Examenele naţionale ar putea fi mutate, pentru a nu mai avea loc în lunile caniculare: „Deja vorbim despre modificare de calendare”

După experienţa din acest an, când diferite examene naţionale au fost susţinute în zile cu temperaturi extreme, ministrul Educaţiei, Ligia Deca, consideră necesară o evaluare a impactului schimbărilor climatice pe termen lung, care să ajute la mai bună organizare a acestora.
Mircea Filipescu
30 iul. 2024, 13:21
Examenele naţionale ar putea fi mutate, pentru a nu mai avea loc în lunile caniculare:

În cadrul unei consultări cu mediul public responsabil de acţiunea climatică şi mediul universitar, organizate luni de Cancelaria Prim-Ministrului, Deca a vorbit despre infrastructura şcolară şi universitară care suportă cu greu organizarea examenelor în lunile în care „există şanse reale de coduri portocalii sau roşii din punct de vedere climateric”. De asemenea, ministrul a făcut referire şi la capacitatea oamenilor de a gestiona activitatea profesională în luni cu temperaturi excesive sau în perioade cu fenomene extreme.

„Am desfăşurat examen de titularizare anul acesta sub Cod roşu. Asta înseamnă schimbarea abordării unui proces major care se desfăşoară în fiecare an, care se desfăşoară într-un număr mare de centre la nivel naţional şi care necesită o altă abordare. Deja vorbim despre modificare de calendare, de examene naţionale, modificare de structuri, de exemplu corelarea examenelor de licenţă cu etapele examenelor de titularizare şi de ocupare a posturilor, în aşa fel încât să nu mai fi în iulie cu ele, pentru că nu ducem. Ca infrastructură şcolară şi universitară nu mai ducem să organizăm examenele în lunile în care avem şanse reale de coduri portocalii sau roşii din punct de vedere climateric”, a afirmat Ligia Deca.

De asemenea, ministrul Educaţiei a explicat că o chestiune care trebuie luată în calcul în aceste condiţii este productivitatea muncii arătând că în sudul României sunt judeţe care se deşertifică.

Citeşte şi: Bursa de merit 2024, noile criterii de acordare: La 10 absenţe nemotivate, elevii rămân fără bursa de 450 de lei

„Este o chestiune care trebuie luată în calcul şi în ceea ce priveşte productivitatea muncii – şi nu avem studii referitoare la asta. Avem ţări care deja şi-au adaptat programul de muncă de multă vreme, pentru că erau într-o zonă de latitudine care impunea acest lucru, însă noi nu ne-am pus această problemă încă la modul serios – şi avem judeţe care se deşertifică în sudul României. Cred că inclusiv pentru uzul nostru intern, al ministerelor, avem nevoie de o evaluare a impactului schimbărilor climatice pe 3 ani, pe 5 ani, pe 10 ani, pentru că nu mai e o chestiune de viitor sau de science fiction. Astăzi am avut două şedinţe pe tot ce înseamnă adaptarea metodologiilor de examene naţionale la noua situaţie. Ar fi o inconştienţă din partea noastră să ne purtăm ca şi cum nu s-ar întâmpla nimic în jurul nostru”, a adăugat ministrul Educaţiei.

În opinia sa, programele de studiu universitare de licenţă, masterat, doctorat, fie că sunt cu focus pe cercetare, fie că sunt profesionale, trebuie să reliefeze mai clar această componentă referitoare la impactul schimbărilor climatice.

„Această preocupare pentru tot ce înseamnă cum ne pregătim noi, ca societate, pentru schimbări climatice nu e o chestiune care să ne lovească brusc, este o preocupare strategică a Guvernului, a autorităţilor centrale de multă vreme. Există strategii care vizează atât zona societală, economică, cât şi domeniul nostru, al educaţiei”, a mai spus Ligia Deca.

Citeşte şi: Andreea, tânăra admisă cu 10 la Medicină care refuză să părăsească România: „E păcat de noi cei care suntem buni, nu concep să plec din țară”

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT