EXPLICAŢIA pentru războaiele din lumea musulmană: De ce se omoară între ei şiiţii şi suniţii

Ostilitatea dintre musulmanii suniţi (80% din lumea islamistă) şi şiiţi (ceva mai mult de 10%), reflectată în războaie periodice după moartea profetului Mahomed în anul 632, are la bază prejudecăţi istorice şi diferenţe politice şi doctrinale, notează marţi ziarul ABC, potrivit Agerpres.

RomaniaTV.net
21 mai 2013, 20:17
EXPLICAŢIA pentru războaiele din lumea musulmană: De ce se omoară între ei şiiţii şi suniţii

Nu miră pe nimeni, după atacurile de la 11 septembrie 2001, că organizaţia Al Qaida – sunită radicală – plănuieşte atentate teroriste împotriva obiectivelor occidentale, dar puţini se întreabă de ce jihadiştii omoară zilnic civili în Irak. Sau de ce dau dovadă de atâta cruzime paramilitarii alauiţi (şiiţi) împotriva populaţiei civile rebele, sunită, din Siria.

Cinci motive explică această ostilitate:

1. După moartea lui Mahomed, un grup de discipoli fideli au susţinut că succesorul său trebuia să fie vărul şi ginerele său, Ali ibn Abu Talib, pentru a păstra linia de succesiune sangvină a Profetului, în timp ce cealaltă tabără s-a unit în jurul guvernatorului Siriei, Muawiyah, membru al familiei Ummayazilor. Bătălia de la Karbala (Irak) din anul 680 a marcat începutul schismei dintre şiiţi, înfrânţi, şi suniţii biruitori.

2. Pe terenul doctrinei, pentru suniţi totul se încheie odată cu Coranul, iar spusele şi faptele Profetului sunt transmise pe cale orală. Şiiţii cred că al 12-lea lider al lor, imamul Mahdi, a dispărut în mod miraculos şi se va întoarce la sfârşitul vremurilor. Mesianismul lor are reminiscenţe iudaice şi, mai vag, în revenirea lui Mesia.

3. Suniţii sunt iconoclaşti radicali şi detestă orice reprezentare a divinităţii, sau ideea de mediere între om şi Allah. Şiiţii cred în puterea de intermediari ai sfinţilor lor şi îi venerează în sanctuare.

4. Pentru gândirea şiită, liderul religios este totodată conducător pe terenul politic. Imamul Khomeiny reprezintă modelul lor ideal. Suniţii în schimb au respectat încă de la origini o anumită separaţie între puterea spirituală şi vremelnica putere politică.

5. Şiiţii cred în necesitatea clerului – mollahii şi ayatollahii – care sunt ghizi spirituali ai comunităţii. Suniţii resping clerul ca principiu al autorităţii religioase: nu cred decât în relaţia directă a credinciosului musulman cu Allah şi în interpretarea personală a Coranului.

Violenţa dintre şiiţi şi suniţi este deosebit de sângeroasă în Irak şi Siria, dar este întâlnită şi în Pakistan, Yemen, Bahrein, Arabia Saudită, Iran şi Liban.


loading...