Eugen Neagoe a rememorat momentele de dinaintea infarctului. Care erau obiceiurile antrenorului şi la ce trebuie să renunţe

Eugen Neagoe (51 de ani) a fost externat miercuri, după infarctul miocardic suferit în timpul partidei Dinamo - Universitatea Craiova 0-2.
Romania TV
25 iul. 2019, 07:48
Eugen Neagoe a rememorat momentele de dinaintea infarctului. Care erau obiceiurile antrenorului şi la ce trebuie să renunţe

Inima nu mai bătea regulat și am rămas fără puls. Îngerii mei păzitori au fost medicii de pe Ambulanță, cele două doamne. Bineînțeles, și medicii care sunt la Spitalul de Urgență. Sunt profesioniști și chiar avem medici buni în România„, a spus Eugen Neagoe la emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

Eugen Neagoe a precizat că nu a avut probleme de sănătate în ziua jocului, așa cum s-a speculat, și nici nu a fumat 3 pachete de țigări. Totuși, tehnicianul dinamoviștilor a recunoscut că este fumător, iar medicii i-au transmis că trebuie să renunțe la acest viciu. De altfel, Neagoe le-a promis în scris că va renunța la fumat.

Nu mi-a fost rău niciun moment, nu vorbesc doar de ziua jocului. În nicio zi nu mi-a fost rău, chiar m-am simțit bine. Niciodată nu am fumat 3 pachete de țigări, mai ales în ziua jocului când ai discuții cu jucătorii, nici nu ai timp.

Într-adevăr, beam 3-4 cafele pe zi și nu ascund că fumam 15-20 de țigări pe zi. M-a rugat domnul doctor, te rog frumos să renunți la fumat și i-am spus că renunț. Chiar pe biletul de ieșire am trecut cu majuscule: RENUNȚ LA FUMAT!„, a mai spus Eugen Neagoe.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Și-a înșelat soția, iar acum are parte de un nou eșec. Ce se întâmplă în viața celebrului milionar
Capital.ro
O țară din Europa ar putea introduce cea mai dură regulă pentru șoferii care consumă alcool la volan. Elimină complet toleranța
Playtech.ro
Turcia a mărit drastic amenzile rutiere în 2026. Ce trebuie să știe românii care merg cu mașina
Adevarul
Noi dezvăluiri despre viața ascunsă a cuplului Macron. Brigitte Macron, „foarte geloasă“ pe femeile „prădătoare” din jurul președintelui
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Andreea Micu, o tânără interpretă de muzică populară, s-a stins din viață la doar 17 ani. Artistei i s-a făcut rău înainte de un spectacol: ,,Andreea noastră nu mai cântă”
iamsport.ro
A rostit numele antrenorului care ar urma să îl înlocuiască pe Baciu la FCSB: ”El va sta doar la baraj”
MediaFlux
O mai ții minte pe Mariana Buică, femeia care cântărea 240 de kilograme la 25 de ani? Cum arată astăzi, după ce a slăbit
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi