MS: Nu este criză de heparină, la distribuitori există 80.000 de flacoane

În urma verificărilor dispuse de ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, s-a constatat că în piaţă, la distribuitori, există un număr de 80.000 de flacoane de heparină, care pot fi achiziționate de către unităţile sanitare, în funcție de necesarul fiecăreia.
Iulian Tudor
10 apr. 2013, 14:20
MS: Nu este criză de heparină, la distribuitori există 80.000 de flacoane

În luna martie 2013, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale (ANMDM) a eliberat o autorizaţie de nevoi speciale pentru 750.000 de flacoane de heparină, în condiţiile în care anul trecut s-au consumat 350.000 de flacoane din acest produs.

„Situaţia semnalată se rezumă doar la un management defectuos al unităţilor sanitare care se confruntă cu aceste lipsuri, iar ministrul Sănătăţii va dispune o serie de măsuri pentru a nu mai apărea aceste disfunctionalităţi”, arată ANMDM.

Heparina este un anticoagulant esenţial pentru intervenţiile chirurgicale. 

Managerii mai multor spitale din România susţineau zilele trecute că anticoagulantul esenţial pentru intervenţiile chirurgicale lipseşte. Ei susţineau că motivul ar fi furnizori care nu ar mai fi vrut să onoreze comenzile.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Imagini romantice cu Mirabela Grădinaru și Nicușor Dan! Președintele României și Prima Doamnă s-au sărutat pe pista aeroportului
Fanatik.ro
Daniel Pancu explică de ce Alex Dobre nu mai are banderola de căpitan la Rapid. „Gesturi care nu fac cinste unui căpitan!”
Capital.ro
Ajutor de peste 300 de lei pentru fermieri. Cererile pot fi depuse la APIA până joi, 24 septembrie
Playtech.ro
Care este diferența dintre eutanasie și sinuciderea asistată. În ce țări din Europa sunt permise
Adevarul
Peste 3,2 milioane de euro, găsiți de carabinieri în pereții unei case din Napoli. Banii, scoși cu gălețile din locuință. 34 de membri ai mafiei italiene au fost arestați
wowbiz.ro
Imagini sfâșietoare în Filiași! Sicriul cu trupul neînsuflețit al Valentinei a fost adus la casa părintească
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ce a apărut pe profilul Valentinei, tânăra găsită moartă într-o valiză. Apropiații sunt în stare de șoc: „Off, suflet frumos!”
iamsport.ro
A șters pe jos cu componentul Generației de Aur de față cu toți colegii: ”Ești slab rău de tot!”
MediaFlux
Cresc pensiile și salariile. Anunțul premierului Mureșan
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte