Fabulos! Cum a reușit un român să convingă banca să îi șteargă o datorie de 90.000 de euro

Un român care a apelat consilierea Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB)a reușit să convingă o bancă din România să îi șteargă o datorie de 446.000 de lei, adică puțin peste 90.000 de euro.
Alina Costache
28 feb. 2023, 19:51
Fabulos! Cum a reușit un român să convingă banca să îi șteargă o datorie de 90.000 de euro
Cum a reușit un român să convingă banca să îi șteargă o datorie de 90.000 de euro

Cum a reușit un român să convingă banca să îi șteargă o datorie de 90.000 de euro. Totul a avut loc în anul 2022, în urma unor negocieri dintre consumator şi băncă care au durat doar 25 de zile, asta deşi timpul maxim de soluţionare a unei astfel de situații este de 90 de zile şi poate depăşi acest termen, potrivit datelor publicate, marţi, de CSALB.

Citește și Trucul legal prin care românii cu credite pot scăpa mai repede de datorii. Băncile l-au ţinut secret!

Cum a reușit un român să convingă banca să îi șteargă o datorie de 90.000 de euro

În urma negocierilor, singura condiție pusă a fost ca cei doi debitori să achite suma de 800.000 de lei și să încheie, un credit contractat în 2007.

„Este un caz unic nu doar prin sumele implicate, ci și prin efortul făcut de ambele părți să ajungă la un compromis.

Consumatorul a solicitat concilierea deoarece făcuse mai multe restructurări ale acestui împrumut și nu reușise să respecte termenele de rambursare. Practic, nu mai putea plăti ratele mari la care se angajase. Scenariul pe care l-a propus consumatorul era ca banca să reducă soldul de la 1,2 milioane de lei la 960.000 de lei, iar datoria rămasă să fie achitată în următorii 10 ani. Scenariul inițial cu care venise banca în conciliere era să prelungească doar cu câteva luni termenul de plată și să nu acorde niciun discount, ținând cont că pentru acest împrumut începuseră deja procedurile de executare.

De aici au început negocierile care au durat 165 de zile și în care am purtat peste 10 runde de negocieri. Particularitatea cazului nu este doar reducerea oferită de bancă, ci și efortul și resursele angajate de consumator. Pot spune că în negociere am ajuns la mijloc: am obținut un termen scurt de plată pentru cei 800.000 de lei, așa cum își dorea banca, și o reducere consistentă a soldului, de peste 400.000 de lei, așa cum își dorea consumatorul.

Din fericire, consumatorul a reușit să obțină un alt împrumut, de la o altă bancă, și a achitat suma de 800.000 de lei integral, așa cum solicitase banca.

A fost unul dintre puținele cazuri în care ambele părți au făcut compromisuri serioase și au implicat eforturi financiare mari”, a declarat Alina Radu, conciliator CSALB și avocat, potrivit Agerpres. 

În primele două luni ale acestui an, în România, au fost înregistrate 550 de cereri de negociere (355 adresate băncilor şi 195 pentru IFN-uri), din care s-au format 130 dosare de conciliere (128 în raport cu băncile şi două în raport cu IFN-urile). Alte 75 de cereri au fost soluţionate direct de către părţi, după sesizarea CSALB (25 cu băncile şi 50 cu IFN-urile), arată datele CSALB.

„Cazul soluționat în cadrul CSALB, în care regăsim o sumă importantă ștearsă de o bancă din soldul unui consumator, arată două lucruri: în primul rând, faptul că băncile sunt deschise la negocieri cu toate categoriile de consumatori, deoarece inclusiv cei care au o situație financiară bună pot avea dificultăți în a-și achita datoriile. În al doilea rând, cazul arată o realitate economică în care avertismentul nostru privind amânarea achiziționării unui credit ipotecar într-o perioadă a dobânzilor ridicate are relevanță în funcție de tipologia de consumatori: pentru cei cu posibilități financiare limitate decizia unui împrumut ar putea fi riscantă în raport cu propria situație.

Nu la fel stau lucrurile pentru cei care iau împrumuturi pentru investiții sau care au un nivel al veniturilor ridicat. Din moment ce unii oameni sunt eligibili pentru a obține o finanțare care să le permită achitarea a 800.000 de lei pentru a închide un alt credit, contractarea unui nou împrumut va crea mai puține dificultăți în cazul lor, chiar dacă vorbim în prezent de dobânzi mari și de condiții macroeconomice dificile.

Pentru consumatorii cu venituri medii, însă, orice 100 de lei în plus la rată contează. Deși ROBOR a scăzut, iar inflația pare că urmează un trend descendent, contextul ne îndeamnă să fim precauți, cel puțin anul acesta. Decât să iei un credit acum, la o dobândă mare și să te gândești că această dobândă se poate reduce într-un viitor greu previzibil, ar putea fi o variantă mai avantajoasă în acest moment să economisești la bancă sumele aferente ratelor pentru achiziția pe care o dorești. În acest fel exersezi și ușurința sau dificultatea, după caz, cu care vei achita ratele în viitorul apropiat, îți formezi o disciplină de economisire și de rambursare a unui împrumut și câștigi atât un avans mai consistent pentru creditul dorit, cât și siguranță în această perioadă de incertitudini.

Nu este deloc șocantă (așa cum au catalogat-o unele publicații media) recomandarea la cumpătare, la prudență și la analiză temeinică înaintea contractării unui împrumut pentru o perioadă îndelungată! Mai ales că această recomandare vine într-un moment de imprevizibilitate financiară, iar istoria ultimilor 15 ani ne arată că tot ce s-a petrecut pe plan internațional a fost resimțit puternic și de consumatorii români: începând cu criza financiară din 2008-2009, continuând cu dificultățile generate de aprecierea francului elvețian din 2015 și, în final, cu criza sanitară din 2020 și cu creșterile semnificative de prețuri generate în principal de războiul de la granițele noastre, aflat în plină desfășurare”, a transmis Alexandru Păunescu, reprezentantul Băncii Naționale a României în Colegiul de Coordonare al CSALB, potrivit Gândul. 

Citește și Greșeala pe care o fac românii cu datorii mari la bănci. Ministrul de Finanțe: „Asta nu e o soluție!”

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Ella, fiica Andreei Bălan, a împlinit 10 ani! Mesajul plin de emoție transmis de artistă
Fanatik.ro
Tobias Christensen vorbește despre revenirea la Rapid, la doar 3 luni după plecare: „Îmi e dor de ei”
Capital.ro
Bucureștenii vor rămâne fără apă rece între 13 și 16 octombrie. Apa Nova a anunțat întreruperi. Ce zone sunt afectate
Playtech.ro
Cum verifică ANAF dacă românii cheltuiesc mai mult decât câștigă. Casele și mașinile pot fi comparate cu veniturile declarate
Adevarul
Pensia anticipată se transformă în pensie pentru limită de vârstă. Cum pot femeile cu copii să iasă mai devreme la pensie și să scape de penalizare
wowbiz.ro
Imagini neașteptate cu Iulia Vântur și Salman Khan! Cei doi au fost surprinși în timpul unui ritual sacru și au stârnit reacții în rândul fanilor
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Nicolas, un băiețel român de aproape doi ani, și-a pierdut viața după ce a fost izbit de o dubă. Tragedia a avut loc sub privirile tatălui și a fratelui mai mare
iamsport.ro
Cvadruplul campion al României a spus motivul pentru care a ales-o pe Steaua în detrimentul lui Dinamo
MediaFlux
Anunțul momentului pentru 9,6 milioane de români! Veste privind pensiile de la ASF. Creștere de aproape 40%
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte