Facebook interzis, după lovitura de stat. Armata face presiuni pentru închiderea platformei de socializare în toată ţara

Generalii birmani le-au ordonat joi furnizorilor de internet să blocheze accesul la Facebook - instrument de comunicare esenţial în Myanmar - la trei zile după lovitura de stat împotriva guvernului civil condus de Aung San Suu Kyi, în timp ce se propagă apelurile la rezistenţă împotriva puciului.
Daniel Spătaru
04 feb. 2021, 16:33
Facebook interzis, după lovitura de stat. Armata face presiuni pentru închiderea platformei de socializare în toată ţara

Armata a pus brutal capăt, luni, fragilei tranziţii democratice din Myanmar, instaurând starea de urgenţă pentru un an, după lovitura de stat, şi arestând-o pe Aung San Suu Kyi, precum şi pe alţi responsabili ai partidului său, Liga Naţională pentru Democraţie (LND). Lidera de 75 de ani, ţinută de atunci într-un loc secret, a fost inculpată pentru încălcarea unei obscure legi comerciale, notează AFP, preluată de Agerpres.

Joi, mai multe sute de susţinători ai armatei s-au adunat la Naypyidaw, capitala ţării. „Nu mai vrem trădători naţionali vânduţi ţărilor străine„, „Tatmadaw (forţele armate) iubesc oamenii„, se putea citi pe pancarte.

Citeşte şi Criză în Myanmar: armata a declarat stare de urgenţă de un an, SUA ameninţă că va interveni

În acelaşi timp, continuă să apară semne de rezistenţă contra puciului, condamnat ferm de ONU şi de numeroase ţări occidentale. O mică reuniune a avut loc la Mandalay (centru), manifestanţi arborând pancarte pe care se putea citi „Protest al poporului împotriva loviturii militare!”. Patru persoane au fost arestate, potrivit mass-media locale.

Cu o zi înainte, la Rangoun, locuitori au claxonat şi au bătut în cratiţe pentru a doua seara consecutiv, unii scandând „Trăiască Mama Suu!” (Aung San Suu Kyi), alţii făcând salutul cu trei degete, gest de rezistenţă deja adoptat de militanţii pro-democraţie din Hong Kong şi Thailanda. Angajaţi din sistemul sanitar au luat de asemenea parte la protest, mai multe zeci de instituţii medicale de pe teritoriul ţării refuzând să lucreze „sub o autoritate militară ilegitimă”.

Citeşte şi Apple, dat în judecată de Facebook: „Se foloseşte de poziția dominantă a platformei”

Grupuri ce îndeamnă la „nesupunere civilă” au fost înfiinţate pe Facebook, poartă de intrare pe internet pentru o mare parte a populaţiei din Myanmar. „Avem puterea digitală (…) pentru a ne opune juntei”, a afirmat un activist, Thinzar Shunlei Yi. Facebook a anunţat că serviciile sale au fost „perturbate”. Societatea norvegiană Telnor, unul dintre principalii furnizori de servicii de telecomunicaţii din Myanmar, a confirmat că autorităţile au emis un ordin pentru „a bloca temporar” platforma. Am fost obligaţi să tăiem (comunicaţiile), însă „nu credem că această măsură este conformă dreptului internaţional”, adaugă Telnor.

După lovitura de stat, autorităţile militare au emis, la rândul lor, un avertisment ce recomandă populaţiei să nu declare sau să publice ceva ce ar putea „încuraja revolte sau o situaţie instabilă”.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Un copil din New York a murit după ce a făcut rujeolă! Este primul deces din ultimii 30 de ani
Fanatik.ro
Danny Armstrong, legătură specială cu fiica sa, care a fost prima dată pe stadion: „Acesta e visul meu în fotbal”
Capital.ro
Plafonarea prețurilor la gaze ar putea fi prelungită. Ministrul Energiei anunță noi măsuri și pentru carburanți
Playtech.ro
Ce trebuie să cureți la frigider pentru a nu consuma inutil energie. Verifică periodic acest loc de care mulți uită
Adevarul
„Mi se rupe sufletul când trec pe lângă aceste bijuterii arhitecturale”. Cum ajung palatele de epocă din București în paragină
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Arbitrul care a dezavantajat-o pe FCSB și-a prezentat scuzele: ”Vă rog, spuneți-i lui Gigi Becali să mă ierte, am greșit!”
MediaFlux
Nicușor Dan a promulgat legea! Avem o nouă Zi Națională în România
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT