EVALUAREA NAŢIONALĂ la clasa a VIII-a SE ANULEAZĂ. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei

Ecaterina Andronescu a spus că a lansat ”dezbateri publice cu directorii școlilor” să vadă dacă Evaluarea Națională de la clasa a VIII-a ”se mai justifică”, fiind considerată, mai spune ministrul ”o evaluare intermediară”. Asta în condițiile în care, de anul viitor, învățământul obligatoriu va fi extins cu încă trei ani, de la grupa mare până la clasa a XII-a, a mai spus Andronescu. Oficialul a anunțat că modificarea duratei învățământului obligatoriu se va face printr-un proiect de lege care modifică Legea Educației, aflat chiar pe 6 martie la vot decisiv pe ordinea de zi a ședinței de plen a Senatului.
Romania TV
06 mart. 2019, 06:47
EVALUAREA NAŢIONALĂ la clasa a VIII-a SE ANULEAZĂ. Anunţul făcut de ministrul Educaţiei

Este acum la Senat, chiar este pe lista de vot, o lege care stabilește obligativitatea ultimelor două grupe la grădință – grupa mijlocie și grupa mare – și ultimii doi ani de liceu, începând din anul 2020. Anul acesta va trebui să pregătim preluarea, la început de ciclu și la sfârșit de ciclu, în învățământul obligatoriu,” a declarat ministrul Ecaterina Andronescu pe 5 martie la Comisia pentru drepturile omului, culte şi problemele minorităţilor naţionale, din Camera Deputaților, potrivit edupedu.ro.

”Noi am declanșat aceste dezbateri publice cu directorii școlilor și-n București, și-n alte județe din țară să încercăm să vedem și care este percepția. Pentru că acum evaluarea de la clasa a VIII-a este doar o evaluare pentru încheierea gimnaziului și repartizarea elevilor în școli profesionale, clasice sau duale, și respectiv în licee. Clasa a VIII-a nu mai reprezintă sfârșitul învățământului obligatoriu, cum era în legea 84, de exemplu. Dacă învățământul devine obligatoriu pe 12 clase se justifică evaluări intermediare? Ca să întărim ritmul acesta al învățării continue, pentru că el este cel care dă și temeinicie învățării. Toate sunt care, fără îndoială, merită să le discutăm”, a mai spus Andronescu.

În prezent, învățământul obligatoriu începe la clasa pregătitoare și se încheie la clasa a X-a. Legea Educației în forma sa inițială prevedea însă trecerea clasei a X-a la gimnaziu și un liceu de doar 3 ani – prevederi neaplicate nici până acum.

Reamintim că în urmă cu puțin timp Ecaterina Andronescu declara că ar vrea introducerea unui examen intermediar, pe principiul examenului de treaptă, la trecerea în liceu din clasa a X-a în clasa a XI-a.

Proiectul de lege la care face trimitere ministrul a fost inițiat de un grup de 19 parlamentari UDMR în frunte cu Szabo Odon și șapte parlamentari PSD. Documentul prevede creșterea duratei învățământului obligatoriu în felul următor:

  • până în 2020 – grupa mare de la grădință și clasele a XI-a și a XII-a – 14 ani în total
  • până în 2023 – grupa mijlocie – 15 ani în total
  • până în 2030 – grupa mică – 16 ani de învățământ obligatoriu.

Proiectul de lege a fost adoptat deja de Senat (cameră decizională) anul trecut, pe 7 mai (cu 76 de voturi pentru și 27 împotrivă). Președintele României l-a contestat la Curtea Constituțională pe 7 iunie, pe motive de tehnică legislativ. Judecătorii CCR au admis sesizarea și au declarat actul neconstituțional, pe motiv că fusese adoptat în aceeași zi cu alte două modificări ale aceleiași legi și că nu fuseseră corelate între ele aceste modificări (obiecții ridicate de Președintele României). Întoarsă automat la reexaminare în toamnă, legea a fost votată pe 12 decembrie de Cameră. Pe 4 martie a ajuns pe ordinea de zi-vot final la Senat.

Ce a mai declarat Ecaterina Andronescu:

”Încercăm să respectăm calendarul pe care l-am anunțat pentru viitoarea lege a educației. Suntem acum la punctul de a fi aproape gata cu capitolul care încearcă să dea viziune și să stabilească obiective pentru sistemul de învățământ. Pentru că o lege nouă în care doar corectăm ce nu a mers în legea veche, mie mi se pare foarte puțin și nu s-ar justifica în maniera aceasta. Pe de o parte să corectăm, pentru că a devenit așa de stufoasă (Legea Educației nr 1/2011) prin modificările care s-au produs, în care cu greutate te descurci în prevederile ei. Dar un capitol care să dea viziune sistemului, să putem răspunde la întrebarea și să croim legea răspunzând la această întrebare: ce fel de personalitate vrem noi să educăm în școlile din România? O personalitate care să acumuleze informație, să nu știe ce să facă cu informațiile acumulate sau o personalitate creativă, o personalitate care să știe ce să facă cu ce a învățat, să înțeleagă lumea, să se adapteze și, de ce nu, să scoată și din mintea lui… profesională sau nu, ceea ce este confortabil și cu viața lui, și cu viața societății în care trăiește”.

DailyBusiness
Bolojan promite sprijin pentru peste 400 de persoane afectate de explozia din Rahova: 45 de locuințe sunt asigurate
Spynews
Explozia de la blocul de pe Calea Rahovei ar fi fost provocată de o acumulare de gaze. Cineva ar fi dat drumul la alimentare la o zi după ce a fost oprită
Fanatik.ro
Câți bani câștigă un jucător de tenis de masă!? Cea mai bine cotată româncă, dezvăluiri incredibile. „O diferență foarte mare, nici nu se compară!”
Capital.ro
Doliu în lumea muzicii. S-a stins un mare artist prea devreme: A adus o lumină și un ritm care nu au putut fi niciodată înlocuite
Playtech.ro
Temperatura la care ar trebui să setezi centrala termică toamna. Mulţi fac prea cald în casă
Adevarul
Manevră criminală pe DN17: accident evitat la secundă după o depășire inconștientă. Ce sancțiune a primit șoferul
wowbiz.ro
Durere fără margini la Curtea de Argeș. Femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni a fost înmormântată. Imaginile cu băiatul cel mare sunt sfâșietoare: „O aștepta să vină la școală…”
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
Imaginile cu legendara femeie din ring, considerate „prea hot pentru internet”
kanald.ro
Ți se rupe sufletul! Mirela a murit în explozia tragică din Rahova... Era însărcinată în 7 luni și urma să aibă o fetiță. Familia este devastată și apropiații cer ajutor după ce au rămas fără locuință: „O familie distrusă de durere și complet lipsită de s
Cancan.ro
Ce posta Vasilica Enache înainte să fie ucisă în Rahova! Mesajul premonitoriu: 'Când murim…'
iamsport.ro
Izbucnirea lui Grădinescu! A numit vinovații pentru rușinea suferită de FCSB și nu s-a referit la Becali: ”Lasă, ne luăm banii! Sper să nu le mai intre pe card”
MediaFlux
Inedit! S-a lansat aplicația care îți poate citi cartea de identitate de la distanță
stirilekanald.ro
„Probabil, cu această ocazie, se vor face controale masive”. Ipoteze în cazul exploziei de pe Calea Rahovei
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025