Examenul de DEFINITIVARE 2013: Procentul de promovabilitate, în Galaţi, a fost de 40%

Procentul de promovabilitate la Galaţi, la examenul de definitivat, a fost de doar 39,48%, două cadre didactice obţinând totuşi media zece, a anunţat, marţi, inspectorul şcolar general adjunct, Diana Bulai.
Iulian Tudor
23 iul. 2013, 12:58
Examenul de DEFINITIVARE 2013: Procentul de promovabilitate, în Galaţi, a fost de 40%

La examenul de definitivat s-au înscris 226 de cadre didactice, dintre care 195 au susţinut examenul scris, iar 77 au promovat acest examen. Procentul de promovabilitate situează Galaţiul spre finalul clasamentului stabilit la nivel naţional, unde cel mai ridicat procent a fost înregistrat la Gorj – 76,47%, iar cel mai mic la Caraş-Severin, 29,33%, potrivit Agepres.

Comparativ cu procentul înregistrat anul trecut, rezultatul este mai slab; în 2012, la Galaţi, examenul de definitivat a avut un procent de promovabilitate de 56,69%, dar şi datorită faptului că anul trecut nota de promovare a fost şapte, în timp ce în acest an nota minimă a fost opt.

Diana Bulai a mai precizat că la nivelul judeţului Galaţi s-au înregistrat şi două note de zece, la psihologie şi educatoare. De altfel, la educatoare a fost şi cea mai bună promovabilitate, 78,2%. Dintre cele 23 de cadre didactice intrate în examen, au promovat 18.

Citeşte şi: Pricopie: 48% promovaţi înseamnă că este un examen exigent

DailyBusiness
Pâinea, tot mai scumpă pe mesele românilor. Franzela albă rămâne soluția celor cu venituri mici
Spynews
Cum arată casa în care s-a ascuns criminalul de 13 ani din Cenei, după moartea lui Mario. Ce s-a găsit în patul lui
Fanatik.ro
E gata! Denis Alibec și-a reziliat contractul cu FCSB și va juca la Farul! Exclusiv
Capital.ro
Românii care stau în locuință cu chirie. Dreptul proprietarului nu e nelimitat. Se consideră clauză abuzivă
Playtech.ro
„Două mingi” sau „două mingii”: Care este forma corectă în română
Adevarul
Un tânăr din Bulgaria s-a costumat în fantomă pentru a speria șoferii, iar prietenii lui aruncau cu pietre în mașini
wowbiz.ro
Mesajul pe care minorul de 13 ani l-ar fi trimis familiei lui Mario, la scurt timp după crimă. Plănuiesc sau nu părinții lui să îl scoată din țară: „Intenționează să ducă băiatul…”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Răsturnare de situație în cazul tragediei din Timiș. Microbuzul nu avea sistem de asistență
iamsport.ro
BREAKING | S-a rezolvat transferul: pleacă de la FCSB și semnează cu o echipă din SuperLiga! În ce condiții renunță Becali la jucător
MediaFlux
Nicușor Dan a găsit vinovații în cazul uciderii lui Mario. Ce vrea să facă președintele
stirilekanald.ro
VIDEO Cauza accidentului de la Lugojel. Un suporter a dezvăluit ce s-a întâmplat, de fapt, înainte ca microbuzul să intre în TIR: "S-a blocat volanul în depășire"
Top 5 sloturi Yggdrasil