EXCLUSIV Dorel Vişan, despre Florin Piersic: „Ieri am fost la întâlnire cu un prieten şi părintele Necula, am făcut o rugăciune pentru dânsul”

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă vineri reprezentanţii Spitalului ”Foişor” din Capitală, unde Piersic este internat. Aceştia precizează că, după operaţie, perioada critică este de 72 de ore.
Mircea Filipescu
10 mai 2024, 15:50
EXCLUSIV Dorel Vişan, despre Florin Piersic:

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile, ulterior, el fiind trasferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, apoi la Institul Matei Balş din Capitală.,

Florin Piersic Jr., mesaj emoționant pentru mama lui. Actorul i-a adus un omagiu Tatianei Iekel: „Cel mai mult îmi lipsesc lacrimile ei de fericire”

În exclusivitate la România TV, un alt titan al scenei, Dorel Vişan a comentat starea lui Piersic: „Un sufet mare şi un om deosebit. Florin e ca un trimis pentru popor, să aibă un punct de sprijin şi un  ideal. Ieri am fost la întâlnire cu un prieten şi părintele Necula, am făcut o rugăciune pentru dânsul. Am încredere că va trece peste asta. E o încercare grea pe care o trece acum, dar Dumnezeu e mare, iar Florin mai are zile să fie printre oameni”

„Cu vorbele lui multe, cum zicea el odată nu mă mai certaţi că vorbesc mult, va veni o vreme când nu voi mai vorbi şi atunci vă va părea rău şi uite ca acuma suntem toţi mâhniti de ce se întâmpla şi îngrijoraţi. Nu poţi fi indiferent la suferinţa omului şi mai ales la suferinţa unui om pe care îl iubeşti. Chiar acum mă uitam, ca mi-a trimis cineva niste poze, am uitat că l-am întâlnit acum o lună la Maratonul de la Braşov….Toata ţara este în jurul lui, toată ţara se roagă pentru el şi faptul că-l pomeneşte si asta e de ajuns, că Divinitatea simte aceasta masă de rugători care vrea să-l ajute. În plus, doctorii sunt extraordinar de activi şi îndemânatici si recunoscători ca să poata să îl facă bine”, a declarat Dorel Vişan, în exclusivitate la România TV.

Starea de sănătate a actorului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă, au informat vineri reprezentanţii Spitalului de Ortopedie „Foişor” într-un comunicat remis presei.

Citește și: Florin Piersic, mărturisire emoționantă despre relația cu fiul său Florin Piersic Jr.: „Simțeam nevoia să fiu aproape de el”

Potrivit sursei citate, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur. „În urma evaluării din această dimineaţă, s-a constatat că starea de sănătate a domnului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă. În prima zi postoperator, parametrii biologici legaţi de inflamaţie s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur. Perioada critică postoperatorie este de 72 de ore”, afirmă sursa citată.

Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat zilele trecute de la Cluj-Napoca la Bucureşti. El a fost iniţial internat la Institutul Inimii „Niculae Stăncioiu” din Cluj-Napoca, unde, la sfârşitul săptămânii trecute, a suferit o intervenţie de extragere a sondelor unui stimulator cardiac pe care îl avea.

Transferul lui în Capitală, cu un elicopter SMURD, s-a realizat la solicitarea familiei. Conducerea Institutului Inimii a explicat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că actorul a fost transferat la Bucureşti la cererea familiei sale, nu pentru că în oraş nu ar fi putut să fie tratat în cele mai bune condiţii.

Potrivit medicilor de la Cluj-Napoca, Florin Piersic a avut o infecţie la genunchi, care s-a extins la inimă, iar medicii i-au extras stimulatorul cardiac şi sondele pe care le avea.

La Bucureşti a fost internat iniţial la Institutul „Matei Balş”. Directorul medical al Institutului „Matei Balş”, Adrian Marinescu, declara, miercuri, că la momentul respectiv nu se discuta despre o infecţie care să îi pună actorului viaţa în pericol.

„Dânsul nu numai că este stabil, nu aş spune că starea generală este foarte bună, deoarece vorbim, până la urmă, de vârstă, de bolile cronice, dar, fără discuţie, nu este aşa cum s-a spus un risc vital, nu este o stare gravă care să îi pună viaţa în pericol în viitorul apropiat, motiv pentru care ceea ce facem noi încă de aseară, de când a ajuns la noi, este o evaluare care nu ţine doar de procesul infecţios. Aici discutăm tot practic: partea ortopedică, cardiologică, tot ce se întâmplă. (…) Nu discutăm despre o infecţie care să îi pună în acest moment viaţa în pericol. Cred că este partea cea mai importantă. Ce va fi în viitorul apropiat şi cum vom aborda lucrurile este o altă discuţie, dar nu se pune problema să fie o stare gravă care să îi pună viaţa în pericol”, afirma medicul.

Joi dimineaţa, managerul Institutului „Matei Balş”, Cătălin Apostolescu, a precizat pentru AGERPRES că actorul va face o investigaţie PET – CT, apoi va fi dus la Spitalul Clinic de Ortopedie Foişor pentru a i se scoate proteza de genunchi.

Reprezentanţii Spitalului Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti au precizat, după transfer, că la momentul internării pacientul s-a prezentat cu o „stare generală gravă”.

„La momentul internării, pacientul, în vârstă de 88 ani, se prezintă cu o stare generală gravă în urma unui sepsis cu punct de plecare de la nivelul unei proteze totale de genunchi. Pacientul prezintă multiple patologii asociate, dintre care cea mai gravă este cea cardiacă”, se arăta într-un comunicat al unităţii medicale.

DailyBusiness
Vlăduța Lupău a făcut anunțul despre al treilea copil: „O să vă și arăt, ca să fie așa pe dovedite”
Spynews
CRBL, dezvăluiri despre relația cu fiica lui. Relația lor s-ar fi răcit: „M-a pus la zid”. Cum le răspunde celor care spun că a uitat de Alessia
Fanatik.ro
Incredibil! Noul Șahtior Donetsk va juca în campionatul Rusiei! Cum este posibil așa ceva
Capital.ro
Călin Georgescu nu se oprește. A depus plângere la CSM împotriva lui Nicușor Dan. Ce acuzații aduce
Playtech.ro
Ce salariu se ia în calcul la pensie? Românii nu ştiu dacă este vorba despre brut sau net
Adevarul
Costul vieții în 2025: cele mai accesibile și cele mai scumpe țări din lume. Cât te costă să trăiești în România
wowbiz.ro
Scene SFÂȘIETOARE la înmormântarea Elenei, femeia ucisă pe trecerea de pietoni din Berceni
Economica.net
Ce se va întâmpla cu preţurile - Anunţ pentru toţi românii
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
kanald.ro
Zile libere pentru părinți când se închid școlile și grădinițele. Legea a fost dată din 2020
Cancan.ro
Fetița femeii ucise la Apărătorii Patriei este TRAUMATIZATĂ! Ce repetă micuța încontinuu
iamsport.ro
Controversă imensă! Amenințarea lui Donald Trump înainte de CM 2026
MediaFlux
Ghidul ajutoarelor pentru pensionari privind plata facturilor la utilități! De marți, 21 octombrie 2025, se pot depune cererile pentru bani
stirilekanald.ro
Doliu în lumea bisericească! Părintele Ciprian Necula a încetat din viață: „A fost cunoscut și iubit pentru blândețea și lumina pe care le răspândea în jurul său”
substantial.ro
Când sunt Moșii de toamnă în 2025