EUROVISION 2015: „România NU are şanse să câştige Eurovision”, susţine Mădălin Voicu

EUROVISION 2015: Fost preşedinte al juriului anul trecut, implicat şi acum în show-ul Eurovision, Mădălin Voicu e de părere că anul acesta România are şanse mari să obţină un loc bun, dar nu e cazul să visăm la marele premiu. Nu-i dă şanse nici Finlandei, care mizează pe cei patru bărbaţi cu handicap mintal.
Romania TV
06 mart. 2015, 08:24
EUROVISION 2015:

EUROVISION 2015: Finala Eurovision România se va desfăşura, pe 8 martie, la Sala Polivalentă din Craiova. Pentru a reprezenta România la Eurovision 2015, vor concura Luminiţa Anghel, Alexa şi Aurelian Temişan, Voltaj, Băieţii, Blue Noise, Rodica Aculova, Cristina Vasiu, Tudor Turcu, Super Trooper, Ovidiu Anton, Lara Lee şi CEJ. „Avem cel puţin patru piese foarte bune care merită să ne reprezinte în Austria. Făcând parte din segmentul acesta al Eurovision, nu ar fi corect să spun care ar fi piesa pe care aş miza eu. Am o părere bună despre piesele de anul acesta; compozitorii noştri au fost inspiraţi. Din câte am văzut eu până acum, show-urile sunt bine făcute la piesele pe care le avem în concurs, sigur că invenţii multe nu mai poţi face pe scenă decât dacă îţi dai foc sau rămâi în pielea goală. În fond, cred că anul acesta creaţia o să conteze foarte mult, mai ales că Viena e un oraş al culturii. Ar trebui să se ţină cont mai mult de calitatea pieselor decât de circul de pe scenă. România nu poate să câştige deoarece în ultimii 10-15 ani concursul a fost politizat. E un fel de Miss Piranda… Noi nu putem influenţa, iar anul trecut, nici moldovenii n-au fost alături de noi. Sigur că putem obţine locuri bune, aşa cum s-a mai întâmplat şi putem face ca muzica noastră să conteze, dar nu putem visa la trofeu”, a declarat, pentru „ring” Mădălin Voicu. 

EUROVISION 2015: Trupa punk Pertti Kurikan Nimipäivät, formată din patru bărbaţi care au handicap mintal, va reprezenta Finlanda la Eurovision 2015, care se va desfăşura în luna mai, la Viena. „Ne răzvrătim împotriva societăţii, dar nu ne implicăm politic. Sperăm să schimbăm mentalităţile. Nu vrem ca lumea să ne voteze din milă, nu ne considerăm diferiţi de ceilalţi oameni. Suntem persoane obişnuite, cu un handicap mintal”, a declarat basistul trupei, Sami Helle, pentru „The Guardian”. Despre această trupă, Mădălin Voicu crede că nu va reuşi să câştige trofeul. „Nu ştiu dacă asta va prinde. Finlandezii i-au mai avut şi pe rockerii aceia care au câştigat. Nu cred că mai merge circul peste tot. Să-ţi fie milă de unii care interpretează o piesă, chiar dacă sunt bolnavi, Dumnezeu să-i ocrotească, nu cred că poate crea o emulaţie de a câştiga trofeul Eurovision, mai ales că am ascultat piesa şi nu e foarte reuşită”, ne-a spus Mădălin Voicu. 

EUROVISION 2015: Ca la fiecare selecţie naţională Eurovision, există şi un concurent dat învingător înainte de finală. În acest an, surse citate de cancan.ro susţin că organizatorii de la TVR au hotărât să „favorizeze” grupul Voltaj pentru a-l trimite să ne reprezinte la Viena. În sprijinul acestei teorii, cârcotaşii aduc ca argument faptul că Voltaj a înregistrat deja varianta în limba engleză a piesei „De la capăt” („All Over Again”). În finala de duminică, de la Craiova, votul juriului de specialitate contează 50%, iar televotingul publicului, 50%.

EUROVISION 2015: Încă trei zile până la finala Eurovision România, iar concurenţii au aflat cum vor intra în concurs pe 8 martie, pe scena Sălii Polivalente din Craiova.

Deschiderea va fi făcută de Călin Goia şi colegii lui de la Voltaj, care o iau „De la capăt” cu o nouă participare la Eurovision, urmaţi de cei de la trupa Băieţii („Dragostea în lanţuri”) şi Tudor Turcu (”Save Us”). Apoi schimbăm ritmul şi trecem la „Chica latina, cu Aurelian Temişan şi Alexa.

În continuare, Rodica Aculova ne va cânta despre lumina ei (”My Light”), Blue Noise vor încerca să ne convingă acappella că ”Love Won’t Run Away”, iar Ovidiu Anton, aflat pentru a patra oară la Eurovision România, ne va demonstra că este un supravieţuitor (”Still Slive”).

A 8-a va intra în concurs Lara Lee. Rămâne de văzut dacă ”Superman” va avea forţa să o trimită la Viena sau dacă ritmul disco va fi suficient de convingător pentru a-i scoate câştigători pe cei de la Super Trooper (”Secret Place”).

”A Million Stars” ne aduce Luminiţa Anghel, la 10 ani de la urcarea pe podiumul Eurovision Song Contest, când a reprezentat România la Kiev. Luminiţa va fi urmată de Cristina Vasiu, care va interpreta ”Nowhere” pe scena Eurovision de la Craiova.

Concursul se va încheia cu povestea de dragoste a suedezilor de la CEJ (”We Were In Love”).
Cei care nu mai au răbdare până la finală şi vor să se decidă cu cine să voteze duminică, în finala naţională de la Craiova, au ocazia să asculte toate melodiile din concurs şi să-şi aleagă favoriţii. TVR 1 difuzează, în patru emisiuni de promovare intitulate Selecţia naţională Eurovision, toate cele 12 melodii finaliste. Ele pot fi urmărite marţi, 3 martie, de la ora 17.00, vineri, 6 martie, de la 13.00, sâmbătă, 7 martie, de la 14.30, respectiv duminică, 8 martie, de la 15.00, la TVR 1 şi online, pe TVR+.
În seara de 8 martie, la finala naţională Eurovision, votul telespectatorilor va cântări la fel de mult ca cel al juriului. Melodia care va primi cel mai mare punctaj duminică seară va reprezenta România la faza internaţională Eurovision, la Viena – mai întâi în semifinala din 19 mai şi, dacă se va califica, şi în marea finală, din 23 mai.

Selecţia naţională Eurovision România va fi transmisă în direct de TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional şi online, pe www.tvrplus.ro, pe 8 martie, de la 20.30.

Iată cele 12 piese calificate în FINALA EUROVISION ROMANIA 2015:

A million stars – Luminiţa Anghel
Muzică: Andrei Tudor
Text: Cristian Faur

Chica latina – Aurelian Temişan feat. Alexa
Muzică: Mihai Alexandru, Alexa Niculae
Text: Mihai Alexandru, Alexa Niculae

De la capăt – Voltaj

Muzică: Constantin Gabriel , Goia Călin Gavril, Cristescu Adrian, Alstani Victor – Răzvan, Păduraru Silviu – Marian
Text: Constantin Gabriel , Goia Călin Gavril, Cristescu Adrian, Alstani Victor – Răzvan, Păduraru Silviu – Marian

Dragoste în lanţuri – Băieţii

Muzică: Mihai Postolache, Ştefan Adrian Marin, Liviu Vârciu, Marian Stavar
Text: Mihai Postolache, Ştefan Adrian Marin, Liviu Vârciu, Marian Stavar

Love won’t run away – Blue Noise

Muzică: Diana Moraru, Elena Moroşanu, Ana Cristina Leonte, Mihail Grigore, Denis Bolborea
Text: Diana Moraru, Elena Moroşanu, Ana Cristina Leonte, Mihail Grigore, Denis Bolborea

My light – Rodica Aculova

Muzică: Ivan Aculov
Text: Lidia Scarlat

Nowhere – Cristina Vasiu

Muzică: Cristina Vasiu, Daniel Costache, Dan Andrei Deaconu
Text: Cristina Vasiu, Daniel Costache, Dan Andrei Deaconu

Save us – Tudor Turcu

Muzică: Gabriel Huiban
Text: Gabriel Huiban

Secret place – Super Trooper

Muzică: Daniel Alexandrescu, Radu Fornea, Pavel Petricenco
Text: Daniel Alexandrescu, Tudor Man, Pavel Petricenco

Still alive – Ovidiu Anton

Muzică: Linda Persson, Ylva Persson, Peter Hageras
Text: Linda Persson, Ylva Persson, Peter Hageras

Superman – Lara Lee

Muzică: Robin Lynch, Niklas Olovson
Text: Milica Fajgelj, Tami Rodriguez, Nicole Rodriguez

We were in love – CEJ

Muzică: Victor Thell, Aleena Gibson, Maria Smith
Text: Victor Thell, Aleena Gibson, Maria Smith

În total, pentru selecţia naţională Eurovision 2015 au fost înscrise 93 de melodii, dintre care 79 au intrat în preselecţie, fiind audiate de juriul de specialitate desemnat de TVR. La verificarea dosarelor de înscriere, 14 candidaţi au fost respinşi, întrucât nu au respectat cerinţele prevăzute în Regulament.

În finala Selecţiei Naţionale, cele 12 melodii calificate vor fi supuse jurizării publicului larg, dar şi votului juriului de specialitate, ponderea televotului fiind de 50%, la fel ca în cazul votului juriului.

FINALA EUROVISION ROMÂNIA 2015 se va desfăşura pe 8 martie, la Sala Polivalentă din Craiova.

DailyBusiness
Câți bani a câștigat Cristela în 2024. Cu ce afaceri se ocupă soția lui Călin Georgescu
Spynews
Cod galben de caniculă emis de ANM pentru 26 de județe! Mercurul din termometre va urca până la 36 de grade
Bzi.ro
Andreea Esca și-a făcut talentul la ziua Loredanei Groza! A luat microfonul în mână și a făcut senzație
Fanatik.ro
Uzina colosală de care s-a ales praful. A ajuns o ruină, e luată cu asalt de hoții de fier vechi, iar polițiștii nu fac față
Capital.ro
S-a stins o figură emblematică ale sportului românesc. A evoluat în prima Ligă. Lasă în urmă o moștenire greu de egalat
Playtech.ro
Planta banală care îi poate îmbogăţi pe români. Se scot mii de euro la hectar
DailyBusiness
Bacalaureat 2025: A început proba la Limba română pentru peste 100.000 de elevi
Adevarul
Se pregătește America să lovească instalația nucleară Fordo din Iran? Mișcările militare care sugerează o posibilă escaladare
wowbiz.ro
L-am găsit pe Irinel Columbeanu! Am aflat adevărul despre „dispariția” fostului afacerist. Ce se întâmplă, de fapt | EXCLUSIV
Spynews
Lino Golden și soția lui, Delia, s-au despărțit? Semnele care arată că cei doi foști concurenți de la Power Couple au probleme în relație
Spynews
De ce este considerat un erou pilotul avionului prăbușit în India. Cum ar fi reușit să evite cu prețul vieții o catastrofă
Evz.ro
Șoferi români, motiv de bucurie. Vor ajunge mai ușor în Vest
Ego.ro
Ion Iliescu NU a purtat niciodată verighetă! Secretele căsniciei cu Nina Iliescu FOTO
Prosport.ro
Cum arată acum Mariana Bitang, la 62 de ani! Apariție rarisimă a „Doamnei de Aur” a gimnasticii românești
kanald.ro
O familie de ucraineni a fost ucisă de o rachetă iraniană. Aceștia veniseră în țară pentru a-și trata fetița bolnavă de cancer
Cancan.ro
Unde a fost găsit Irinel Columbeanu, după ce a fost dat dispărut de către apropiați. De ce avea telefonul închis de zile bune
Playsport.ro
De ce spune o jurnalistă celebră din SUA că după ce a vizitat toată Europa s-ar întoarce doar în Bucureşti şi...
Capital.ro
Adevărul despre Călin Georgescu. Imposibil de ascuns. A declarat chiar personal totul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată Sandra Izbașa la 35 de ani. Campioana s-a retras de mai bine de un deceniu
stirilekanald.ro
Profesoară de 30 de ani, arestată după ce a sedus un elev de 15 ani! Ar fi întreținut relații intime cu minorul chiar în incinta școlii
Ce dezvaluie despre tine purtarea gentii pe diagonala? Siguranta sau independenta
MediaFlux
PUTIN amenință cu un nou război ! Trump are decizia finală
Shtiu.ro
CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Limitele delicate ale consimțământului în societatea românească contemporană