Andreea Creţulescu a analizat, în exclsuivitate la Romînia TV, riscul ca şi România să fie lovit de blackout, aşa cum s-a întâmplat şi cu alte ţări din Europa, cu o infrastructură energetică mai performantă ca a noastră.
„Întrebarea acestei perioade este cât se va mai aprinde acest bec în România și cât de scumpă va fi energia în țara noastră? Cred că esențială rămâne prima întrebare de la ministrul energiei Bogdan Ivan până la alții oficiali, fie că vin ei din zona privată sau zona de reglementare a statului român sau zona care transportă energia în țara noastră, cum ar fi Transelectrica, aproape că spun la Unison că țara aceasta a făcut o mare prostie în momentul în care, în perioada 2020-2022, a acceptat să închidă capacități energetice, cei drept mai scumpe pe cărbune și mai poluante, așa cum cerea Comisia Europeană.
Doar că atunci cei din Comisia Europeană au fost rezonabili și raționali în sensul în care au pus România să închidă aceste capacități, dar au și furnizat bani prin PNRR pentru ca România să își asigure necesarul prin alte modalități, mai puțin pe poluante, cum ar fi centralele pe gaze și alte resurse care oferă unei țări energie, mai ales în bandă, pentru că acest cuvânt în bandă este esențial în momentul de față. Doar că atunci, între 2020-2022, un ministru a energiei, probabil cel mai prost din istoria României, a hotărât să închidă și să nu deschidă nimic”, a spus Andreea Creţulescu la România TV.
„Mă refer aici la Virgil Popescu. Mai mult decât atât și-a asumat în numele României că acum, la finalul lui 2025, închidem și alte capacități pe cărbune. Motiv pentru care țara noastră, dintr-un producător de energie, s-a transformat într-un importator cert.
Mai ales în orele de vârf, România importă domnilor și domnilor la prețuri halucinant de mari. Iar lucrurile astea, evident, se regăsesc în facturile dumneavoastră, importator, și pentru că acești tradiționali producători de energie din țara noastră, cum ar fi hidroelectrica sau nucleară, electrica, fac niște contracte la început de an sau în anul precedent, vând energia, cum spunea ministrul cu un leu, la niște băieți, mai mult sau mai puțin, sau la alte firme, să le numim așa, după care România este obligată să-și asigure golul, pentru că energia are un mare defect, nu prea poate să fie stocată, cum bine știți, și în orele de vânt trebuie să importe. Unde vom ajunge? Acum, la final de 2025, trebuie să închidem noi capacității, iar ministrul energiei încearcă să negocieze la Bruxelles să fim păsuiți”, a mai spus Andreea Creţulescu.
„Vedem dacă se va întâmpla acest lucru și va mai veni o ghilotină undeva la finalul anului viitor, când vom fi obligați să închidem un reactor de la Cernavodă, ceea ce oferă cu aproximație 400 de megavati pe oră, adică o capacitate mare de producție în bandă, și atunci chiar ar trebui să ne întrebăm cât de probabil posibil va fi acest blackout, mai ales pentru industria din România, dar și pentru populație”, conchide Andreea Creţulescu.
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a declarat vineri că, dacă am închide grupurile pe cărbune de la Complexul Energetic Oltenia, am fi cu adevărat în risc de blackout, arătând că au venit cu un studiu care are peste şase mii de pagini iar în cursul acestei săptămâni urmează ca ministerul să mai transmită o serie de clarificări către cei din Comisia Europeană speră foarte mult că argumentele pe care le-au adus vor crea cadrul în care România să nu mai aibă penalităţi pentru neînchidere la timp şi nerespectare a angajamentelor luate.
”În momentul de faţă, în această săptămână mai precis, am purtat mai multe negocieri la nivelul Comisiei Europene pe acest subiect extrem de important, care conform angajamentelor României, luate în urmă cu 5 ani atunci când s-a construit PNRR-ul, România şi-a asumat cea mai agresivă ţintă de decarbonizare din toată Uniunea Europeană. Asta înseamnă că până la finalul anului 2025, adică peste 3 luni şi jumătate, România ar trebui să închidă toate centralele pe cărbune pe care le are astăzi în funcţiune. Condiţia a fost foarte simplă. Să punem în loc alte centrale pe gaz”, a declarat Bogdan Ivan despre închiderea minelor pe cărbune.
Mai multe detalii, în acest link: