Examenul de admitere la Facultatea de Medicina Bucureşti ar putea fi organizat pe Arena Naţională

Pandemia de coronavirus schimbă regulile după care se fac înscrierile și admiterile la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București. Examenele se vor ține online sau pe stadion, iar depunerea dosarului se va face în format electronic. În ceea ce privește actele în original, acestea vor fi aduse abia când situația o va permite.   
Romania TV
20 mai 2020, 07:22
Examenul de admitere la Facultatea de Medicina Bucureşti ar putea fi organizat pe Arena Naţională

Arena Națională ar putea deveni amfiteatru pentru o zi. În 26 iulie, viitorii doctori sunt așteptați să susțină examenul de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie Carol Davila, din Capitală, conform Digi 24.

Citește și: SNSPA organizează, în acest an, admiterea în mediul online. În ce perioadă vor avea loc preînscrierile şi admiterea

„Deși situația epidemiologică este dificilă, noi încercăm să păstrăm tradiția de a da examenul cu prezența absolvenților și a candidaților la această admitere. Totul este imprevizibil. Noi trebuie să fim flexibili pentru a ne adapta la condițiile respective” , a declarat Viorel Jinga, rector UMF Carol Davila.

Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie din București sunt scoase 1.450 de locuri: Facultatea de Medicină – 700 de locuri buget și 150 de locuri taxă. Facultatea de Medicină Dentară – 190 de locuri buget și 100 de locuri taxă, Facultatea de Moașe și Asistență Medicală – 170 de locuri și Facultatea de Farmacie – 140 de locuri

Nu doar regulile după care se fac înscrierile și examenele de admitere la facultăți se vor schimba din cauza pandemiei de COVID-19. Reprezentanții universităților anunță că vor lua măsuri și în privința cazării studenților la cămine.
 
Dar până la examenele de admitere la facultate, elevii de clasa a XII-a au de susținut examenul de bacalaureat, care va începe pe 22 iunie. Notele obținute vor conta și în acest an la admiterea de la facultăți.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România