ANM are veşti bune pentru următoarea săptămânăDupă o dimineață rece, cu temperaturi negative în mare parte din țară, sâmbătă ne așteaptă o vreme plăcută, dar cu diferențe termice destul de mari: în vestul țării se vor atinge 16-18°C, în timp ce în regiunile estice vor fi în jur de 10°C și chiar mai puțin în Dobrogea.
Vremea va fi la fel de plăcută și duminică, dar dimineața va fi tot frig, iar pe alocuri vor fi nori joși și ceață. Totuși, nu sunt așteptate precipitații aproape nicăieri în țară.
În direct la România TV, Elena Mateescu a anunţat că vom avea vreme frumoasă până la Paşte, deşi este mult prea devreme pentru a avea o prognoză exactă pentru sărbătorile pascale.
„Vom avea primăvară în weekend având în vedere regimul de temperaturi care cu mili variații de la o zi la alta se va situa între 7 până la 15-16 grade. Iată, duminică de 8 martie, contăm pe temperatură maximă, în general, între 8 până la 18 grade. Şi minimele vor fi în creștere, dar mai rămân negative, în special în depresiuni, sub minus 5, minus 6 grade, în timp ce în sudul Banatului, valorile minime se vor situa între 15 până la 7-8 grade Celsius.
În Capitală, cu mici variații de asemenea de la o zi la alta, maximele vor fi și ele cuprinse între 10 până la 12-14 grade Celsius, iar minimele apropiate de 0 grade astfel încât pe ansamblu din punct de vedere termic la acest sfârșit de săptămână și săptămâna viitoare vremea va fi în general frumoasă și cu temperaturi peste normalul datei din calendar.
Nu excludem să mai avem intensificări ale vântului cu valori cuprinse, de pildă astăzi, mai ales în partea de est și sud-est a țării, în special în Moldova și Nordul Dobrogei, 55-60 de km pe oră, iar în zona montană peste 65 de km pe oră. În același timp este posibil ca să mai consemnăm la nivel local, pe parcursul nopților și dimineților. ceaţă ca urmare a nebulozității stratiforme”, a declarat Elena Mateescu, în exclusivitate la România TV.
Weekendul trecut, s-au atins aproape 18°C în vestul țării, în sud și est vremea s-a menținut neașteptat de rece, în ciuda încălzirii puternice din altitudine. Duminică, termometrele au arătat nu mai puțin de 13°C la Predeal și 9°C la Sinaia 1500. În schimb, în Capitală și alte orașe, ceața neobișnuit de persistentă pentru această perioadă a anului a menținut temperaturile la valori mult mai modeste.
Ce sunt inversiunile termice?
În mod normal, temperatura aerului scade odată cu creșterea altitudinii, cu aproximativ 0,6°C la fiecare 100 de metri. Situațiile care se abat de la această regulă, adică atunci când în zonele joase e mai frig decât în cele înalte, poartă numele de inversiuni de temperatură sau inversiuni termice.
Cauza principală este răcirea intensă din nopțile senine și acumularea aerului rece, mai dens și mai greu, în zonele joase, mai ales în cele cu relief depresionar. Adesea, inversiunile sunt însoțite de ceață și nori joși.
Când soarele încălzește din nou aerul în timpul zilei, inversiunea se destramă, iar ceața se disipă. Totuși, atunci când soarele nu e suficient de puternic, de regulă toamna târziu și iarna, se poate întâmpla ca aceasta să persiste toată ziua. Primăvara, acest lucru se întâmplă mult mai rar, chiar și la început de martie.
Pe lângă presiunea atmosferică înaltă, ceața persistentă din ultimele zile și nopți este legată și de umiditatea ridicată. Băltirile de pe câmpuri în urma ploilor și zăpezilor abundente, dar și resturile de zăpadă în curs de topire, favorizează apariția mai rapidă și îndesirea ceții, care rezistă astfel mai mult timp, menținând temperaturile scăzute.
Prognoza meteo. Vine primăvara, meteorologii anunță vreme caldă în luna martie
Băltirile de pe câmpuri pot favoriza apariția și persistența ceții, în condiții de presiune atmosferică ridicatăÎn general, cea mai eficientă metodă de a distruge o astfel de inversiune termică, și ceața aferentă, este amestecul aerului, adică vântul.
Deoarece circulația atmosferică devine ceva mai dinamică în zilele următoare, este de așteptat ca acest fenomen să aibă o frecvență și durată tot mai mică. Totuși, nopțile vor rămâne reci și în perioada următoare.
„După multe zile, nu mai avem în vigoare avertizări meteorologice generale pentru fenomene de iarnă, vremea va intra într-un proces de încălzire și, până la finalul acestei luni, vom vorbi de temperaturi maxime de la 5 până la 14 grade Celsius. Pare că până pe 10 martie, după cum arată datele până acum, cel puțin prima decadă din martie va aduce temperaturi mai ridicate decât în mod obișnuit în cea mai mare parte a țării, dar cu precădere în jumătatea de vest, unde abaterile vor fi mai mari de 3,5-4 grade Celsius“, a mai spus Elena Mateescu, directorul general al Administrației Naționale de Meteorologie (ANM).
Săptămâna 09.03.2026 – 16.03.2026
Temperaturile medii se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, posibil ușor mai ridicate în regiunile vestice și nordice.
Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi deficitare în toate regiunile.
Săptămâna 16.03.2026 – 23.03.2026
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele specifice pentru acest interval, local, în regiunile intracarpatice, iar în rest valorile termice vor fi apropiate de cele normale.
Regimul pluviometric va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă, în cea mai mare parte a țării.
Săptămâna 23.03.2026 – 30.03.2026
Mediile valorilor termice vor fi în general apropiate de cele specifice pentru această săptămână în cea mai mare parte a țării, posibil ușor mai ridicate, local, în nordul și centrul teritoriului.
Cantitățile de precipitații vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval, în cea mai mare parte a țării.