Emisiile globale de CO2 au înregistrat în 2018 cea mai puternică creştere din ultimii şapte ani

Emisiile globale de CO2 au crescut cu 2% în 2018, cel mai puternic avans înregistrat în ultimii şapte ani, arată un raport publicat marţi de grupul petrolier BP potrivit căruia lumea este în urmă cu eforturile sale de combatere a modificărilor climatice, transmite AFP.
Romania TV
11 iun. 2019, 16:11
Emisiile globale de CO2 au înregistrat în 2018 cea mai puternică creştere din ultimii şapte ani

Acest raport susţine că cererea primară de energie a înregistrat cea mai puternică creştere din acest deceniu în 2018, chiar dacă ritmul de creştere economică a încetinit. China, India şi SUA au fost responsabile pentru două treimi din creşterea cu 2,9% a consumului de energie. O creştere a consumului de energie antrenează automat o creştere a emisiilor de gaze cu efect de seră ca urmare a utilizării combustibililor fosili.

„Există un decalaj din ce în ce mai mare între necesitatea de acţiune împotriva modificărilor climatice şi progresele realizate în acest domeniu, cu o cerere de energie şi creştere a emisiilor de CO2 la cel mai înalt nivel din ultimii ani”, subliniază economistul şef al BP, Spencer Dale.

Consumul şi producţia de energie regenerabilă au crescut cu 14,5%, un nivel apropiat de recordul înregistrat în 2017, însă energiile regenerabile nu reprezintă decât o treime din producţia totală de energie. Consumul de gaze naturale a crescut cu 5% în 2018, unul din cele mai ridicate nivele din ultimii 30 de ani. De asemenea, consumul de cărbune a crescut cu 1,4% în timp ce producţia de cărbune a crescut cu 4,3%, pentru al doilea an consecutiv, după ce a scăzut între 2014 şi 2016.

Aproape 200 de state au promis în 2015 să adopte măsuri pentru a limita încălzirea globală la 2 şi chiar 1,5 grade Celsius. Potrivit experţilor ONU este posibil ca obiectivul privind limitarea încălzirii globale la 1,5 grade Celsius prin schimbarea modului de viaţă, a sistemelor energetice şi a reţelelor de transport.

DailyBusiness
OpenAI pregătește lansarea unei versiuni ChatGPT pentru adulți. Ce caracteristici va avea noul model de chatbot
Spynews
Mama Mihaelei Rădulescu s-a stins din viață! Vedeta a revenit de urgență în România
Fanatik.ro
Fostul fotbalist de la Dinamo care a suferit două transplanturi de celule stem. S-a confruntat cu stări de rău, iar ce a urmat a fost complet neașteptat
Capital.ro
Am pierdut-o pe cea mai mare actriță a României. Nimeni nu o va putea înlocui. A fost unică!
Playtech.ro
Serie de cutremure în România în urmă cu scurt timp! Unde s-au simţit seismele
Adevarul
Putin s-a adresat națiunii având în spate o hartă uriașă a Rusiei. Cum stau lucrurile în realitate pe câmpul de luptă din Ucraina, potrivit analiștilor
wowbiz.ro
Primele imagini cu Mihaela Rădulescu, la capela unde este depus sicriul mamei sale. A venit de la Monaco cu o zi înainte de înmormântare, după un zbor cu întârziere | EXCLUSIV
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina, tânăra de 27 de ani care și-a găsit sfârșitul după ce ar fi căzut de la etajul 7 al unui bloc din Oradea. Era jurnalistă și pasionată de fotografie
iamsport.ro
Bölöni l-a numit ”cel mai bun din Europa” pe fotbalistul Generației de Aur: ”Peste Beckenbauer! Era elegant și eficace”
MediaFlux
Cum a ajunbs România bătaia de joc a importatorilor. Mâncăm "furaje pentru animale"
stirilekanald.ro
Profesoară de 31 de ani, înjunghiată mortal de un elev din clasa a VIII-a! Un copil de numai 4 anișori a rămas acum orfan
DOLIU! A MURIT! PEPE „drum bun printre stele”… vestea a venit ca un trăznet