EVALUARE NAŢIONALĂ 2012. Părinţi: Propoziţia controversată de la evaluare este atributivă

O nouă petiţie legată de baremul probei de Limba română de la Evaluarea Naţională a fost depus, joi, la Ministerul Educaţiei, semnatari fiind mai mulţi părinţi care susţin că propoziţia controversată este, de fapt, atributivă şi solicită anularea cerinţei respective.
Romania TV
28 iun. 2012, 14:59
EVALUARE NAŢIONALĂ 2012. Părinţi: Propoziţia controversată de la evaluare este atributivă

Părinţii ai căror copii au dat acest răspuns la proba de limba română, susţin că „o serie întregă de profesori cu reputaţie” le-ar fi spus că varianta atributivă este una ce putea fi acceptată, pe lângă cele două aflate în discuţie până acum – subiectivă şi predicativă.

De altfel, atributivă, subiectivă şi predicativă sunt cele trei variante de răspuns dintre care elevii au avut de ales la cerinţa ce a generat numeroase controverse.

„O serie întregă de profesori cu reputaţie au considerat şi varianta atributivă ca fiind una ce putea fi acceptată ca fiind corectă, pentru a justifica de ce chiar şi copii cu rezultate foarte bune la olimpiade au selectat atributiva la subiectul mult controversat de la evaluarea de la Limba română. Avem fraza «Ceea ce mă jenează este dificultatea răsfoirii». În situaţia inversării frazei în mod logic şi a eliminării emfazei exprimării, fraza devine: «Dificultatea răsfoirii este ceea ce mă jenează». Subordonata din frază e propoziţia «ce mă jenează», care stă pe lângă «ceea» (sau «aceea» sau «problema») şi o determină atributiv. Adresăm în mod public dorinţa noastră de a se anula acest subiect controversat şi a se redistribui punctajul sau de a se da maximum de puncte indiferent de raspunsul a), b) sau c).”, afirmă părinţii.

Potrivit părinţilor care au depus petiţia, cerinţa controversată trebuie „eliminată urgent” din grila de evaluare, în condiţiile în care „nici specialiştii nu au ajuns la un consens” cu privire la felul propoziţiei.

„Cu alte cuvinte, tezele ar trebui notate ca şi cum acest subiect nu ar exista”, spune unul dintre semnatatii petiţiei.

Scandalul privind baremul probei de limba română a ajuns şi în atenţia parlamentarilor.

Senatorul PNL Mihaela Popa îi cere ministrului Educaţiei, Liviu Pop, „ca în ambiguităţile legate de subiectele la Limba şi Literatura Română să fie de partea elevilor”. „Controversele privind subiectele la Limba şi Literatura Română din cadrul Evaluării Naţionale 2012 nu trebuie să afecteze elevii. Atât timp cât profesorii şi specialiştii au păreri diferite, copiii nu pot fi pedepsiţi. Îi cer ministrului Educaţiei să îşi asume această situaţie şi să ia deciziile corecte pentru elevi”, spune Popa, într-un comunicat postat pe pagina personală de internet.

Ministrul interimar al Educaţiei, Liviu Pop, a decis, miercuri seară, schimbarea baremului probei de limba română de la evaluarea naţională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri („subiectivă” şi „predicativă”) care au generat controversa legată de una dintre cerinţe. Decizia, au spus reprezentanţii ministerului, se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiştilor în limba română.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
„Are două viteze, încet și foarte încet, dar Hagi îl convoacă mereu!”. Notele lui Marcel Pușcaș după CFR Cluj- U Craiova 0-0
Capital.ro
Ai lucrat cu jumătate de normă? Când un an de muncă part-time înseamnă un an la pensie și când se calculează diferit
Playtech.ro
Un indicator de viteză este acoperit de crengi sau întors. Poți contesta amenda primită de la radar?
Adevarul
Trabant, mașina ridiculizată în Occident, dar așteptată ani întregi în comunism. Ce putea și ce nu putea să facă „Trabbi”
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
”El va fi antrenorul echipei naționale a României”. Mihai Bendeac, declarație uluitoare: ”Am lansat în univers această treabă”
MediaFlux
ANAF vizează din nou persoanele fizice! Românii pot primi decizii de impunere din oficiu
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT