Exerciţiu al SRI cu participarea unor ofiţeri din Baza Militară Deveselu

Un exerciţiu aplicativ contra-terorist a fost organizat miercuri, la Caracal, de către Serviciul Român de Informaţii (SRI), la aplicaţie fiind invitate şi autorităţi publice din Slatina, Caracal, Deveselu, precum şi ofiţeri de la Ministerul Apărării Naţionale cu responsabilităţi privind protecţia Bazei Militare Deveselu.
Iulian Tudor
14 mai 2014, 12:04
Exerciţiu al SRI cu participarea unor ofiţeri din Baza Militară Deveselu

Potrivit unui comunicat al SRI, scenariul exerciţiului a constat în investigarea şi neutralizarea, de către echipa pirotehnică a SRI, a unui colet suspect, amplasat în incinta Complexului Hotelier Heaven Caracal, într-un punct aglomerat, foarte important pentru securitatea zonei.

„SRI a realizat un instructaj de specialitate în vederea pregătirii reacţiei în situaţia ipotetică a unei ameninţări cu un dispozitiv exploziv. Demersul a vizat asigurarea unui răspuns conjugat la apariţia unei ameninţări de natură teroristă, în conformitate cu procedurile de acţiune ale instituţiilor din cadrul Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului, a cărui coordonare tehnică este asigurată de Serviciul Român de Informaţii„, se arată în comunicat.

La aplicaţie au participat şi specialişti ai Direcţiei Generale Prevenire şi Combatere Terorism, Direcţiei Judeţene de Informaţii Dolj, Direcţiei Judeţene de Informaţii Olt, reprezentanţi ai Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Olt şi Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Olt.

Acesta este primul exerciţiu contra-terorist, organizat de SRI în judeţul Olt, la care sunt invitaţi şi reprezentanţi din cadrul Ministerului Apărării Naţionale. SRI a mai desfăşurat o un exerciţiu contra-terorist la Caracal, la o fabrică, anul trecut.

Citeşte şi Militari canadieni şi avioane de luptă au participat la un exerciţiu comun cu militari români

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un fenomen rar ar putea da peste cap vremea în Europa! Ce se întâmplă cu vortexul polar și la ce să se aștepte România
Fanatik.ro
Academia Universității Craiova sub asediul interlopilor! Antrenorul spaniol atacat de un tip cu cagulă. Poliţia a deschis dosar penal. Exclusiv
Capital.ro
Prețurile locuințelor în România au devenit cele mai accesibile din UE. Ce se întâmplă cu chiriile
Playtech.ro
Cât ar putea crește impozitul pe mașină în 2027. Diferențele dintre un autoturism vechi, unul hibrid și unul electric
Adevarul
Dilema unui român cu rate de 1.600 de euro pe lună, după un an fără serviciu. „Vinzi casa, plătești împrumutul și stai în chirie”
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Ei sunt cei doi soți români uciși de fostul ginere, în casa lor din Ohio. Sorin și Emilia și-au pierdut viața chiar de ziua fiicei lor
iamsport.ro
E gata: Adi Mutu și-a găsit echipă! Când va fi prezentat oficial. Lovitură de teatru
MediaFlux
Sfârșitul lumii, calculat pentru vineri, 13 noiembrie 2026. De ce e considerată zi cu ghinion
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România