Explozie la Raqqa soldată cu cel puţin 14 morţi. Gruparea jihadistă Stat Islamic a pus intenţionat mine

Cel puţin 14 oameni au fost uciși în explozia unor mine lăsate de gruparea Stat Islamic între ruinele orașului Raqqa, după ce acesta a fost recucerit în urmă cu o săptămână.
Filip Stan
24 oct. 2017, 19:49
Explozie la Raqqa soldată cu cel puţin 14 morţi. Gruparea jihadistă Stat Islamic a pus intenţionat mine

„La finalul săptămânii trecute, nouă civili au fost uciși”, a declarat, pentru AFP, Mustefa Bali, purtător de cuvânt al Forțelor Democratice Siriene (FDS), o alianță kurdo-arabă care i-a alungat pe jihadiști din fostul lor bastion din Siria.

FDS, susținute de coaliția internațională condusă de Washington, au interzis accesul în Raqqa, devastată după lupte, locuitorilor care vor să se reîntoarcă la casele lor. Dar, potrivit lui Bali, „din nefericire unii civili reușesc să se strecoare înăuntru”.

El nu a precizat câte explozii au provocat moartea celor nouă persoane revenite în oraș pentru a evalua pagubele produse, potrivit Agerpres.

Citeşte şi Moscova a blocat prin veto ancheta asupra armelor chimice din Siria

Raqqa, localitate considerată timp de trei ani „capitala” SI în Siria, a fost eliberată de sub ocupația jihadiștilor pe 17 octombrie, după o operațiune de peste patru luni.

Combatanții SI au plasat aproape peste tot în oraș, inclusiv în case, dispozitive explozive capcană.

Bali a indicat că operațiunile de deminare au început oficial marți și că cinci alte persoane au fost ucise în acest proces, „trei luptători ai FDS și doi tehnicieni”.

DailyBusiness
SUA introduc testarea pentru deficitul de testosteron în rândul militarilor de peste 30 de ani
Spynews
Cum arată casa bunicilor Vlăduței Lupău. Cântăreața s-a întristat când a ajuns acolo
Fanatik.ro
Gigi Becali l-a făcut praf pe Târnovanu pentru gafele din FCSB – Auda 2-3: „Trebuie să plătească! Nu mai am încredere în el!”
Capital.ro
Card sau numerar? Specialiștii trag un semnal de alarmă. Ce se întâmplă când plătiți doar cu cardul
Playtech.ro
Unde este mai sigur să-ți ții economiile? Românii au două favorite clare, aşa încearcă să nu piardă bani din cauza inflației
Adevarul
Incident la Palatul Cotroceni. O femeie militar a leșinat în timpul vizitei președintelui Indiei
wowbiz.ro
Dragostea plutește la propriu pe litoral! Doi îndrăgostiți au transformat marea într-o scenă de film romantic. Turiștii prezenți s-au uitat de două ori
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Astăzi se împlinesc 9 ani de la decesul Denisei Răducu! Incredibil ce a apărut pe pagina regretatei artiste
iamsport.ro
A aflat despre plecarea lui Borza și a izbucnit: ”Rapid minte că aduce și vinde de foame de bani! Ce rușine de administrație”
MediaFlux
Statul acordă câte 1.000 de lei lunar, sprijin pentru tineri. Guvernul a aprobat o primă de angajare
stirilekanald.ro
Femeie lovită de trăsnet când făcea plajă: „Soțul ei...
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România