Eugen Tomac: Preşedintele Iohannis ar greşi dacă nu ar retrimite bugetul în Parlament

Eugen Tomac, preşedintele PMP, este de părere că şeful statului ar trebui să trimită înapoi în Parlament bugetul pe 2019, acesta fiind "un proiect umflat cu pompa, un buget al recesiunii, care îngroapă economia".
Romania TV
20 feb. 2019, 12:54

"Poziţia preşedintelui este identică aproape cu cea pe care noi, ca partid de opoziţie, am prezentat-o şi în raportul cu privire la activitatea Guvernului PSD de anul trecut şi în punctul nostru de vedere pe care l-am exprimat în plenul Parlamentului cu privire la proiectul de buget. Este un proiect umflat cu pompa, un buget al recesiunii, un buget care îngroapă economia, pentru că nu poţi aloca doar 4,3% pentru investiţii şi să visezi la o creştere economică extrem de optimistă, în condiţiile în care România a avut o alocare de 6,3% în 2011 şi 6,5% în 2012, în plină criză economică. Deci, este un buget croit pe interesele lui Dragnea şi nicidecum construit pe priorităţile României", a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Eugen Tomac.

El a adăugat că bugetul pentru 2019 votat în Legislativ este unul care "vine cu propuneri de îngheţat posturile în administraţie, cu neplata orelor suplimentare şi alte măsuri care sunt de criză".

"Deci, nu poate exista nimic mai fals decât această încercare de a umfla cu pompa cifrele şi de a-i minţi până la urmă pe români. Nemaivorbind de faptul că se transferă foarte multe sarcini administraţiei publice locale, motiv pentru care actualul Guvern şi-a pus în cap inclusiv cei aproape 2.000 de primari de la PSD. Nu are nicio logică bătaia de joc la adresa persoanelor cu dizabilităţi, plasându-i în sarcina, exclusiv, a administraţiei publice locale. Deci, este un buget chinuit, de recesiune, umflat cu pompa, care nu are nimic în comun cu realitatea economică românească şi nu este construit pe priorităţi - autostrăzi, şcoli, spitale", a precizat Tomac.

În opinia sa, şeful statului ar greşi dacă nu ar trimite legea bugetului de stat în Parlament.

"PSD-ul a încălcat legea netrimiţând proiectul de buget anul trecut în Parlament, aşa cum prevede legea, din luna octombrie. Pentru că l-au minţit pe preşedinte atunci când s-au prezentat cu un proiect de buget în CSAT şi tot ei prin votul lor au decis, pentru anumite instituţii, să taie consistent din buget, fără a ţine cont de sarcinile pe care le au acele instituţii, preşedintele ar greşi dacă nu ar trimite bugetul înapoi în Parlament, pentru că sunt instituţii care trebuie să-şi implementeze programele exact aşa cum au stabilit în proiectul de buget pe anul în curs, cu atât mai mult cu cât, deja, luna februarie aproape se încheie", a subliniat Tomac.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat miercuri că şeful statului va lua zilele următoare o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului ţării, ci "bunăstării PSD".

"Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România", a declarat Dobrovolschi. 

Citeşte şi: Administraţia prezidenţială: Bugetul de stat pe 2019 "nu e destinat progresului României, ci bunăstării PSD"

„Poziţia preşedintelui este identică aproape cu cea pe care noi, ca partid de opoziţie, am prezentat-o şi în raportul cu privire la activitatea Guvernului PSD de anul trecut şi în punctul nostru de vedere pe care l-am exprimat în plenul Parlamentului cu privire la proiectul de buget. Este un proiect umflat cu pompa, un buget al recesiunii, un buget care îngroapă economia, pentru că nu poţi aloca doar 4,3% pentru investiţii şi să visezi la o creştere economică extrem de optimistă, în condiţiile în care România a avut o alocare de 6,3% în 2011 şi 6,5% în 2012, în plină criză economică. Deci, este un buget croit pe interesele lui Dragnea şi nicidecum construit pe priorităţile României”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, Eugen Tomac.

El a adăugat că bugetul pentru 2019 votat în Legislativ este unul care „vine cu propuneri de îngheţat posturile în administraţie, cu neplata orelor suplimentare şi alte măsuri care sunt de criză”.

„Deci, nu poate exista nimic mai fals decât această încercare de a umfla cu pompa cifrele şi de a-i minţi până la urmă pe români. Nemaivorbind de faptul că se transferă foarte multe sarcini administraţiei publice locale, motiv pentru care actualul Guvern şi-a pus în cap inclusiv cei aproape 2.000 de primari de la PSD. Nu are nicio logică bătaia de joc la adresa persoanelor cu dizabilităţi, plasându-i în sarcina, exclusiv, a administraţiei publice locale. Deci, este un buget chinuit, de recesiune, umflat cu pompa, care nu are nimic în comun cu realitatea economică românească şi nu este construit pe priorităţi – autostrăzi, şcoli, spitale”, a precizat Tomac.

În opinia sa, şeful statului ar greşi dacă nu ar trimite legea bugetului de stat în Parlament.

„PSD-ul a încălcat legea netrimiţând proiectul de buget anul trecut în Parlament, aşa cum prevede legea, din luna octombrie. Pentru că l-au minţit pe preşedinte atunci când s-au prezentat cu un proiect de buget în CSAT şi tot ei prin votul lor au decis, pentru anumite instituţii, să taie consistent din buget, fără a ţine cont de sarcinile pe care le au acele instituţii, preşedintele ar greşi dacă nu ar trimite bugetul înapoi în Parlament, pentru că sunt instituţii care trebuie să-şi implementeze programele exact aşa cum au stabilit în proiectul de buget pe anul în curs, cu atât mai mult cu cât, deja, luna februarie aproape se încheie”, a subliniat Tomac.

Purtătorul de cuvânt al preşedintelui României, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat miercuri că şeful statului va lua zilele următoare o decizie cu privire la legile bugetului de stat şi asigurărilor sociale, adăugând însă că proiectul adoptat de Parlament nu este destinat dezvoltării şi progresului ţării, ci „bunăstării PSD”.

„Preşedintele României, Klaus Iohannis, atrage atenţia încă o dată că bugetul pentru anul 2019 nu este destinat dezvoltării şi progresului României, ci bunăstării PSD. Bugetul pentru anul 2019, croit din imaginaţia PSD pe baza unor cifre exagerat de optimiste, reprezintă o nouă dovadă a iresponsabilităţii şi modului defectuos prin care social-democraţii au decis să guverneze România”, a declarat Dobrovolschi. 

Citeşte şi: Administraţia prezidenţială: Bugetul de stat pe 2019 „nu e destinat progresului României, ci bunăstării PSD”

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Meteorologii ANM au anunțat cum va fi vremea la început de toamnă. La ce temperaturi să ne așteptăm
Fanatik.ro
Buget de 50 de milioane de euro! Mihai Rotaru, planul pe 10 ani pentru a face Craiova Maxima din nou. Exclusiv
Capital.ro
Obligație pentru firmele din sectorul agroalimentar. Amenzi de până la 20.000 de lei pentru cei care nu raportează stocurile
Playtech.ro
Ce să nu comanzi niciodată într-un restaurant turistic. Preparatele evitate de localnici şi bucătari
Adevarul
O escortă din Rusia este acuzată că ar fi provocat atentatul din Sevastopol, care a dus la moartea comandantului trădător ucrainean
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un incident cumplit a avut loc în apropierea Capitalei. O mașină a fost strivită între două camioane
iamsport.ro
Scouterii vin la derby-ul Rapid - Dinamo! Grameni, pe radarul unei echipe din Europa League. Există interes și pentru Alex Dobre
MediaFlux
Ce pensie primești dacă nu ai muncit nici măcar o zi în viața ta. Banii se acordă începând cu vârsta de 65 de ani
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat