Eșecul Guvernului Veștea, în atenția presei internaționale: Cum se vede blocajul PNL-PSD prin ochii jurnaliștilor străini

Criza politică din România intră într-o nouă etapă după căderea Guvernului Veștea. În acest context, agențiile de presă din străinătate au comentat situația și au analizat scenariile care pot urma.
Alexandra Dumitrescu
23 iun. 2026, 07:29
Eșecul Guvernului Veștea, în atenția presei internaționale: Cum se vede blocajul PNL-PSD prin ochii jurnaliștilor străini

Criza politică din România se adâncește, după ce Guvernul Veștea nu a reușit să obțină voturile de învestitură necesare în Parlament.

Adrian Veștea, candidatul PNL propus de Nicușor Dan pe 14 iunie, avea nevoie de 233 de voturi din cele 465 posibile, însă a obținut 189.

Situația a fost influențată și de gestul parlamentarilor AUR, partid de extremă dreapta, care au părăsit sala înainte de începerea votului. Formațiunea deține 90 de mandate.

„Am conștiința împăcată, mi-am făcut datoria”, a declarat Veștea după înfrângere.

Într-o postare pe Facebook, după înfrângere, Veștea și-a exprimat îngrijorarea față de impactul crizei politice prelungite.

47 de zile fără guvern ne costă deja prea mult: fonduri europene, încredere, timp pe care nu-l mai recuperăm. Rămân convins că responsabilitatea trebuie să bată orice calcul politic”.

Citește și: Reacția lui Dominic Fritz, după căderea Guvernului Veștea: „Și proști, și fuduli! Avem nevoie urgent de consultări transparente”

Ce scrie presa internațională

Criza politică a început în aprilie, odată cu ieșirea PSD-ului din coaliție de guvernare formată cu PNL, conservatori și UDMR. Situația s-a agravat în mai, după ce social-democrații au depus moțiunea de cenzură care a dus la demiterea lui Ilie Bolojan, notează agenția de presă spaniolă EFE.

Potrivit legislației, noul premier propus are la dispoziție 10 zile pentru a forma un nou guvern și de a obține votul de încredere al Parlamentului. Dacă două propuneri succesive sunt respinse în termen de 60 de zile, președintele are dreptul să convoace alegeri anticipate, adică să dizolve Parlamentul.

România nu a organizat alegeri anticipate de la căderea comunismului. Următorul scurtin parlamentar este programat pentru 2028.

„A doua respingere a unui guvern propus ar declanșa nucleara alegerilor anticipate, ceea ce ar fi o catastrofă pentru țară, pentru economie, pentru firme și pentru veniturile oamenilor”, avertizează Remus Ioan Ștefureac, directorul INSCOP Research. Acesta subliniază că doar AUR ar beneficia de alegerile anticipate, fiind citat de AFP.

Și Cristian Andrei, consultant politic din Bucureşti, afirmă că votul favorizează în mare măsură AUR, demonstrând că „partidele principale sunt incapabile să guverneze”.

„Ne aşteaptă un drum anevoios în căutarea unei majorităţi, deoarece partidele pro-occidentale se află într-un conflict perpetuu. Instabilitatea şi populismul câştigă din nou. Încrederea în politica mainstream este din nou victima”, a declarat acesta pentru The Associated Press.

În contextul în care PNL rămâne în opoziție și refuză să facă coaliție cu PSD, un guvern minoritar format de PNL, USR și UDMR pare o soluție posibilă.

„Cabinetele minoritare au dificultăți în a guverna, dar oricare dintre versiuni ar fi cel puțin transparentă din punct de vedere democratic”, a explicat Sergiu Miscoiu, profesor de științe politice la Universitatea Babeș-Bolyai, citat de Reuters.

Citește și: Adrian Veștea dezvăluie motivele pentru care a acceptat să devină premier desemnat, după eșecul din Parlament: „Țara are nevoie de stabilitate, nu de blocaj. 47 de zile fără guvern ne costă deja prea mult”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Am fost un idiot!”. Cea mai mare greșeală din cariera lui Marius Șumudică
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT