Capacitatea de a fi un bun părinte poate fi determinată acum cu o simplă scanare a creierului. Cercetători de la Institutele Naţionale de Sănătate din Germania, Italia şi Japonia au folosit scannere pentru rezonanţă magnetică funcţională pentru a studia reacţiile voluntarilor în momentul în care le erau arătate fotografii cu bebeluşi.
Potrivit publicaţiei NeuroImage, în urma studiului, au ieşit la iveală modele de activitate care arătau că unii dintre participanţi puteau ţine la copil, chiar dacă nu era al lor. Mai exact, simpla vedere a unor chipuri de bebeluşi activa în creierul adulţilor circuite care reflectă în egală măsură capacitatea de mişcare şi vorbire, precum şi sentimentele.
De precizat este că adulţii care au participat la studiu nu erau părinţi, iar reacţiile lor la vederea chipurilor de bebeluşi au fost interpretate de specialişti ca "înclinaţie spre a avea grijă de acei copii". În timpul scanării, participanţii nu au vorbit şi nici nu s-au mişcat. Totuşi, activitatea lor cerebrală arăta ca şi cum ar fi făcut-o, ceea ce echivalează cu impulsul biologic care stă la baza interacţiunii adulţilor cu copiii mici.
Mai mult, aceste modele sunt valabile doar în cazul "puilor" de om, deoarece, puşi în faţa unor imagini cu animale sau cu pui de animale, participanţii nu au avut reacţii similare.
Cercetătorii au folosit pentru acest studiu şapte bărbaţi şi nouă femei. În timp ce erau conectaţi la scannerul pentru rezonanţă magnetică funcţională, acestora le-au fost arătate imagini cu câini şi pisici pui şi adulţi, cu copii şi oameni mari. Apoi, reacţiile avute de subiecţi la vederea fiecărei imagini au fost comparate şi a rezultat că vederea imaginilor cu copii au provocat o reacţie mai intensă decât celelalte în trei zone cheie ale creierului: cortexul premotor şi aria motorie suplimentară (regiuni responsabile cu impulsul ce precede vorbirea şi mişcarea înainte de producerea acţiunilor în sine), gyrusul fusiform (situat de o parte şi de alta a creierului, cam în zona urechilor; procesează informaţiile despre feţele pe care le vedem şi, în cazul de faţă indică o atenţie sporită la mişcările şi expresiile feţei copilului) şi la cortexul insular şi cel ciguar (asociate cu sporirea emoţiilor, empatie, ataşament şi sentimente legate de motivare şi recompensă).
Ulterior, subiecţii au vorbit despre sentimentele încercate la vederea imaginilor şi toţi au afirmat că au fost mai fericiţi şi mai dispuţi să se apropie, să zâmbească şi să comunice la vederea chipurilor de copii.
Punând datele cap la cap, cercetătorii au concluzionat că descoperirile arată că subiecţii sunt pregătiţi să devină părinţi şi au un instinct foarte dezvoltat în acest sens.
facebook
twitter
