Englezii se reactualizează: Marea Britanie abrogă LEGILE DESUETE, de peste 900 de de ani

Parlamentul britanic va aproba anul viitor un act normativ prin care vor fi abolite o serie de legi desuete, unele dintre ele adoptate în anul 1267, pe vremea regelui Henric al III-lea, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.
Filip Stan
05 dec. 2014, 21:57
Englezii se reactualizează: Marea Britanie abrogă LEGILE DESUETE, de peste 900 de de ani

Comisia pentru Drept, ce supervizează situaţia legislaţiei britanice, a confirmat vineri că va recomanda Camerei Comunelor să elimine, printre alte texte, şi două acte normative conţinute în Statutul de la Marlborough, semnat de Henric al III-lea cu 747 de ani în urmă.

Aceste texte fac referire la recuperarea datoriilor, dar alte două legi din acest statut vor fi păstrate, respectiv cele care nu permit arendaşilor să vândă terenurile pe care le ocupă, precum şi interzicerea acţiunilor de răzbunare în cazul neplăţii unor datorii. Aceste două legi din cele 29 conţinute iniţial de statut sunt singurele care vor mai rămâne în vigoare.

Statutul de la Marlborough este unul dintre cele mai vechi texte legislative din Marea Britanie. Chiar şi Carta Magna, ce a precedat Constituţiile moderne, a fost concepută în anul 1215 şi a intrat în vigoare abia în 1297.

Citeşte şi Cele mai BIZARE legi de circulaţie din lume

Comisia pentru Drept propune nu doar abrogarea unor legi vechi, ci şi a unora mai recente, adoptate până în anul 2003, dar care între timp au ajuns să fie depăşite de realităţi. În total se are în vedere eliminarea a 56 de legi, precum şi a 49 de secţiuni ale unor acte normative, ce reglementează chestiuni începând de la marina comercială şi până la posesia câinilor de pază.

Printre textele a căror suprimare este dorită se numără şi unul adoptat în anul 1997 ce autorizează referendumurile pentru transferul unor puteri parlamentelor regionale din Scoţia şi Ţara Galilor.

Comisia menţionată îşi va supune propunerile consultării publice până pe 27 februarie 2015 pentru a se asigura că nu există obiecţii, iar apoi iniţiativa va fi înaintată Camerei Comunelor.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
În noaptea de 28 august, Luna Sturionului schimbă energia zodiilor. Cine este cel mai puternic afectat de Luna Plină
Fanatik.ro
Mitică Dragomir, profeţia uluitoare despre Lucian Pahonţu, care s-a adeverit. „Oracolul din Bălceşti” a anunţat de luna trecută ce va păţi şeful SPP. Video
Capital.ro
Vești pentru milioane de pensionari: ce spune Ministerul Muncii despre a 13-a pensie
Playtech.ro
Dosarul digital de sănătate se schimbă de la 1 septembrie. Ce informații medicale vor putea fi accesate
Adevarul
Noi restricții pentru mașinile poluante. Ce trebuie să știe posesorii de mașini vechi și de când se aplică măsura
wowbiz.ro
Destin frânt la doar 22 de ani! Cazimir Ionescu, prima reacție după ce fiica sa a fost găsită moartă: „Era în depresie”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O femeie și-a pierdut viața în Onești, în urma unui impact violent între trei mașini. Mai multe persoane au rămas încarcerate
iamsport.ro
Ofertă concretă de la Cadiz pentru un fotbalist de la Universitatea Craiova. Spaniolii oferă aproape 3 milioane de euro
MediaFlux
Începe recrutarea! Armata Română cheamă românii la unitățile militare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat