Exodul de Paşte. Aglomeraţie pe A1 şi DN1, cozi în vămile spre Bulgaria

Aglomerație mare pe șoselele țării, dar și în punctele de trecere a frontierei spre Bulgaria. Pe A1 și DN1 s-au format obișnuitele cozi de mașini, iar în vama Giurgiu - Ruse se așteaptă trafic intens, ca și la ieșirea din țară prin Vama Veche.
Romania TV
27 apr. 2019, 09:13
Exodul de Paşte. Aglomeraţie pe A1 şi DN1, cozi în vămile spre Bulgaria

Aglomerație pe A1 și DN1

CentrulINFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că sâmbătă dimineață se circulă în condiţii de aglomeraţie pe 2 artere rutiere, respectiv A1 Bucureşti – Piteşti, în zona kilometrului 36, la lucrările de la podul de peste râul Argeş, unde este instituită şi devierea circulaţiei pe cele 2 căi, formându-se o coloană de aproximativ 5 kilometri şi de asemenea pe DN 1, între Nistoreşti şi Comarnic, pe sensul de mers către munte, unde s-a format o coloană de autovehicule de 4 kilometri.

În rest nu sunt problemeprivind valorile de trafic, se circulă bine pe majoritatea arterelor, traficul fiind fluent şi pe DN 7, în staţiunile de pe Valea Oltului, cât şi pe Autostrada A2 Bucureşti – Constanţa şi de asemenea pe arterele care acced zona capitalei. 

Circulaţi prudent în acestecondiţii de aglomeraţie, păstraţi distanţa regulamentară dintre autovehicule, nu efectuaţi depăşiri riscante şi daţi dovadă de calm şi disciplină în trafic! 

Coadă în vama Giurgiu – Ruse

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români că există posibilitatea ca pe 1 mai, la trecerea prin punctul de frontieră Ruse, pentru plata taxei de pod, să se creeze coloane mai mari de autoturisme şi autocare, fapt ce va duce la timpi măriţi de aşteptare la trecerea prin punctul de frontieră către România.

De asemenea, la solicitarea autorităţilor vamale bulgare, se recomandă ca turiştii români care aleg să revină în ţară prin PCTF Ruse să pregătească în prealabil suma exactă pentru taxa de pod: 4 (patru) leva sau 2 (doi) euro, în acest mod putând fi scurtaţi considerabil timpii de aşteptare la procesarea şi eliberarea documentelor justificative tip chitanţe, facturi, bonuri fiscale.

Lipsa sau expirarea termenului de valabilitate a vignetei electronice BG pentru autovehiculele înmatriculate în România, la ieşirea către Giurgiu, poate duce la blocarea unei artere de taxare pentru cel puţin 10-20 de minute, având în vedere că persoana contravenientă va trebui să achite taxa compensatorie şi să obţină documentele justificative. Se recomandă ca turiştii români să se asigure că au achitat taxa pentru vigneta electronică BG şi că este valabilă.

MAE menţionează că se pot folosi şi celelalte puncte de trecere a frontierei situate la frontiera româno-bulgară, precum: Kardam – Negru Vodă; Durankulak – Vama Veche; Kainardja – Lipniţa; Dobromir – Krushari (ultimele două PCTF cu orar de funcţionare 08:00-20:00, masa totală admisă a autovehiculelor de până la 3,5t); Silistra – Ostrov, Oryahovo – Bechet (ferry) – cu program de funcţionare 06:00 – 24:00 (www.spet.ro/?lang=ro); Nikopol – Turnu Măgurele (ferry) şi Svishtov – Zimnicea (ferry) – ultimele două puncte cu program de funcţionare 08:00-20:00 (www.feribot-eurodac.ro şi www.ferry.bg/ferry_rophp). 

Autorităţile abilitate vor întreprinde măsurile necesare prevenirii formării de coloane de autovehicule şi aglomerării punctului de frontieră Ruse şi a zonei adiacente acestuia, manifestând o atenţie deosebită pentru fluidizarea, pe cât posibil, a circulaţiei autoturismelor şi autocarelor. Acest lucru va putea conduce şi la oprirea temporară a circulaţiei autocamioanelor de tonaj mare sau tirurilor.

Se recomandă  firmelor româneşti de transport internaţional de marfă sau pasageri, care au planificat tranzit în această perioadă pe teritoriul bulgar, să ia măsurile adecvate în vederea organizării eficiente a itinerariilor de deplasare şi stabilirii programului de lucru al şoferilor.

Se pot obţine informaţii privind condiţiile de achiziţionare a e-vignetei BG prin intermediul site-ului www.bg-toll.bg (cu versiune şi în limba română – https://www.bgtoll.bg/ro/rovinieta-electronica), prin intermediul aplicaţiei pentru telefoane mobile corespondente BGTOLL şi prin intermediul site-ului operatorului de telefonie mobilă A1 (www.a1.bg/e-vignette), privind situaţia circulaţiei prin punctele de trecere a frontierei bulgare (n.a.- doar în limba bulgară) de pe site-ul www.mvr.bg – link https://www.mvr.bg.gdgp,   starea vremii de pe site-ul www.weather.bg, starea actuală a drumurilor de pe aplicaţia gratuită LIMA (n.a.- doar în limba bulgară) www.lima.api.bg, de pe pagina de Internet a Agenţiei ”Infrastructura Rutieră” – www.api.bg şi non-stop de la numărul de telefon 070013020. În cadrul Agenţiei menţionate funcţionează pe parcursul întregului an, în regim non-stop, Centrul Situaţional, care colectează şi sintetizează datele privind situaţia drumurilor republicane/publice. De asemenea, se recomandă accesarea Ghidului Sărbătorilor Pascale 2019 – Bulgaria, la următorul link: https://www.mae.ro/sites/default/files/file/anul_2019/2019_pdf/ghid_paste_2019.pdf.

Cetăţenii români pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Sofia: +35929712858 şi +35929733510, apelurile fiind redirecţionate către Centrul de Contact şi Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanenţă. De asemenea, cetăţenii români care se confruntă cu o situaţie dificilă, specială, cu caracter de urgenţă au la dispoziţie telefonul de permanenţă al misiunii diplomatice a României în Republica Bulgaria: +359879440758.

Ministerul Afacerilor Externe recomandă consultarea paginilor de Internet http://sofia.mae.rowww.mae.ro şi reaminteşte faptul că cetăţenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia “Călătoreşte în siguranţă” (http://www.mae.ro/app_cs), care oferă informaţii şi sfaturi de călătorie.

Trafic intens în Vama Veche

Aproximativ 17.500 de persoane şi aproape 5.000 de mijloace de transport au tranzitat în ultimele 24 de ore punctele de trecere a frontierei din judeţul Constanţa, cel mai aglomerat fiind cel de la Vama Veche, unde au trecut peste 11.000 de persoane şi aproximativ 3.000 de autovehicule.

Potrivit reprezentanţilor Gărzii de Coastă, în ultimele 24 de oră, în punctele de trecere a frontierei din judeţul Constanţa au tranzitat aproximativ 17.500 de persoane şi 4.860 de mijloace de transport. Cel mai tranzitat a fost Punctul de Trecere a Frontierei de la Vama Veche cu aproximativ 11.200 de persoane şi 2.870 de mijloace de transport.

Sursa citată menţionează că PTF Vama Veche este aglomerat şi în cursul zilei de sâmbătă deoarece participanţii la trafic achiziţionează vigneta din punctul de trecere a frontierei. Reprezentanţii Gărzii de Coastă reamintesc faptul că pentru evitarea aglomerării în punctele de frontieră de la graniţa cu Bulgaria, vignetele pot fi achiziţionat online prin intermediul siteurilor www.bgtoll.bg (acesta având şi meniu în limba română) sau www.vinetki.bg, preţuturle acestora rămânând neschimbate.

Garda de Coastă a mai precizat că într-o perioadă normală, în decurs de 24 de ore, prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Constanţa tranzitează aproximativ 4.000 de persoane şi 1.430 de mijloace de transport, iar în PTF Vama Veche aproximativ 1450 de persoane şi 430 de mijloace de transport.

DailyBusiness
RO-Wine: Vinuri din 15 țări și trei zile în care Bucureștiul devine, din nou, capitala vinului internațional
Spynews
Iubita lui Andrei Ștefănescu a împlinit 37 de ani! Ștefania Ducă a sărbătorit alături de prezentator și de fiul acestuia
Fanatik.ro
Managerul noii senzații din Germania, SV Elversberg, a pozat în Playboy. Cine este Selina Wagner
Capital.ro
Interdicție pentru proprietarii de locuințe și terenuri. Legea stabilește limite clare chiar și pentru bunul propriu
Playtech.ro
Cât te costă să îți renovezi un apartament în 2026. Prețurile au explodat la materiale și manoperă
Adevarul
Cum să cureți chiuveta din bucătărie: ghid complet pentru o scurgere fără mirosuri și bacterii
wowbiz.ro
Rezultatele autopsiei lui Robert, elevul de clasa a VIII-a din Bacău, care a murit în curtea școlii. Ce spune mama băiatului
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Mama lui Robert, adolescentul care s-a stins din viață în curtea școlii, susține că fiul ei putea fi salvat. Femeia neagă că băiatul ar fi avut probleme de sănătate: ,,Copilul mai avea puls”
iamsport.ro
Mărturie incredibilă despre Gică Hagi: îi putea distruge cariera într-o clipă: ”Dacă raportam, era suspendat cinci ani și dispărea din fotbal”
MediaFlux
Horoscop financiar pentru weekendul 23-24 mai 2026. Cele trei zodii care ar putea câștiga o sumă mare de bani
stirilekanald.ro
Moscova, sub asediul dronelor, cu câteva zile înainte de mega-parada lui Putin. O clădire de lux, lovită în plin
PSG – Bayern și Atletico – Arsenal se joacă azi și mâine. Cote 1×2, antepost și ponturi