Există şi miracole, povestea tânărului care s-a vindecat de coronavirus. Cum a evoluat boala, pas cu pas

Un tânăr din Wuhan, care s-a infectat cu noul coronavirus, s-a vindecat după trei săptămâni de tratament. Acesta este unul dintre norocoșii supraviețuitori ai epidemiei care a ucis peste 1.500 de persoane, una dintre ele chiar în Europa.
Iulian Tudor
15 feb. 2020, 15:20
Există şi miracole, povestea tânărului care s-a vindecat de coronavirus. Cum a evoluat boala, pas cu pas

Tiger Ye (n.r. – numele este fictiv, pentru protejarea sa), un student de 21 de ani, a simțit primele simptome pe 21 ianuarie. Era obosit, iar temperatura îi crescuse. A ajuns la miezul nopții la spitalul Tongji. „Eram speriat. Toți doctorii purtau haine de protecție, ceva ce nu mai văzusem până atunci„, spune tânărul, potrivit Time. Au urmat două săptămâni de teamă și disperare, timp în care Ye a încercat să confirme dacă suferă sau nu de coronavirus.

În noaptea respectivă, tânărul a reușit să procure medicamente de la un spital mai mic, apoi, pentru că simptomele sale nu erau severe, a fost trimis acasă și sfătuit să se izoleze. Primele patru zile au fost practic cele mai grele. „Aveam febră mare și dureri care îmi chinuiau fiecare bucățică a corpului”, spune tânărul. Ye s-a întors la spital cu o febră de 39 de grade Celsius, iar doctorii l-au pus pe perfuzii și i-au administrat Kaletra, o combinație de medicamente folosite pentru tratarea pacienților cu HIV, care dăduse rezultate rezonabile. Febra i-a scăzut la 37 de grade.

Citeşte şi Dispariţia misterioasă a doi jurnalişti care au făcut dezvăluiri la începutul epidemiei de coronavirus

Abia pe 29 ianuarie a primit confirmarea: contractase într-adevăr coronavirusul. Doctorul i-a administrat un medicament viral, Aluvia, și l-a trimis acasă, deoarece spitalul nu avea oricum destule paturi disponibile. Nouă zile mai târziu, un alt test a oferit rezultate negative, dar Ye nu se putea considera vindecat în totalitate. Experiența doctorilor arătase că unii pacienți considerați vindecați căzuseră din nou într-o stare critică, astfel că autoritățile au decis că tânărul trebuie băgat în carantină într-un hotel transformat în spital. La ușa acestui spital stau polițiști care împiedicau pacienții să plece.

Cinci zile mai târziu, Ye a fost în cele din urmă lăsat să plece acasă, vindecat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Cristiano Ronaldo s-a retras OFICIAL de la naționala Portugaliei. Prima reacție a selecționerului Jorge Jesus. Update
Capital.ro
Premierul Luca Niculescu confirmă: Va exista o mărire de pensii în 2027. Ce spune despre procentul majorării
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Putin nu mai are încredere în Trump și vrea să intensifice atacurile asupra infrastructurii energetice a Ucrainei
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Bani pentru chirie. Se dau până la 600 de lei pe lună pentru tineri
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT