Facebook revizuieşte termenii de utilizare. Ultima astfel de modificare a avut loc în urmă cu trei ani

Facebook a anunţat că va revizui termenii de utilizare care trebuie acceptaţi de utilizatori pentru a folosi reţeaua de socializare, pentru a adăuga mai multe referiri la protejarea datelor personale, astfel încât să respecte legislaţia europeană mai strictă.
Romania TV
05 apr. 2018, 06:51
Facebook revizuieşte termenii de utilizare. Ultima astfel de modificare a avut loc în urmă cu trei ani

Compania a anunţat că va publica proiectele de revizuire a două documente care sunt aplicate la nivel mondial, termenii de utilizare a serviciului şi politica Facebook referitoare la date şi că aşteaptă reacţii la acestea, înainte de a le adopta definitiv.

Versiunile actualizate nu vor solicita noi drepturi de colectare, utilizare sau transferare a datelor şi nu vor afecta setările rwferitoare la confidenţialitate pe care oamenii le folosesc în conturile lor de Facebook, a spus Rob Sherman, director adjunct pentru probleme de confidenţialitate, într-un interviu telefonic.

”Scopul este să oferim oamenilor mai multe detalii”, a spus Sherman.

Proiectul de document referitor la confidenţialitatea datelor are peste 4.000 de cuvinte, fiind cu circa 50% mai lung faţă de cel existent.

Compania care operează cea mai mare reţea de socializare din lume a fost implicată într-o serie de scandaluri care au  redus încrederea utilizatorilor, clienţilor de publicitate, parlamentarilor şi investitorilor.

Facebook a recunoscut în martie că informaţiile personale a peste 50 de milioane de utilizatori au ajuns în mod incorect în posesia firmei de consultanţă politică Cambridge Analytica, care a lucrat la campania electorală a preşedintelui Donald Trump, în 2016.

Totodată, Facebook şi toate celelalte companii care intră în contact cu informaţii personale ale clienţilor din Uniunea Europeană trebuie să respecte o lege care va intra în vigoare luna viitoare, care va introduce noi măsuri de protecţie a datelor.

Nerespectarea noii legi, cunoscută sub numele de Reglementări Generale de Protecţie a Datelor (GDPR), poate duce la o amendă de până la 4% din veniturile anuale.

Directorul general al Facebook, Mark Zuckerberg, a declarat marţi că Facebook vrea să aplice la nivel mondial aceleaşi principii legale, în spirit, dar nu şi-a asumat ferm un astfel de angajament.

Facebook a revizuit cel mai recent termenii de servicii în ianuarie 2015 şi politica referitoare la date în septembrie 2016.

Proiectul referitor la politica datelor include angajamente precum ”Nu vindem nimănui niciun fel de informaţii, nu o vom face niciodată”.

Afirmaţii similare au mai fost introduse şi în alte documente ale Facebook, dar nu şi în cea mai recentă versiune a politicii în domeniul datelor.

Facebook va colecta reacţii faţă de aceste proiecte timp de şapte zile şi, în funcţie de răspunsurile primite, va revizui documentele, a spus Sherman.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Cum arată Salonul Sfântului Nectarie din Atena, unde s-ar fi petrecut o minune după moartea sa. Patul sfântului se păstrează și astăzi
Fanatik.ro
Medalia de la ultimul titlu al lui Dinamo se vinde pe internet! Cât costă
Capital.ro
Noi reguli pentru facturile restante și eșalonarea plăților. Deconectarea de la curent, gaze și internet pentru datorii mici ar putea fi interzisă
Playtech.ro
Peste jumătate dintre comunele mici din România ar putea fi comasate. Reforma vizează și orașele mici. Ce se întâmplă cu primăriile
Adevarul
Drone fabricate în România cu tehnologie testată pe frontul din Ucraina. Proiectul de 200 de milioane de euro care ar putea schimba industria de apărare
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Alertă în Spania! Un polițist și-a pierdut viața și altul a fost vătămat în urma exploziei unui rucsac
iamsport.ro
Uluitor! Verdictul despre Gică Hagi și Marius Lăcătuș dat de cel mai mare antrenor român din toate timpurile
MediaFlux
Vești bune pentru milioane de români! Mecanismul pentru stingerea plăților restante ale administrațiilor publice locale, aprobat. Cine nu mai este obligat să plătească
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România