă de specialitate din Europa, pe care tot el o înfiinţase în 1872.
Aceasta a fost expresia de departe cea mai convingătoare a felului în care Emil Racoviţă ajunsese să se impună în comunitatea ştiinţifică a Franţei, pentru că a fost singurul caz în care responsabilităţi atât de însemnate au revenit unui străin care abia trecuse de 30 de ani. Pe de altă parte, însă, noile atribuţii îl vor solicita din plin, căci împrejurările nu îi vor câtuşi de puţin prielnice. În pofida unor idei mai degrabă preconcepute pe care mulţi le au astăzi despre ceea ce se întâmpla, cu mai bine de un secol în urmă, într-o ţară considerată pe drept cuvânt ca focar al culturii europene, insuficienţa resurselor financiare a făcut ca totul să se desfăşoare sub semnul unei severe economii. O demonstrează convingător faptul că, pentru a asigura bunul mers al laboratorului şi apariţia regulată a revistei, Racoviţă a făcut uz de resursele financiare obţinute din exploatarea moşiei de la Şorăneşti. Dar multiplele dificultăţi cu care va fi confruntat de-acum înainte vor fi departe de a-l descuraja.


Vasul “Roland”, folosit în croazierele de cercetări organizate
de Laboratorul „Arago” de la Banyuls-sur-Mer.

În vara anului 1904, în timpul uneia din obişnuitele croaziere de cercetări pe care personalul laboratorului le întreprindea în bazinul răsăritean al Mediteranei, Emil Racoviţă a făcut o vizită în Cueva del Drach, o renumită peşteră din Insula Mallorca. Aici, în apele întunecate ale unuia din marile lacuri pe care le adăposteşte această cavitate, el a capturat un mic crustaceu, încă necunoscut în ştiinţă şi pe care îl va descrie sub numele deTyphlocirolana moraguesi.


Lacul Deliciilor din Cueva del Drach.

A fost descoperirea care va marca cea mai radicală cotitură din întreaga sa carieră de naturalist. Translucid şi lipsit complet de ochi, acest animal purta amprenta atât pregnantă a adaptării lui la neobişnuitul mediu pe care îl oferă adâncurile subterane, încât Racoviţă a intuit imediat că studiul aprofundat al fiinţelor care trăiesc în peşteri poate contribui în mare măsură la desluşirea complicatelor mecanisme ale evoluţiei biologice. Şi s-a dedicat acestui studiu renunţând definitiv la cercetările sale oceanologice.


Sala Coloanelor din Cuvea del Drach.

EMIL RACOVITA A început prin a consulta lucrările publicate de diverşi zoologi, constatând nu fără surprindere că ele conţineau o atât de pronunţată divergenţă de opinii, încât nu puteau servi la alcătuirea unei imagini de ansamblu asupra faunei cavernicole. Trebuia, aşadar, să ajungă prin propriile lui mijloace la cunoaşterea lumii subpământene, ceea ce însemna explorarea unui număr cât mai mare de peşteri, situate în regiuni geografice dintre cele mai diferite. Însă pentru a reuşi, avea nevoie de un ajutor, şi a avut şansa să îl găsească repede în persoana lui René Jeannel, un tânăr şi întreprinzător medic licenţiat şi în ştiinţe naturale. Începând din vara lui 1905, au pornit să exploreze împreună peşterile de pe cei doi versanţi ai Munţilor Pirinei şi au făcut-o cu atâta râvnă, încât Emil Racoviţă a foarte curând în măsură să îşi ordoneze ideile într-o viziune unitară. A expus-o în celebrul său „Eseu asupra problemelor biospeologice”, apărut în 1907 şi despre care Jeannel va spune peste trei decenii că a fost de la bun început şi a rămas statutul fundamental al biospeologiei.
Oricât de important s-a dovedit a fi pentru viitorul biospeologiei, „Eseul” nu a reprezentat decât un început în gândirea autorului său. Aşa cum s-a întâmplat şi în cazul expediţiei antarctice, pentru valorificarea materialului colectat în cursul explorărilor speologice era nevoie de zoologi specializaţi în cunoaşterea diverselor grupe de animale, iar acţiunea acestora trebuia subordonată unui ţel comun: reconstituirea istoriei naturale a domeniului subteran. Ca urmare, Emil Racoviţă a înfiinţat o insolită întreprindere ştiinţifică, numită „Biospeologica” şi pe care a dirijat-o secondat de Jeannel. Ei aveau să i se asocieze 40 de colaboratori, unii dispuşi să se aventureze şi în adâncurile peşterilor, care şi-au unit eforturile pentru a desluşi tot mai multe enigme ale lumii subpământene şi datorită cărora programul iniţiat de Racoviţă a ajuns în 1919 la un bilanţ poate nesperat. În principalele regiuni carstice din Europa şi nordul Africii fuseseră explorate aproape 800 de cavităţi subterane, din care fuseseră colectate 20.000 de animale cavernicole, iar sub genericul „Biospeologica” apăruseră 41 de lucrări ştiinţifice însumând 3.400 de pagini. Şi nu trebuie omis faptul că, în anii Primului Război Mondial, Racoviţă şi-a întrerupt absolut toate cercetările, ocupându-se exclusiv de conducerea spitalului militar amenajat temporar în Laboratorul „Arago”.


Emil Racoviţă în 1921.

După ce pacea a fost reinstaurată, în viaţa lui Emil Racoviţă a survenit o a doua cotitură, nu mai puţin importantă decât cea dintâi. În vara lui 1919, el a fost solicitat, tot printr-o scrisoare, să vină la Cluj pentru a sprijini cu competenţa şi prestigiul său organizarea celei dintâi universităţi româneşti din Transilvania, proaspăt integrată în frontierele României. În 1896 fusese vorba de posibilitatea de a studia vieţuitoarele din ţinuturile antarctice. De data aceasta, era chemat să-şi slujească patria şi a dat din nou acordul, dar numai dacă ar fi putut crea în cadrul noii universităţi un institut de cercetări ştiinţifice. Şi cum condiţia i-a fost acceptată fără rezerve, la 26 aprilie 1920 era promulgată legea care consfinţea naşterea Institutului de Speologie din Cluj, primul de acest gen din întreaga lume şi avându-l ca director pe însuşi ctitorul său.


Institutul de Speologie din Cluj.

În viziunea lui Racoviţă, acest institut nu a însemnat ceva cu totul nou, ci cadrul oficial în care avea să funcţioneze de acum încolo vechea întreprindere „Biospeologica”, ceea ce însemna totodată şi transferarea în capitala spirituală a Transilvaniei a epicentrului biospeologiei mondiale. A fost, deci, firesc ca el să conserve rolul de coordonare pe care singulara întreprindere privată îl avusese de la bun început. Şi tot atât de firesc a fost faptul că Emil Racoviţă a venit la Cluj însoţit de René Jeannel, în calitate de subdirector al Institutului de Speologie şi de profesor de biologie la Facultatea de Ştiinţe. În 1922, celor doi pionieri ai biospeologiei li se va alătura zoologul elveţian Pierre Alfred Chappuis, căruia îi va reveni funcţia de director adjunct. Din personalul ştiinţific au mai făcut parte asistenţii Valeriu Puşcariu, Radu Codreanu şi Letiţia Chevereşanu, dar contribuţia lor la cercetările speologice va fi incomparabil mai redusă.


René Jeannel şi Pierre Alfred Chappuis.

Nerăbdător să pătrundă în peşterile Munţilor Apuseni, Emil Racoviţă şi-a început campanile biospeologice din vara lui 1921, dar doi ani mai târziu, o sincopă pe care a suferit-o în peştera Gheţarul de la Scărişoara l-a obligat să renunţe definitiv la acest gen de explorări. În schimb, a trebuit să facă faţă unui foarte lung şi solicitant şir de funcţii şi însărcinări, care nu i-au mai lăsat decât foarte puţin timp pentru lucrările ştiinţifice.


Sala „Biserica” din peştera Gheţarul de la Scărişoara (foto E. Racoviţă, 1923).

În chiar anul stabilirii sale la Cluj, a devenit membru titular al Academiei Române, al cărui membru corespondent era încă din 1905 şi al cărui preşedinte va fi ales în trei mandate consecutive, între 1926 şi 1929. În intervalul 1922-1926 EMIL RACOVITA a fost senator din partea Universităţii din Cluj, apoi rector al acesteia în 1930 şi prorector în 1931. Tot în 1920 a fondat Societatea de Ştiinţe din Cluj, al cărui preşedinte a rămas până la moarte. Din acelaşi an a fost membru al Asociaţiei Generale a Profesorilor Universitari, îndeplinind la un moment dat şi funcţia de preşedinte al secţiei ei clujene. În 1922 a creat Asociaţia culturală pentru răspândirea limbii şi culturii franceze, cunoscută mai mult sub numele de „Cercul Ronsard”. A fost membru fondator şi preşedinte (1921-1933) al „Frăţiei Muntene”, prima societate turistică românească din Transilvania. În 1928 a fost numit preşedinte al Întâiului Congres al Naturaliştilor din România (Cluj, 18-21 aprilie), calitate în care şi-a adus o contribuţie decisivă la legiferarea ocrotirii naturii. Din 1932, a preluat cursul de biologie generală, Jeannel fiind rechemat la rândul lui în Franţa pentru a organiza vivariul de la Jardin des Plantes şi catedra de entomologie de la Muzeul de Istorie Naturală din Paris.


Corpul profesoral al Facultăţii de Ştiinţe din Cluj
(Emil Racoviţă este al doilea din dreapta în rândul din faţă).

În pofida acestui greu tribut plătit conştiinciozităţi cu care a ţinut să se achite de multiplele îndatoriri pe care l-e avut, Emil Racoviţă a rămas prin opera sa poate cel mai de seamă biolog pe care l-a avut România. Dincolo de faptul că a întreprins celei dintâi cercetări amănunţite asupra faunei şi florei antarctice şi că a fost fondatorul incontestabil al biospeologiei ca disciplină ştiinţifică, el a avut meritul de a fi formulat principii de incontestabilă valoare în studiile zoologice, toate axate pe ideea că o specie nu poate fi cunoscută cu adevărat decât atunci când i se stabileşte nu numai poziţia sistematică şi aria de răspândire, ci şi întreaga ei istorie. Mai mult chiar, a fost singurul biolog român care a elaborat o teorie originală cu privire la evoluţia lumii vii, teorie în care a insistat asupra rolului deosebit de important pe care izolarea îl joacă în apariţia unor specii noi şi care include o definiţie inedită a speciei, formulat încă din 1912: o colonie izolată de consângeni. A subliniat, de asemenea, influenţa majoră pe care mediul artificial al omului a făcut din acesta singura specie a cărei populaţie mondială înregistrează o creştere exponenţială, trăgând repetate semnale de alarmă asupra pericolelor care decurg din criza ecologică pe care tot omul este cel care a declanşat-o.
Dovada cea mai concludentă a felului în care i-au fost apreciate roadele necurmatei sale munci o constituie reacţia comunităţii ştiinţifice internaţionale. Emil Racoviţă a fost membru titular al Societăţii Zoologice a Franţei (1893) şi preşedintele de onoare al acesteia (1925), membru al Societăţii române de Geografie (1900), membru de onoare al Societăţii Naturaliştilor din România (1900), membru al Societăţii de Geografie din Paris (1900), membru al Societăţii de Geologie a Franţei (1901), membru al Societăţii Entomologice a Franţei (1906), membru corespondent al Societăţii Zoologice din Londra (1910), preşedinte al Societăţii Speologice din Paris (1910), membru corespondent al Societăţii de Ştiinţe naturale din Barcelona (1922), membru al Institutului naţional de Antropologie din Paris (1922), doctor honoris causa al Universităţii din Lyon (1923), membru al Societăţii Etnografice române (1923), membru al Societăţii de Biologie din Paris (1925), membru al Societăţii române de Geologie (1930) şi preşedinte al acesteia (1934), membru corespondent al Societăţii spaniole de Istorie naturală din Madrid (1930), membru fondator al Societăţii de Biogeografie din Paris (1935), membru corespondent al Academiei de Medicină din Paris (1944), membru al Societăţii Zoologice din Londra (1947).


Emil Racoviţă în cabinetul său de lucru din Institutul de Speologie.

Abnegaţia şi devotamentul cu care s-a angajat în dezvoltarea ştiinţei şi culturii i-au fost răsplătite şi de autorităţile de Stat. În străinătate, i s-a decernat titlul de Cavaler al Ordinului Leopold II al Belgiei (1899), precum şi cel de Cavaler (1922) şi apoi de Comandor (1927) al Legiunii de Onoare franceze. În propria-i ţară, fost distins cu mai multe medalii şi decoraţii, precum Steaua României (Ofiţer în 1899 şi 1922, Mare Ofiţer în 1928 şi Mare Cruce în 1942), Bene Meriti (Clasa I în 1900), Coroana României (Mare Cruce în 1930), Pentru Merit (Comandor în 1931), Meritul Cultural pentru Ştiinţă teoretică şi practică (Cavaler în 1931, Ofiţer în 1934 şi Comandor în 1943), Răsplata Muncii pentru 25 de ani în Serviciul Statului (1932), Serviciul Credincios (Mare Ofiţer în 1939).
Ultimii ani ai vieţii sale au fost şi cei mai duri. În septembrie 1940, România a fost obligată prin Dictatul de la Viena să cedeze Ungariei partea de nord a Transilvania, în care se includea şi Clujul. În atare împrejurări, Universitatea s-a refugiat la Sibiu, cu excepţia Facultăţii de Ştiinţe, care nu şi-au găsit adăpost decât la Timişoara. Emil Racoviţă a plecat lăsând întreg Institutul de Speologie în grija lui Pierre Alfred Chappuis, avantajat de calitatea lui de cetăţean al unei ţări neutre. A urmat o perioadă în care septuagenarul profesor şi-a folosit toată energia pentru a contribui la repunerea în funcţiune a Facultăţii. Iar când a revenit la Cluj, a fost deja prea târziu pentru a mai face acelaşi lucru şi cu institutul căruia îi dăduse fiinţă în urmă cu un sfert de veac. În 11 noiembrie 1947, a trebuit să fie transportat din cabinetul său de lucru direct la clinică, unde strădaniile medicilor nu l-au mai putut ajuta. A fost înmormântat în cimitirul central al oraşului, cu funeralii naţionale organizate de Universitatea pe care o slujise cu atât de multă generozitate.

Lucrări publicate de EMIL RACOVITA

Le lobe céphalique et l’encéphale des Annélides polychètes (Anatomie, Morphologie, Histologie). Archives de Zoologie expérimentale et générale, Paris, 3-ème série, IV, 1896, p. 133-343.
Cétacés. Voyage du S. Y. Belgica en 1897-1899. Résultats scientifiques. Zoologie. J. E. Buschmann, Anvers, 1903, 142 pp., 4 pl.
Essai sur les problèmes biospéologiques. Biospeologica No. I. Archives de Zoologie expérimentale et générale, Paris, 4-ème série, VI, 1907, p. 371-488.
Cirolanides (1-ère série). Biospeologica No. XXVII. Archives de Zoologie expérimentale et générale, Paris, 5-ème série, IX, 1912, p.203-329, 8 fig., 14 pl.
Speologia. O ştiinţa nouă a străvechilor taine subpământeşti. Astra, Secţia Ştiinţelor naturale, Biblioteca populară, Cluj, 1, 1927, 70 pp. + 7 pl.
Evoluţia şi problemele ei. Biblioteca eugenică şi biopolitică a „Astrei”, Cluj, Nr. VI, 1929, 184 pp. + 30 pl.
Opere alese. Edit. Academiei R.P.R., Bucureşti, 1964, 810 pp., 2 pl. (redactor responsabil C. Motaş).
Cugetări evoluţioniste. Edit. Academiei Române, Bucureşti, 1993, 320 pp. (ediţie îngrijită de Gh. Racoviţă).

Spynews
Tzancă Uraganu, gest impresionant în memoria lui Lucas. Ce decizie a luat în carieră, pentru nepoțelul său, care a murit: ”Am promis” / FOTO
Bzi.ro
Andreea Bostănică, despre presupusul iubit arab: „Lăsați să vă cucerească frumos!”
Fanatik.ro
Greșeala care îți strică cuptorul cu microunde. Niciodată să nu-l cureți cu acest lucru
Capital.ro
UNGURII, la ani lumină de România. Deja nu se mai poate face NIMIC, totul s-a decis
Playtech.ro
Imagini INTERZISE cu Simona Halep! Așa arăta înainte să-și micșoreze sânii, pozele sunt indecente
DailyBusiness
Taxa care scade cu 50%! Anunțul făcut de Guvern
Adevarul
Ce bani avea Florian Coldea când conducea SRI. Profitul incredibil făcut din consultanţă, după ce s-a pensionat
Spynews
Hidrologii, anunț de ultimă oră! Pericol de inundații în mai multe județe din țară. A fost emis un cod galben de viituri / FOTO
Spynews
EXCLUSIV! Fostul iubit al Cristinei Pucean, acuzații extrem de grave la adresa dansatoarei și a familiei ei! Bărbatul susține că a fost păcălit și își vrea banii înapoi! Declarații pentru Spynews.ro!
Evz.ro
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Impact.ro
Te CRUCEȘTI! Cum arată divele din showbiz FĂRĂ MACHIAJ! Unele sunt HORROR
Prosport.ro
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
wowbiz.ro
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Cancan.ro
MEGA-BOMBĂ! Cristina Cioran e însărcinată cu Alex Dobrescu
Playsport.ro
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
kanald.ro
Dovezile găsite acasă la Alexandru Piscan, presupusul spion al rușilor: fotografii și filmări detaliate de la o unitate NATO! Anchetatorii au făcut descoperiri surprinzătoare
Capital.ro
Marele actor al României s-a stins mult prea devreme. Drum lin, maestre!
StirileBZI
Produse din ciocolată și biscuiţi, vândute mai scump în România! Amendă de 337,5 milioane de euro
Prosport.ro
Scandal la Cluj între Simona Halep și Sorana Cîrstea!
stirilekanald.ro
Descoperirea secolului! Breaking news!
substantial.ro
Parintele Calistrat Chifan recomanda rugaciune si calm în situatii dificile: ‘Totul e in mana lui Dumnezeu!’
MediaFlux
MOSCOVA AMENINȚĂ ROMÂNIA! Atac dur chiar de la KREMLIN la adresa BUCUREȘTIULUI
Shtiu.ro
De ce evreii nu cred în Iisus Hristos? 'Nu este Mesia!'