Expert: Resursele de gaze descoperite în Marea Neagră se vor termina în cel mult 20 de ani

Resursele de gaze descoperite în Marea Neagră de ExxonMobil și Lukoil se ridică la maximum 130 de miliarde de metri cubi și se vor epuiza în 20 de ani, a declarat, miercuri, Alexandru Pătruți, expert în resurse geologice și consilier în cadrul Comitetului Național Român al Consiliului Mondial al Energiei (CNR-CME).
Filip Stan
15 iun. 2016, 08:28
Expert: Resursele de gaze descoperite în Marea Neagră se vor termina în cel mult 20 de ani

„Marea Neagră, cu certitudine, nu va fi o a doua Marea Nordului. Lucrările de explorare au dat rezultate doar în România. În Turcia, care deține cea mai mare parte din Marea Neagră, explorările nu au avut rezultate”, a spus Pătruți, la Forumul Energetic Regional FOREN.

Potrivit acestuia, până în prezent, cercetările realizate de ExxonMobil-OMV Petrom și Lukoil au pus în evidență zăcăminte de 130 de miliarde de metri cubi la nivel de resurse geologice.

„Dacă am putea exploata această cantitate în totalitate, ceea ce este puțin probabil, iar pentru a o exploata rentabil este nevoie de o producție de 6 miliarde de metri cubi pe an, am avea o producție de până la 20 de ani. Această producție din Marea Neagră se va suprapune peste actuala producție din zăcămintele de pe uscat, de 6 miliarde de metri cubi pe an, care are o descreștere constantă”, a explicat Pătruți.

El a adăugat că explorările din Marea Neagă vor începe numai dacă prețurile gazelor și țițeiului vor crește și dacă sistemul de transport al gazelor va fi conectat la piețele internaționale.

„Cererea în țară a scăzut foarte mult, iar investitorii care vor extrage aceste zăcăminte au nevoie de piață de desfacere și de transportul gazelor de la perimetrele maritime, care sunt destul de departe, la 150-200 de kilometri de țărm. Deci, o să avem de așteptat”, a mai spus consilierul CNR-CME.

Potrivit acestuia, pe termen mediu și lung, viitorul energetic al României depinde de interconectarea sistemelor de gaze și energie electrică, dar și de diversificarea surselor.

Alexandru Pătruți a fost președinte al Agenției Naționale pentru Resurse Minerale în perioada 2009 — 2012.

Peste 600 de specialiști în energie de cel mai înalt nivel, printre care miniștri, lideri ai industriei energetice, experți și cercetători, reglementatori, personalități din mediul academic și reprezentanți ai organismelor neguvernamentale din țară și străinătate participă la cea de-a 13-a ediție a Forumului Regional al Energiei din regiunea Central-Est Europeană (FOREN), organizat de Asociația Comitetul Național Român al Consiliului Mondial al Energiei, potrivit unui comunicat al organizatorilor.

Evenimentul are loc în perioada 12-16 iunie 2016 la Costinești.

Citeşte şi Gazprom vrea să aprovizioneze cu gaze sudul Europei, prin Marea Neagră

 

DailyBusiness
Mihai Daniel Dragu, expert in drone, vine cu o ipoteză șocantă. Drona care a explodat în portul Constanța a fost permanent în controlul ucrainenilor
Spynews
Fostă concurentă de la Mireasa, mamă pentru a doua oară. Ce nume a ales pentru fiica ei
Fanatik.ro
Ce națională susțin, de fapt, românii la CM 2026. Surprize mari în topul preferințelor
Capital.ro
Prețuri carburanți joi, 11 iunie. Unde găsesc șoferii cea mai ieftină benzină și motorină. Lista celor mai mici tarife
Playtech.ro
Ce salariu trebuie să câștigi pentru un apartament de 200.000 de euro? Dilema unui cuplu din București a stârnit o dezbatere aprinsă
Adevarul
Dezvăluiri în cazul Kreiner. Fiica afaceristului ucis susține în instanță că a fost sedată trei luni de iubita tatălui său
wowbiz.ro
Imagini greu de privit de la înmormântarea lui Alexandru Neacșu! Medicul rezident găsit mort la Spitalul Floreasca a fost condus pe ultimul drum: „O mare durere”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incredibil ce a descoperit o familie din Botoșani în pâinea cumpărată de la magazin. A depus imediat plângere la Protecția Consumatorului
iamsport.ro
Cine e membrul Generației de Aur care le citea versete din Biblie despre Armaghedon și adulter colegilor: ”Bă, dacă are ăsta dreptate?!”
MediaFlux
Cei care stau la bloc primesc bani pentru reparații și întreținere. Asociațiile de proprietari trebuie să facă cererea
stirilekanald.ro
(P) Fibre și bacterii bune: care este diferența și cum le alegi corect pentru tranzitul intestinal  
Cupa Mondială 2026 – program, favorite, noutăți