EXCLUSIV Suveranitatea lui Călin Georgescu în România, la răscruce. Ioan Aurel Pop: „Europa nu poate fi distrusă la ordinul Bruxelles-ului! Nu vom accepta să ne pierdem limba și credința”

Interviul cu profesorul Ioan-Aurel Pop, președintele Academiei Române, realizat de Ziua Națională a României, tratează suveranitatea României în context european și global. Pop evidențiază că România este cel mai mare stat și popor din sud-estul Europei, cu o istorie solidă a suveranității naționale, dar că aderarea la Uniunea Europeană a implicat cedarea unei părți din suveranitate.

Acesta critică tendințele de omogenizare europeană care amenință identitatea națională și subliniază că națiunile nu pot fi distruse prin decizii politice externe. De asemenea, discută despre influențele globalismului și intervențiile externe care pot afecta cultura și identitatea românească.

Profesorul Pop atrage atenția asupra dezorientării și dezbinării societății românești actuale, lipsa unor lideri politici autentici și necesitatea ca aceștia să asculte și să răspundă nevoilor poporului.

Ce înseamnă România în contextul actual european, dar nu numai, și, pentru puțin context, să începem cu ceea ce, poate, este cel mai vizibil în contextul socio-politic actual. Dacă nu uităm, avem deja foarte mulți ani care au trecut de la Marea Unire, avem deja peste 35 de ani care au trecut de la Revoluție, dar și deja peste un secol care a trecut de la prima Constituție pe care a avut-o România în 1866.

„Acum mie îmi e greu să vorbesc foarte mult despre actualitate, fiindcă sunt istoric și am avut perioade mai îndepărtate ale istoriei noastre, dar vreau să reamintesc telespectatorilor, mai ales că vă numiți România ca studio de televiziune, că România este cel mai mare stat din sud-estul europei deocamdată și românii sunt cel mai numeros popor din sud-estul europei, comparând cu celelalte popoare, vedem că, din punct de vedere numeric și al teritoriului pe care-l avem, de circa 258 de mii de km pătrați, o suprafață comparabilă cu suprafață Regatului unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, suntem încă o țară importantă și un popor important aici, că noi nu ne ținem rangul astăzi, adică nu știm să ne purtăm la înălțimea acestor comandamente, asta e altă poveste.”, a declarat președintele Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

„Despre suveranitate, mie termenul suveranist îmi place mai puțin pentru că sunt obișnuit din copilărie și adolescență cu substantivul suveranitate și în constituția noastră așa scrie, nu scrie de suveranism, e un cuvânt apărut mai recent cum, de pildă, după ce s-a proclamat Republica Moldova, a apărut la noi substantivul statalitate, mai demult se vorbea de stat, cu stat, al statului și așa mai departe, suveranismul a apărut la noi târziu pentru că Țările Române, când s-au format, au avut vocația suveranității, domnii noștri se intitulau din mila lui Dumnezeu, ei nu-și datorau puterea niciunei autorități pământești, nici regi, nici împărați, nici sultani, ci doar lui Dumnezeu și, de la un timp, s-au organizat ceremonii de intonizare, ungere și, din momentul acela, domnul devenea atributul puterii care îi venea de la Dumnezeu și era considerat și vindecător, și atotștiutor, și conducător foarte bun, dregătorul principal al țării cu putere de la Dumnezeu.

După venirea comunismului, n-am mai fost suverani, scria că suntem suverani, dar depindeam de Moscova, ordinele veneau cam de acolo, Ceaușescu a încercat o formă oarecare de suveranitate, dar tot în interiorul comunismului și cu un comunism care ne-a apăsat așa de tare în ultimii 10 ani ai lui de domnie, încât ni s-a făcut lehamite și l-am dat fiindcă era, într-adevăr, un lucru teribil, apăsător, jalnic, obositor, poporul s a ridicat împotriva.

După căderea lui Ceaușescu, am revenit la Constituția din ’23 până în 1991, când am creat o nouă Constituție iarăși, cu termenul de suveran, suveranitatea n-a putut să rămână așa cum era prevăzută în Constituție și cum este și astăzi, n-a putut să rămână așa în practică. Din 2007, când am acceptat, intrând în UE, să cedăm o parte din suveranitate, așa au făcut toată țările care au intrat în UE. Ce înseamnă asta că am cedat o parte din suveranitate? Că acceptăm anumite decizii care se iau pentru toate țările UE la Bruxelles și la Strasbourg.

Decizii care considerăm că exced, sunt mai puternice decât legile adoptate de Parlamentul român, deocamdată n-au fost foarte multe și n-am simțit ca oameni ai vieții cotidiene, ca simpli cetățeni vreo schimbare fundamentală, dar nu e exclus și, din păcate sau din fericire, e chiar prevăzut să vedem o UE, dacă vor înceta războaiele, mai ales războiul din Ucraina, o uniune mai puternică poate cu o constituție europeană cu ideea de cetățenie europeană, care va fi deasupra cetățeniei naționale și chiar cu o armată, probabil că se vorbește de forțe armate ale UE. Asta înseamnă că, într-adevăr, astăzi o parte din suveranitatea noastră a fost cedată în favoarea unor decizii care vin din afara României.”, a explicat Ioan Aurel Pop.

Dar când vorbiți de asta pare că va referiți foarte puternic la un viitor foarte european și închegat, deși în foarte multe țări europene sunt la putere cei care fac parte din ideologia suveranistă și contestă apartenența la un bloc comun și vor suveranitate în sensul de independență totală pe ideea deciziilor.

„Eu când v-am vorbit despre suveranitate și soarta ei actuală și eventual perspectivele de viitor, ideea cedării, am făcut-o la modul teoretic în speranța că n-am intrat de pomană în UE și că această UE ne va asigura nouă un scut și o formă de viață nouă pentru o Europă, pentru o lume a viitorului.

Între timp, după părerea mea de istoric, pentru că idealurile părinților fondatori de UE, idealurile lui Robert Schuman, de gasperi din Italia, după părerea mea au fost trădate pe parcurs, nu știm ce va fi în viitor, de ce zic că vor fi trădate? Europa, dupa ideea fondatorilor, Europa asta unită ar fi trebuit să fie un concert al națiunilor, ca într-o orchestră simfonică, corzile rămân corzi, suflătorii rămân suflători, astfel încât atunci când asculți o melodie, ai impresia că e vocea lui Dumnezeu.

În UE s-a înțeles greșit, după părerea mea, că nu se poate construi ea decât distrugând națiunile și atunci s-a lucrat de la Bruxelles și de la Strasburg și poate se lucrează și acum la ceea ce numim eufemistic omogenizarea Europei, după părerea lor, omogenizarea ar însemna pierderea unor atribute naționale, topirea specificului național și crearea unui popor european unic, ceea ce, după părerea mea, e o utopie.

S-a mai încercat un popor muncitor, unic, pe vremea comunismului care să stăpânească lumea și a fost un eșec total, nu a ieșit nimic, dimpotrivă au căzut toate acestea. Dacă va exista o viitoare Europă unită sau Uniune europeană, ea nu are cum să nu țină seama de specificul fiecărei țări. De ce vă spun asta? Sunt unii care cred că națiunile s-au înființat prin decrete ale parlamentelor sau prin patente hotărâri ale regilor, ori asta e o minciună, chiar când s-a proclamat națiunea franceză de la 1879 nu era decât respectarea unei realități vechi, adică toți care vorbeau franțuzește, toți cei care aveau anumite obiceiuri și care aveau o origine comună galo-romană și care au fost învățați să se poarte într-un anumit fel, inclusiv costumele să fie într-un anumit fel, s-au unit acolo și au format Republica Franceză și națiunea franceză conducătoare, starea a treia care conducea.

Națiunea Română s-a format din aproape în aproape prin anumite acumulări, de ce credeți că atunci când s-a hotărât unirea s-a unit întâi Moldova cu Țara Românească și pe urmă celelalte provincii, în care românii erau majoritari. De ce nu s-a unit Serbia cu Țara Românească în locul Moldovei? Pentru că principiile unității limbii, tradiției, numelor și așa mai departe a biruit până la urmă, deci națiunile n-au fost create prin voința oamenilor și nu pot fi distruse printr-o hotărâre de la Bruxelles sau de la Strasburg.

Tocmai de aceea aș vrea să vă întreb dacă considerați în vreun fel că această globalizare, globalism, cultură împinsă dinspre America prin intervenția șorosistă în România și Europa nu cumva atentează la identitatea unui popor, la identitatea noastră a României să altereze la un moment dat cât să se schimbe complet.

Am trăit în perioada comunistă. Atunci, comuniștii au avut iluzia de a uni toate țările comuniste într-un singur stat și de a le spune ce să facă. România trebuia să facă numai agricultură, Cehia și Slovacia trebuiau să facă industrie, la fel Germania, și așa mai departe. Scopul era să existe un popor muncitor unic, care să trăiască după anumite principii. Firește, limba comună trebuia să fie limba rusă, considerată o limbă „superioară” față de limbile locale. Noi ne-am revoltat atunci, încă din perioada lui Gheorghe Gheorghiu-Dej.

Astăzi, dacă ajungem să facem aceeași greșeală și să cădem în eroarea de a crede că îi putem unifica pe oameni după chipul și asemănarea noastră, după dorința Bruxelles-ului, și să vorbească toți limba engleză, nu se pot face aceste lucruri. Eu cred că gândul lor este următorul: dacă vor să creeze o forță puternică în lume, capabilă să reziste în această competiție dintre SUA și China – iar acum vine și India, o putere emergentă, țară în care trăiesc cei mai mulți locuitori ai lumii – aceste entități sunt actori noi pe scena mondială. România nu poate concura cu aceștia, toată lumea știe. Și atunci avem nevoie de acest scut.

Rusia este în coasta noastră, orice s-ar spune. Eu, ca istoric, pot să vă dau exemple de răutăți, greutăți, probleme care s-au întâmplat din pricina Rusiei. Chiar și situația noastră de astăzi, faptul că românii trăiesc în majoritate în două state românești… Putem spune cu voce deplină că, de câțiva ani, în Republica Moldova limba oficială prin Constituție este limba română. Două state în care se vorbește aceeași limbă, dar nu două popoare – sunt două state, dar vorbim despre unul și același popor. Dacă sunt astăzi două state în loc de unul, asemenea Germaniei odinioară, este pentru că așa a vrut Stalin. Înainte, din cauza Uniunii Sovietice, am fost despărțiți și nu ne-am putut uni nici astăzi. Avem două state românești, dar ce rost are granița de pe Prut? De ce Prutul a devenit o graniță politică, dacă nu este o graniță lingvistică sau națională?

Dacă trec de la Iași spre Chișinău, vorbesc aceeași limbă, oamenii se îmbracă precum noi, mănâncă sarmale de Paști și de Crăciun, fac cozonaci. Greutățile care ne-au venit au venit din pricina faptului că în coasta noastră avem această mare putere, căreia i-am lăsat tezaurul – că n-am avut ce face – și care ne-a jefuit în anii de după al Doilea Război Mondial.

Acum avem speranța în Europa. Dar Europa nu ne satisface în acest moment speranțele, pentru că am vrea să recunoaștem autoritatea UE în condițiile în care rămânem ceea ce suntem: continuăm să vorbim românește, să ne creștem copiii în limba română, să învețe la școală în limba română, să cultivăm credința noastră ortodoxă, care nu este credința majorității europenilor. Grecia, Cipru, Bulgaria și România – acestea sunt țările ortodoxe; restul sunt țări catolice și protestante. Dar asta nu trebuie să ne împiedice să trăim împreună.

Hegel avea o vorbă: „unitate în diversitate”, pe care au folosit-o apoi și comuniștii. Unitatea se poate face bine dacă se păstrează entitățile – adică țările care există astăzi – și dacă cei care le conduc reușesc să facă un „concert al Europei”, nu o dezbinare. Ori anumite măsuri care se iau la Bruxelles provoacă dezbinare, iar ceea ce numim astăzi „suveranism”, și adepții lui care se autointitulează suveraniști, vin și ne dau lecții. Eu, ascultându-i, îmi dau seama că nu știu exact de unde vine suveranitatea și ce înseamnă. Sunt oameni politici care vor să-și creeze o platformă ca să poată lupta împotriva adversarilor politici.

Noi avem nevoie astăzi, după părerea mea, de o abordare matură dacă vrem să facem față concurenței celorlalte puteri. În teorie, ceea ce am spus eu nu se vede foarte clar în practică. Vechile țări, obligate să respecte decizii luate la Bruxelles fără voia lor, se revoltă. Și nu numai noi ne revoltăm – că noi suntem considerați „înapoiați”, între ghilimele, foști comuniști și niciodată la nivelul eficienței din vechea Uniune Europeană. Nu, și alte țări se revoltă.

Când s-a vorbit despre aprobarea unei Constituții europene, cine s-a opus? Franța, Olanda, Spania, Marea Britanie – nici nu mai spun! Atunci era în UE și tot nu a vrut. Nu noi ne-am opus. Deci în țările tradiționale europene au apărut voci foarte puternice care cer respectarea suveranității. Nu vorbesc de suveranism, ci de suveranitate. Dar acest lucru este o utopie, pentru că dacă am intrat în UE înseamnă că am fost de acord ca o parte din suveranitate să treacă la nivelul european. Dar trebuie să vedem ce parte din suveranitate, dacă am fost de acord, ce hotărâri pot lua ei și ce hotărâri putem lua noi.

O să vă dau un exemplu – o să râdă telespectatorii. Pe vremuri, o recomandare a UE spunea, printre altele, că nu ar trebui să mai facem mititei în România cu bicarbonat de sodiu, din cauză că ar avea efecte nu știu de care. Asta ne-a făcut pe toți să râdem, pentru că bicarbonatul de sodiu este, din punct de vedere chimic, inofensiv și uneori chiar util pentru sănătate. Mititeii fără bicarbonat sunt ca niște chiftele fără usturoi: nu ai cum! Este ca și cum le-ai spune italienilor că, dacă mănâncă multe paste, se îngrașă – dar îi vezi că nu sunt grași deloc, deși mănâncă paste în fiecare zi. Sau să le spui oamenilor să nu mai folosească paracetamol, „că îi omoară”, cum am auzit recent de la un șef de stat… Astea sunt proștii.

Sunt decizii care creează neîncredere în rândul cetățenilor. Noi, ca români, avem și alte dureri și am vrea să vedem acolo decizii înțelepte. Am vrea să-i vedem pe reprezentanții noștri, pe care i-am ales și îi plătim, că știu să comenteze deciziile de acolo, să ne spună ce este bun și ce este rău și să respingă ce este rău, fără a contesta autoritatea Uniunii Europene.”, a precizat președintele Academiei Române la România TV.