EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ Mafia din Bulgaria sifonează banii României. Caz revoltător de sifonare a banilor de autostrăzi către companii controversate din Bulgaria

CUTIA NEAGRA va prezinta inca un caz revoltator de sifonare a banilor de autostrazi catre companii controversate din Bulgaria. După ce au cauzat moartea a douazeci de persoane în Bulgaria compania de constructii TRACE Group a descalecat în România pentru a construi autostrăzi dar si o magistrală de metrou.
Mircea Filipescu
13 mart. 2026, 22:50
EXCLUSIV CUTIA NEAGRĂ Mafia din Bulgaria sifonează banii României. Caz revoltător de sifonare a banilor de autostrăzi către companii controversate din Bulgaria

Constructorii din Bulgaria detin un istoric lung de probleme privind calitatea proasta a lucrărilor. In ciuda acestor probleme Ministerul Transporturilor a acordat contracte de sute de milioane de euro catre Trace Group.

Și în România bulgarii și-au bătut joc de lucrări, sunt anchetați penal pentru furt de agregate de construcții, au greșit proiectul unui lot de autostradă, au primit amenzi și penalități pentru întârzieri și lucrări de proastă calitate, au fost dați în judecată de angajați și de partenerii de afaceri pentru neplata banilor cuveniți. Cu toate acestea, Ministerul Transporturilor îi primește în continuare la licitații pe țeparii de Trace Group deși legea spune că un constructor cu probleme poate fi pus pe o lista neagră a contractelor publice.

Bulgarii de la Trace Group au câștigat lotul doi al autostrăzii A7, între localitățile Mizil și Pietroasele, pentru o sumă exorbitantă de circa 300 de milioane de euro. Proiectul a fost atribuit în 2022 de CNAIR, condus de directorul Cristian Pistol, cu termen de finalizare de 20 de luni, iar deschiderea celor 28,35 km era programată pentru aprilie 2025. După un an de întârziere, deși lotul de autostradă este terminat în proporție de 99 la sută, acesta nu poate fi folosit. La recepția lucrării au fost indentificate deficiențe grave de execuție, adică tasări ale asfaltului și defecțiuni la sistemele de scurgere a apelor. Bulgarii au lucrat pe autostradă alături de compania românească CONI cu sediul la Ploiești. Compania este controlată de afaceristul Nicolae Onea, arestat în dosare penale pentru evaziune fiscală. Onea a fost folosit de procurorul Portocală – Negulescu de la DNA Prahova pentru a obține diverse denunțuri penale.

Un alt proiect de infrastructură câștigat de bulgari este Lotul 1 al noii Magistrale de Metrou, de la Gara de Nord la stația Eroii Revoluției, valoarea contractului este exorbitantă, nu mai puțin de 1, 4 miliarde de euro. Compania TRACE lucrează pe acest tronson alături de turcii de la grupul de construcții DOGUS împreună cu altă companie bulgară numită GP Group. Și această firma este implicată în diverse scandaluri de corupție. Fiind obișnuiți probabil cu atmosfera din Bulgaria compania Trace se comportă în România ca în Vestul Sălbatic, ei sunt anchetați de procurori pentru excavări ilegale de agregate și utilizarea neautorizată a apelor subterane. Procurorii au descoperit că între anii 2022 și 2024 compania a exploatat fără avize agregate și balast pentru autostrada A7 din diverse cursuri de apă.

Pe portalul instanțelor de judecată numele TRACE Group apare în zeci de litigii civile și comerciale fiind chemată în judecată de diverși parteneri de afaceri români din cauză că nu își plătește facturile pentru servicii și lucrări. TRACE GROUP este o companie protejată politic în Bulgaria de către partidul dezvoltării europene- GERB, condus de fostul premier Boiko Borisov. Presa de la Sofia a descris compania că fiind „un element central al unei rețele politice de tip caracatiță”, asociată cu fostul premier Borisov. Patronul constructorului este miliardarul Nikolay Mihaylov, apropiat al lui Borisov, cei doi sunt fotografiați deseori la diverse evenimente. TRACE a primit de la guvernele lui Borisov sute de milioane de euro pentru diverse secțiuni de autostrăzi, cum ar fi TRAKIA sau Struma și rețele de metrou la Sofia. TRACE a fost implicată în diverse scandaluri penale.

În 2018 compania a fost considerată parțial vinovată pentru o tragedie națională în care și-au pierdut viață 20 de bulgari în urmă unui accident cu un autobuz pe drumul spre localitate Svoge. În urmă unui proces penal s-a dovedit că angajații companiei au falsificat rețeta de asfalt folosită la drum. Directorii companiei TRACE, cercetați penal inițial, au fost în final scăpați de acuzații. Presa din Bulgaria a dezvăluit că soția procurorului general Ivan Geshev, omul premierului Borisov, era avocata unuia dintre directorii companiei Trace anchetați de procurori. În final, șoferul de autobuz a fost scos vinovat pentru tragedie. Numele companiei a apărut și în celebrul dosar HEMUSGATE, legat de guvernarea lui Borisov, în care compania de infrastructură deținută de stat Avtomagistrali a primit contracte de miliarde de euro fără licitație, pe care le-a subcontractat imediat către firme private „de casă”, printre care a fost menționată des și Trace Group.

Într-o altă afacere penală, o investigație a Ministerelor de Interne și Dezvoltării Regionale din Bulgaria a scos la iveală că Trace Group ar fi folosit materiale de proastă calitate la Lotul 2 al Autostrăzii Trakia, fraudând statul cu circa 20 de milioane de euro. Dosarul a fost mușamalizat. Parchetul European cercetează în prezent TRACE alături de alte companii de infrastructură bulgare pentru acuzații de supraevaluare a costurilor sau de execuție de proastă calitate, conform presei de la Sofia.

DailyBusiness
Poliția Locală București îi avertizează pe șoferi: Nu mai dați bani parcagiilor de ocazie
Spynews
Andreea Popescu a confirmat că a plecat din penthouse-ul lui Rareș Cojoc! Unde locuiește după divorț
Fanatik.ro
Cele mai valoroase cadouri primite de Nicușor Dan, la Cotroceni: de la fotografia de mii de euro dăruită de Regele Charles, până la darurile de suflet de la Maia Sandu
Capital.ro
Reluarea turului 2, ca și garantată. Călin Georgescu e sigur că vor să-l elimine pentru asta: Sunt certitudini, nu speranțe!
Playtech.ro
Ce riști dacă circuli fără ITP în 2026. Amenzi și sancțiuni prevăzute de lege
Adevarul
Momentul în care Melania Trump apare însoțită de un robot umanoid la Casa Albă. „Este înfricoșător”
wowbiz.ro
Codruța Filip, „săgeată” pentru Valentin Sanfira? Mesajul cu subînțeles postat de artistă după ce a confirmat divorțul: „Nimeni nu joacă mai bine rolul de victimă”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Lovitură pentru șoferi! OUG pentru ieftinirea carburanților a fost amânată din nou
iamsport.ro
Gică Hagi e contestat: ”Nu merită să devină selecționerul României. E o pierdere de timp”
MediaFlux
PAPARAZZI Patrice Cărăușan de la Survivor se ascunde prin București! Vedeta Antena 1, încă în concurs, camuflată alături de iubit FOTO și VIDEO
stirilekanald.ro
NEWS ALERT: Farmaciștii...Vezi mai mult
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj