Examenul de DEFINITIVARE 2013: Promovabilitatea, cu aproape 10% mai mică faţă de 2012, în Sibiu

Promovabilitatea la examenul de definitivat este, în judeţul Sibiu, de 50,37 la sută, cu peste nouă puncte procentuale mai mică decât anul trecut, cinci candidaţi părăsind sălile de examen înaintea încheierii probei.
Iulian Tudor
23 iul. 2013, 13:18
Examenul de DEFINITIVARE 2013: Promovabilitatea, cu aproape 10% mai mică faţă de 2012, în Sibiu

Potrivit unui comunicat transmis, marţi, de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar al Judeţului (ISJ) Sibiu, 152 de candidaţi şi-au depus dosarul pentru a susţine examenul de definitivat, informează Mediafax.

„Un număr de 140 de candidaţi au fost prezenţi la examen, în 18 iulie, şi 135 au rămas până la sfârşitul examenului, deoarece cinci candidaţi s-au retras din motive personale”, se arată în comunicat.

Promovabilitatea la examenul de definitivat în judeţul Sibiu este de 50,37 la sută, cu peste nouă puncte procentuale mai mic faţă de anul trecut, când s-a înregistrat o promovabilitate de 59,43 la sută.

Potrivit sursei citate, la specializarea Educatoare, Limba română, s-au obţinut două note de 10.00.

Totodată, promovabilitate de sută la sută s-a obţinut la disciplinele Comerţ, Istorie, Educatoare – Limba germană, Matematică şi Psihopedagogie specială.

Citeşte şi: Pricopie: 48% promovaţi înseamnă că este un examen exigent