Emisarul lui Donald Trump, trimis la Berlin pentru negocieri cruciale cu Zelenski și liderii europeni. SUA presează Ucraina să accepte concesii teritoriale în planul de pace

Președintele SUA, Donald Trump, îl trimite la Berlin pe emisarul său Steve Witkoff pentru a se întâlni în acest weekend cu președintele ucrainean Volodimir Zelenski și liderii europeni. Statele Unite presează Ucraina să facă unele concesii majore pentru a pune capăt războiului cu Rusia.
Bianca Bocioacă
13 dec. 2025, 12:16
Emisarul lui Donald Trump, trimis la Berlin pentru negocieri cruciale cu Zelenski și liderii europeni. SUA presează Ucraina să accepte concesii teritoriale în planul de pace
Emisarul lui Donald Trump, trimis la Berlin pentru negocieri cruciale cu Zelenski

Deplasarea lui Witkoff, emisarul lui Donald Trump, survine în momentul în care negocierile privind planul american de pace sunt blocate, în special pe chestiuni teritoriale. Oficialii ucraineni și europeni încearcă să modifice documentul considerat inițial foarte favorabil Moscovei, iar Statele Unite solicită retrageri și concesii importante, spre nemulțumirea Kievului.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski intenționa să meargă luni la Berlin pentru discuții directe cu aliații săi europeni. Emisarul american, care a fost primit la începutul lunii decembrie de Vladimir Putin la Moscova, va discuta cu Zelenski și cu lideri europeni, deși nu este clar exact cu cine anume.

Citește și: Rusia acuză Ucraina că importă combustibil nuclear uzat prin România și Polonia pentru a pregăti și utiliza o „bombă murdară” sub steag fals

Conform planului, forțele ucrainene ar urma să se retragă din partea regiunii Donețk controlată de acestea, care ar deveni o „zonă economică liberă” demilitarizată. În același timp, armata rusă s-ar retrage din regiunile Sumî, Harkov și Dnipropetrovsk, dar va păstra controlul asupra unor teritorii mai mari din Herson și Zaporojie.

Înainte de discuțiile teritoriale, europenii și Ucraina au cerut „garanții de securitate” în cazul unei noi ofensive ruse, conform președinției franceze. De asemenea, aderarea Ucrainei la Uniunea Europeană, posibil începând cu 2027, este inclusă în planul american, deși acest aspect rămâne sub negocieri și se confruntă cu posibila opoziție a unor state membre UE, precum Ungaria.

Donald Trump a manifestat nerăbdare în privința progresului negocierilor, purtătoarea sa de cuvânt afirmând că „s-a săturat de întâlniri care nu au alt scop decât acela de a se reuni”.

Eforturile diplomatice vin într-un context dificil pentru Ucraina: scandaluri de corupție care afectează președinția, retrageri ale armatei pe front și pene de curent provocate de atacurile rusești în plină iarnă. Cu toate acestea, armata ucraineană a recucerit mai multe cartiere din orașul Kupiansk și două localități din apropiere.

Citește și: Ucraina a lovit masiv infrastructura energetică a Rusiei. Dronele au atacat o rafinărie şi două platforme Lukoil din Marea Caspică

În sud, un atac aerian rus a avariat cel puțin o navă turcă în portul Ciornomorsk, lângă Odesa, transportând containere cu fructe, legume și produse alimentare. Turcia a solicitat suspendarea atacurilor asupra infrastructurilor energetice și portuare, avertizând asupra unei „escaladări îngrijorătoare” în Marea Neagră.

Ucraina ripostează zilnic cu zeci de drone împotriva Rusiei, vizând în special industria petrolieră a Moscovei, iar un atac cu drone în regiunea rusă Saratov a provocat un deces în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit guvernatorului regional Roman Busarghin, arată Digi24.

DailyBusiness
EL PAÍS SUA: Un e-mail al Pentagonului indică posibilitatea suspendării Spaniei din NATO
Spynews
Ultima postare a femeii din Râmnicu Vâlcea, moartă în urma unei intervenții estetice! Avea doar 45 de ani
Fanatik.ro
Ce mănâncă zilnic Nadia Comăneci. Preparatul adorat de milioane de români la care a renunțat regina de aur a gimnasticii mondiale
Capital.ro
Prima de stabilitate în România. Cetățenii care pot primi 1.250 lei lunar. Condițiile obligatorii pentru a beneficia de bani
Playtech.ro
Ţara europeană în care oamenii îşi pierd casele din cauza amenzilor de circulaţie. Datoriile la stat îi lasă pe cetăţeni fără locuinţe
Adevarul
China construiește mașina de „unică folosință”. Cât costă un astfel de vehicul
wowbiz.ro
Ea este doctorița care s-a spânzurat de geamul apartamentului. A fost găsită fără suflare, atârnând de o funie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mașină răsturnată în șant la ieșire din Codlea! Salvatorii au ajuns de urgență la fața locului
iamsport.ro
Hagi, revoluție la echipa națională! Ce plan are: a făcut deja anunțul
MediaFlux
Cuba Gooding Jr. în România alături de Codin Maticiuc! UPDATE: Actorul a ajuns la Parlament după ce a vizitat șantierul noului spital IMAGINI FOTO și VIDEO EXCLUSIV
stirilekanald.ro
(P) De ce slăbitul devine tot mai dificil după 35 de ani și ce poți face ca să te menții
Răsturnare de situație. Decizia radicală a UDMR