Episcopul Sălajului, dezvăluiri terifiante despre perioada în care a stat la ATI, cu COVID: „În caz de boală și suferință nu există demnitate. Un adevărat calvar”

Episcopul Sălajului coronavirus. Preasfinţitul Petroniu povesteşte, pentru basilica.ro, că înperioada în care a fost în secţia ATI nu a putut dormi mai mult de o oră-două pe noapte şi că a trăit un adevărat calvar.

„Cât timp am stat la terapie intensivă nu am dormit în nicio noapte mai mult de o oră sau două. Au fost nopți în care nu m-am odihnit absolut deloc […] Realitățile de acolo, precum și tratamentul în sine, au constituit pentru mine un adevărat calvar”, retrăiește Episcopul Sălajului experienţa de la ATI.

Părintele povesteşte că nu a avut nevoie de intubare, în pofida faptului că plămânii lui erau afectaţi în proporţie de 80%, dar că era conectat pe rând la trei aparate diferite care îi asigurau necesarul de oxigen.

„Plămânii mei, care au fost afectați în proporție de 80%, nu pompau suficient oxigen pentru a-mi satura toate organele trupului, de aceea, cât timp am fost internat la terapie intensivă, am folosit pe rând, 24 de ore pe zi, trei aparate diferite care îmi furnizau oxigenul necesar funcționării normale a organismului”, explică Preasfinţia Sa pentru sursa citată.

Alte articole

Decizie în dosarul morților din secția ATI de la Spitalul „Sf. Pantelimon” București. S-a extins urmărirea penală pentru 4 medici. Acuzații foarte grave

Detalii șocante în cazul Pantelimon. Legiștii consideră că peste 99% din cauza morții pacientului de 54 de ani este scăderea bruscă a cantității de noradrenalină

Episcopul Petroniu, conectat la trei aparate de respirat

Preasfinţitul Petroniu explică, apoi, la ce foloseau toate cele trei aparate pe care trebuia să le folosească zilnic. Băutul apei şi mâncatul sunt o aventură pentru pacientul care poartă aceste aparate.

„Helmet-ul semăna cu masca unui apicultor și era trasă din creștetul capului în jos, până la gât, unde era strânsă, pentru a nu permite oxigenului să iasă afară. Avea în fața gurii două orificii închise, care se puteau deschide pentru a bea apă dintr-un pahar, cu paiul. În zona obrazului drept Helmet-ul avea un fel de ușiță, pe unde primeam mâncarea cu lingurița”, îşi aminteşte părintele.

Citeste si Confesiunile preotului care le-a fost alături bolnavilor COVID: „A nega că există o boală precum coronavirusul este o greşeală. Există şi ne afectează”

CPAP (Continuous Positiv Airway Pressure – Presiune pozitivă continuă în căile aeriene) este un aparat care trimite un flux constant de presiune prin căile aeriene în gât, pentru ca acestea să rămână deschise în timpul somnului.

„Acesta se aplică pe fața pacientului, din partea de sus a frunții, de unde coboară pe obraji până la bărbie. În general CPAP-ul era mai mic decât capul bolnavului și pentru ca oxigenul să nu iasă afară, aparatul era strâns în spatele capului cu niște curele elastice, care după o perioadă de timp provocau durere”, povesteşte episcopul.

Poziţia de somn recomandată pentru pacienţii cu probleme respiratorii este pe burtă sau pe o parte. De regulă, în timpul nopţii se dormea pe burtă, cu CPAP-ul pe față.

„Ochelarii” constituiau cel mai comod aparat de oxigen, îşi reaminteşte ierarhul.

„Acesta consta dintr-un tub care avea două canule sau tubulețe găurite la capăt, care se introduceau în nările pacientului. Era foarte confortabil pentru că nu încurca cu nimic la vorbit, la servitul mâncării sau la băutul apei”, mai povesteşte înaltul ierarh.

La Terapie Intensivă, nu există posibilitatea să-ţi faci igiena. Aceasta este asigurată de infirmiere

Episcopul îşi aminteşte că era „blindat” cu branule, senzori şi tuburi.

„Printr-un tub legat la rețeaua de oxigen a spitalului, atașat de un aparat, primeam oxigen. În fiecare mână aveam câte o branulă, iar prin niște tuburi, curgeau, aproape în permanență, perfuzii, care erau prinse de două stative. Pe piept aveam lipiți mai mulți senzori, care comunicau, prin niște fire, cu un monitor, iar pe unul din degete aveam în permanență un pulsoximetru, care, la rândul lui, era atașat de monitor, pentru a-mi arăta saturația de oxigen”, relatează înaltul prelat.

În secţiile ATI, nu există nici baie, nici chiuvetă, igiena corporală a pacienţilor fiind asigurată de infirmiere. „La terapie intensivă nu există baie, nici măcar chiuvetă, însă igiena corporală nu poate lipsi […] Toate aceste realități m-au făcut să înțeleg că în caz de boală și suferință nu există demnitate”, povesteşte Preasfinţitul Petroniu pentru basilica.ro.

Preotul a fost imrepsionat de eforturile depuse de cadrele medicale în lupta cu virusul ucigaş.

„Își făceau cu dedicație meseria şi cu profesionalism […] Pentru acest fapt îi admir sincer, le mulțumesc și Îl rog pe Bunul Dumnezeu să-i ocrotească și să-i răsplătească”, spune Episcopul.

Citeste si Cine este preotul Alexandru Mazarache, principalul suspect în dosarul de ucidere din culpă a bebeluşului din Suceava. Mărturia unui enoriaş: „Slab, tras la față, ai senzația că îl ia vântul de pe stradă. Postește mult, se roagă și citește”

În timpul nopţii, pacientul trebuia să se mişte cât mai puţin pentru a nu se deconecta de la aparatura medicală. În majoritatea cazurilor era forţat să doarmă pe burtă, cu mâinile înţepenite.

„Când trebuia să fiu așezat în pat, aveam nevoie de două sau trei asistente ca să mă ajute. Dacă ziua stăteam în șezut pe marginea patului (aceasta fiind o poziție bună pentru plămâni), cu fața spre geam, tubul cu oxigenul, precum și perfuziile erau prinse de stativul din partea respectivă a patului, însă firele senzorilor și a pulsoximetrului erau atașate de monitor, care se găsea în cealaltă parte a patului […] Aceasta însemna că perfuzia pentru mâna stângă rămânea pe stativul din partea stângă a patului, în timp ce perfuzia pentru mâna dreaptă trebuia mutată pe stativul din dreapta patului, lângă monitor, iar de fiecare dată tuburile și firele se încurcau. După ce erau descurcate eu mă întindeam pe burtă, ținând antebrațele destul de aproape de cap și nu le puteam mișca decât câțiva centimetri, pentru că altfel riscam să îmi smulg branulele. După o noapte petrecută în această poziție ambele mâini îmi erau amorțite, iar de câteva ori, din neatenție, mi-am desprins branulele, pierzând sânge”, explică Episcopul.

Episcopul Sălajului, refăcut după infecţia cu coronavirus

Preasfinţitul Petroniu îşi aminteşte şi de momentele în care trebuia să fie întors de pe burtă pe spate, momente în care, uneori, i se desprindeau senzorii sau rămânea fără branulă.

„Fiind pe burtă trebuia să fiu întors pe spate, ceea ce însemna că perfuziile, cu tuburile lor, trebuiau mutate de pe un stativ pe celălalt. Unii senzori se desprindeau peste noapte și firele lor se încurcau cu tuburile perfuziilor și al pulsoximetrului, iar infirmierele care încercau să le descurce reușeau, dar alteori îmi smulgeau din greșeală câte o branulă”, povesteşte înaltul prelat.

Din fericire, preotul nu a fost nevoit să petreacă prea mult timp la Terapie Intensivă. După trei-patru zile, deoarece starea sa de sănătate s-a îmbunătăţit, a fost transferat în salon. În prezent, se află în afara oricărui pericol, însă medicii i-au spus că recuperarea va dura cel puţin şase luni de la externare.