Expoziţie de icoane la Muzeului Naţional al Ţăranului Român

"Portret/Atelier", o expoziţie de icoane realizate de Adriana Boerescu, Angela Ludoşanu şi Nicu Muntean s-a deschis, luni seară, în Sala Foaier a Muzeului Naţional al Ţăranului Român, scrie agerpres.ro.
Romania TV
27 aug. 2012, 20:29
Expoziţie de icoane la Muzeului Naţional al Ţăranului Român

Expoziţia se înscrie în cadrul „Târgului iconarilor şi al meşterilor cruceri”, manifestare care anul acesta propune, în cadrul seriei de expoziţii „Portret/Atelier”, trei studii de caz incluzându-i pe cei trei artişti expozanţi.

Potrivit curatorului expoziţiei, Lila Passima, „iconarii invitaţi au un traseu interesant, atât din unghiul meşteşugului, cât şi din perspectiva contextului în care ei s-au format şi au lucrat”.

Ca şi în seriile precedente, portretul iconarului este dublat de atelierul său, într-o construcţie expoziţională apropiată demersului eseului şi al experimentului. Icoane şi cruci ce par venite din veacuri trecute, recuperând şi continuând meşteşuguri perene, stau alături de schiţe ori unelte, de vopseluri, peneluri, ori fotografii de familie, reconstituind, asemeni unui palimpsest, un drum asumat întru slăvirea Dumnezeirii.

Expoziţia va fi deschisă până pe 16 septembrie, când, la finalul expoziţiei, care se va desfăşura în cadrul Zilelor Muzeului Ţăranului, vor fi lansate trei caiete „Portret/Atelier” şi va fi prezentat un concert de muzică psaltică, susţinut de Grupul Nectarie Protopsaltul.

DailyBusiness
Scandal în Parlament pe legea integrității. USR, PSD și PNL și-au aruncat acuzații dure în plen
Spynews
Taifunul Dolphin lovește Japonia! Sute de mii de oameni, evacuați, iar peste 500 de zboruri au fost anulate
Fanatik.ro
Șeful din SuperLiga a anunțat în direct că el se dă la o parte dacă vine Neluțu Varga investitor. Exclusiv
Capital.ro
Ai datorii la ANAF? Cum verifici gratuit, online, situația fiscală în doar câteva minute
Playtech.ro
Ai garaj, anexă sau terasă nedeclarată? Amenzile și taxele care îi sperie pe proprietari în 2026
Adevarul
„Mi-a aruncat numărul în prăpastie”. Pățania unui turist român în Thassos: a parcat într-o zonă unde era interzis, iar un localnic i-a smuls plăcuța de înmatriculare
wowbiz.ro
„Am intrat în metastază” Alina Pușcău, anunț cutremurător înainte să intre în operație! Vedeta a transmis un mesaj emoționant fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O nouă mișcare seismică s-a produs în România, astăzi! În ce zonă a fost înregistrată și ce spun specialiștii
iamsport.ro
Dan Șucu își vinde fotbalistul în Bundesliga pentru 1.000.000 de euro
MediaFlux
Acte urgente care trebuie la ANAF. Românii au termen până săptămâna viitoare
stirilekanald.ro
UPDATE Zi decisivă pentru Călin Georgescu! Fostul candidat la prezidențiale află dacă va fi judecat pentru tentativă de lovitură de stat
NetBet: o prezență licențiată neîntreruptă pe piața de iGaming din România