EXCLUSIV Victor Ponta, avertisment îngrijorător după asasinarea activistului MAGA Charlie Kirk: „Ceea ce se întâmplă în America va ajunge foarte curând în Europa și în România”

Victor Ponta a vorbit, în direct la România TV, despre asasinarea activistului politic Charlie Kirk. Susținătorul președintelui american Donald Trump a fost împușcat mortal în timpul unui eveniment organizat la o universitate din statul Utah. În urmă cu doar câteva luni, în timpul campaniei prezidențiale, fostul premier al României a fost invitatul activistulu MAGA în cadrul unui interviu, unde au discutat despre anularea alegerilor din țara noastră.
Bianca Bocioacă
11 sept. 2025, 21:22
EXCLUSIV Victor Ponta, avertisment îngrijorător după asasinarea activistului MAGA Charlie Kirk: „Ceea ce se întâmplă în America va ajunge foarte curând în Europa și în România”
Victor Ponta, despre asasinarea lui Charlie Kirk

Charlie Kirk, unul dintre cei mai vocali susținători ai președintelui american Donald Trump, a fost ucis în timpul unui eveniment organizat în cadrul unui campus universitar. În vârstă de 31 de ani, activistul și-a dedicat cunoștințele propagării mesajului MAGA către toți cetățenii SUA, fiind un înfocat susținător al lui Donald Trump. În urmă cu șase luni, acesta a făcut un interviu cu Victor Ponta, pe vremea când fostul premier candida la alegerile prezidențiale.

Victor Ponta, despre asasinarea lui Kirk

Fostul premier al României a dezvăluit, în direct la România TV, cum s-a simțit să-l cunoască pe activistul preferat al președintelui SUA Donald Trump, dar și ce crede despre moartea tragică a acestuia.

„Eu nu pot să înțeleg niciun om care se bucură de moartea altuia. Poți să nu fii de acord, nici eu nu sunt de acord. L-am ascultat mai mult decât cei mai mulți dintre români. Cu unele eram de acord, cu altele nu. Sunt oameni pe care îi detest, nu sunt de acord cu ei, dar soluția într-o societate normală nu este să îi împuști, trebuie să îi asculți, să ai argumente mai bune și atât, nu să te bucuri”, a declarat fostul premier.

„Ce se întâmplă în societatea americană e îngrijorător, și să știți cum apare în Europa și în România în cele din urmă. Și văd în România promovarea, în special din partea zonei USR-iste, a unui discurs care instigă la ură, care justifică orice abuz împotriva celor care nu sunt de acord cu ei. Dacă o criticăm noi pe doamna Țoiu sau pe domnul de la Apărare, aflăm că suntem cu Putin, că suntem anti-europeni. S-ar putea să fie unii aplaudați dacă ne atacă. Este un discurs periculos care nu este oprit în România, și mi-e teamă pentru noi. Nu avem arme, slavă Domnului, dar violența verbală și gândirea… sunt oameni cu care nu sunt de acord deloc, dar nu sunt de acord să îi împușcăm sau să îi băgăm în pușcărie sau să îi eliminăm din România”, a continuat Victor Ponta.

La scurt timp după uciderea activistului Charlie Kirk, au apărut teorii potrivit cărora Donald Trump a ordonat asasinarea acestuia pentru a atrage ură asupra „stângii radicale”. Victor Ponta subliniază că familia președintelui era foarte apropiată de activistul MAGA și nu ar trebui luată în considerare o astfel de ipoteză.

„Acest lucru va stârni partea cealaltă a României, că avem și o extremă dreapta, nu doar stânga. Nu vreau ca România să trăiască ce a trăit în anii ’30, dar văd o mentalitate egală cu cea a anilor ’30. Nu cred în aceste povești în niciun caz. Am avut ocazia să îl întâlnesc foarte puțin, într-un context nepublic. Vă garantez că cel puțin fiii lui Donald Trump, familia lui Donald Trump, foarte apropiată de Charlie Kirk, povestea asta – nu cred în ea”, a declarat fostul premier.

„E vorba de faptul că, din păcate, se duce ideea că „domnule, dacă cineva ne supără, orice acțiune împotriva acesteia este justificată”. Ceea ce e total greșit. În niciun caz nu mă gândesc că soluția este eliminarea, soluția este să ai argumente mai bune. Ceea ce se întâmplă în America va ajunge foarte curând în Europa și în România. Discursul ăsta devine aberant, în care toate sunt niște sloganuri ipocrite: cine nu e cu noi e cu Rusia, cine ne critică trebuie să îl eliminăm. Îl aud din ce în ce mai mult și mă gândesc că o să se ajungă… În 2015, când mi s-a făcut acel dosar penal înscenat, s-au bucurat oameni: „știm că nu e vinovat, dar foarte bine că i-au făcut dosar penal”. E un gen de radicalitate care trebuie să ne sperie pe toți”, a continuat Victor Ponta.

Totodată, fostul premier al României a criticat-o pe șefa diplomației din țara noastră, Oana Țoiu, despre care spune că ar fi trebuit să transmită un mesaj de condoleanțe în urma morții tragice a lui Charlie Kirk. Acesta a subliniat că astfel de lucruri contează foarte mult pentru administrația de la Washington.

„E clar că statul român nu a înăbușit din fașă acest gen de discurs, și la un moment dat e prea târziu. Până la această oră, Ministerul de Externe nu a avut inteligența de a transmite un mesaj de condoleanțe, de condamnare a crimei. E un lucru foarte rău. Știu cât de mult contează pentru administrația Trump această tragedie și faptul că Ministerul de Externe, care îi condamna pe Năstase și Dăncilă că s-au dus la Beijing, acum nu are o poziție de condamnare a crimei, se va contabiliza. Ambasadorul nostru de la Washington stă în vila aia și nu are timp să transmită un mesaj de condoleanțe. Este un mesaj important politic pentru Washington. Ministerul trebuia să facă lucrul ăsta și nu l-a făcut”, a declarat Victor Ponta la România TV.

Cine a fost Charlie Kirk, activistul MAGA preferat al lui Trump

Charlie Kirk a murit în timp ce stătea de vorbă cu oamenii adunați în curtea Universității Utah Valley. Un glas tras dintr-o direcție încă necunoscută l-a nimerit  în gât, iar acesta a murit la scurt timp. Atacatorul se află încă în libertate.

Kirk a devenit cunoscut ca fiind un influencer conservator și ca fondator al Turning Point USA, o organizație care promovează politica conservatoare în campusurile din licee și universități.

Citește și: FBI a anunţat că are „imagini video clare” cu asasinul lui Charlie Kirk, care ar avea „vârstă universitară”

În 2012, când avea doar 18 ani, Kirk a început să încerce să convingă și alți tineri să îi urmeze calea politică. Kirk a ajuns să fie consilierul personal al lui Donald Trump Jr., fiul cel mare al președintelui, în timpul campaniei electorale generale din 2016. De atunci și-a atras simpatia liderului de la Washington, devenind apropiați. Charlie Kirk era căsătorit și avea doi copii mici.

Kirk credea că ar putea fi arestat în România

Activistul MAGA a realizat un interviu cu fostul premier Victor Ponta, pe vremea când acesta candida pentru Președinția României. În urma discuției, acesta a ajuns la concluzia că ar putea fi arestat dacă ar veni în țara noastră. El insinua că Românua nu ar respecta tocmai democrația și libertaea de exprimare și ar îngrădin voința populară.

La un moment dat a afirmat că România s-ar transforma într-o dictatură de tip sovietică.

Mai mult, Charlie Kirk a sugerat că România este un fel de dictatură în care oamenii sunt arestați pentru opiniile politice, asta la scurt timp după ce Călin Georgescu a fost săltat de poliție în trafic. El spunea că i-ar plăcea să ne viziteze țara, dar nu o face pentru că ar putea fi arestat.

„M-aș bucura să vizitez România, dar, ca occidental, dacă ar fi să vin în România, probabil…  poate aș fi arestat cu direcția aceasta, așa că avem nevoie să câștigați președinția sau partidul dumneavoastră”, îi spunea Kirk lui Victor Ponta.

Citește și: Ce spunea Charlie Kirk despre alegerile anulate din România. Susținătorul lui Trump credea că ar putea fi arestat în țara noastră

Mesajul lui Victor Ponta la scurt timp după moartea lui Kirk

„RIP Charlie. Charlie Kirk a fost un om care a crezut cu tărie în idei și valori. Și a fost ucis pentru asta! Nu toate ideile și valorile trebuie împărtășite de toți, cu siguranță nu toate sunt perfecte, dar într-o societate civilizată și democratică fiecare are dreptul absolut de a-și prezenta și apăra propria concepție despre lume.

Atunci când se răspunde la idei și valori cu gloanțe, ne aflăm în nazism sau comunism! Iar vinovat nu este doar cel care apasă pe trăgaciul pistolului. Vinovați sunt și toți cei care promovează ura împotriva celor care gândesc altfel, cei care bagă pumnul în gura libertății de exprimare și apoi justifică orice crimă și abuz prin ipocrizie și propagandă”, a scris Victor Ponta pe pagina sa de Facebook.

DailyBusiness
Ramona Olaru, dezvăluiri despre relațiile din trecut. Cum a reușit celebra asistentă TV să evolueze pe plan personal
Spynews
Alex Dobrescu, condamnat la patru ani de închisoare cu executare pentru trafic de droguri! Tatăl copiilor Cristinei Cioran trebuie să plătească 7.000 lei statului
Bzi.ro
Dureros! Ultimul mesaj al soției lui Charlie Kirk, postat cu doar câteva ore înainte de asasinarea activistului
Fanatik.ro
Cine este administratorul de la ROMAERO demis de ministrul Radu Miruță. Lista veniturilor încasate de la alte companii de stat. De unde lua, de fapt, cei mai mulți bani
Capital.ro
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar. Decizia luată astăzi de Tribunalul București e definitivă
Playtech.ro
Unde se vorbește limba română în afara României? Ţările în care te simţi ca acasă
Adevarul
Ramzan Kadîrov a ajuns o umbră. De la imaginea de lider dur, la pacient dependent de dializă. Cine conduce, în realitate, statul cecen
wowbiz.ro
Ultimele cuvinte ale Irynei înainte să fie ucisă în trenul din Carolina de Nord! Ce a apucat să spună înainte de atacul cumplit care i-a provocat moartea
Economica.net
Şoseaua de mare viteză care va uni două oraşe din România. O construieşte "faraonul" Umbrărescu
Prosport.ro
FOTO. Noul cuplu din lumea vedetelor. Supermodelul se iubește cu celebrul milionar
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 11 septembrie 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report de peste 28,63 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
Ultimele 2 întrebări la care Charlie Kirk a răspuns. Ambele par a fi o coincidență cu asasinarea sa
iamsport.ro
ȘOCANT! FRF a plătit o sumă uriașă de bani pentru ca Mitriță să joace 17 minute: cât au putut să coste biletele de avion ale jucătorului
MediaFlux
România, pe harta roșie. Avertisment critic pentru țara noastra din cauza unui virus devastator
stirilekanald.ro
Ce a spus care a ucis-o pe Iryna Zarutska, ucraineanca înjunghiată într-un metrou din SUA. Cum explică gestul șocant: „Am în creier...”
substantial.ro
Monstrul din Caracal ar putea ieși din închisoare. Cum vrea Gheorghe Dincă să scape de pușcărie