FACIAS cere demiterea poliţiştilor locali din Paşcani pentru folosirea disproporționată a forței asupra bătrânului cardiac

Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS) solicită demiterea celor doi agenți ai Poliției Locale Pașcani care l-au agresat pe Viorel Obreja, un pensionar de 70 de ani cu probleme cardiace.
Viorel Dobran
21 aug. 2025, 19:10
FACIAS cere demiterea poliţiştilor locali din Paşcani pentru folosirea disproporționată a forței asupra bătrânului cardiac

Incidentul s-a produs după ce bărbatul ar fi refuzat să se legitimeze, în urma consumului unei beri, reaminteşte FACIAS. Martorii susțin că acesta nu a fost agresiv, însă polițiștii l-au tras cu forța, l-au doborât la pământ, iar unul dintre agenți i-a apăsat capul cu genunchiul înainte de a-l încătușa. Bătrânului i s-a făcut rău și a fost nevoie de intervenția Ambulanței. Până la sosirea medicilor, a fost ținut la pământ, pe trotuar, cu cătușele la mâini. Ulterior a fost transportat la spital.

Scene halucinante! Pensionar cardiac, trântit la pământ și călcat pe cap de politiști. Bătrânul a ajuns la spital

FACIAS atrage atenția că cei doi polițiști au încălcat prevederile art. 20 lit. f) din Legea poliției locale nr. 155/2010, care stabilește că forța trebuie folosită proporțional cu situația de fapt. Din relatările martorilor și imaginile apărute în spațiul public, este evident că victima nu a fost agresivă, ceea ce face intervenția disproporționată și abuzivă.

FACIAS subliniază că faptele celor doi polițiști afectează grav nu doar încrederea pe care cetățenii trebuie să o aibă în forțele de ordine, ci și imaginea Poliției Române.

FACIAS va monitoriza îndeaproape modul în care autoritățile gestionează acest caz și modul în care cei vinovați sunt trași la răspundere.

La o lună de la uciderea Andei Gyurca, tânăra din județul Mureș, criminalul Emil Gânj – deja condamnat anterior pentru o altă crimă – este încă liber! Această situație reprezintă un eșec major al structurilor operative ale Poliției Române și o rușine pentru statul român.

FACIAS solicită ministrului Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, să dispună imediat demiterea șefilor de poliție responsabili de acest caz. Este inadmisibil ca, în era tehnologiei și a monitorizării digitale, un criminal periculos, identificat și condamnat, să dispară fără urmă, iar autoritățile să nu obțină niciun rezultat timp de o lună.

„Cei care au avut în mâini acest caz și au eșuat trebuie să își asume public răspunderea și să plece din funcții. Cetățenii au dreptul să fie protejați, nu abandonați în fața unor astfel de pericole”, transmite FACIAS.

FACIAS: Pierderi de milioane și salarii de 7.000 euro pe lună la o companie de stat cu doar 25 de angajați

Cerem o evaluare urgentă și transparentă a modului în care a fost gestionată această anchetă și măsuri ferme, pentru ca astfel de disfuncționalități să nu mai pună în pericol vieți omenești.

FACIAS solicită o evaluare a modului în care a fost gestionat acest caz și dispunerea măsurile administrative necesare. ”Prezentarea demisiilor de onoare din partea persoanelor din structurile operative care poartă responsabilitatea pentru aceste disfuncționalități reprezintă un gest firesc și necesar în fața opiniei publice.”

DailyBusiness
Guvernul îi oferă lui Traian Băsescu un apartament în locul vilei de protocol, după ce și-a recâștigat drepturile de fost președinte
Spynews
Hidrologii anunță prăpăd în mai multe zone din România! A fost emis cod portocaliu de inundații. Unde vor lovi puhoaiele
Bzi.ro
Cum arată casa de vacanță a Andreei Esca, din Franța: E aproape de Nisa și are piscină exterioară! – GALERIE FOTO
Fanatik.ro
Horoscop zilnic pentru vineri, 22 august. Leii află un adevăr dureros
Capital.ro
TAXĂ specială pentru gunoi. Primăria pregătește schimbarea pentru utilizatorii casnici și non-casnici: Pentru acoperirea costurilor serviciului
Playtech.ro
Ce se întâmplă dacă bei apă dintr-o sticlă de plastic lăsată în mașină la căldură, conform oamenilor de știință
Adevarul
„Trăim deja cel mai sumbru scenariu”. Predicția unui expert de la Cambridge despre întâlnirea Putin - Zelenski
wowbiz.ro
El este băiatul care s-a aruncat alături de iubita lui în fața TIR-ului, pe A1! Cătălin plecase de acasă pentru a-i duce un cadou Georgianei
Evz.ro
Externat dintr-un spital privat, reinternat la stat. Cine plătește tratamentul și cum se stabilește. Document
Prosport.ro
FOTO. Femeia care ia bani pentru pozele cu ea și pentru a ieși la întâlniri cu bărbați
kanald.ro
Rezultate Loto 6 din 49 pentru joi, 21 august 2025: Numerele extrase astăzi - Joker, Noroc LIVE. Report fabulos de peste 22 de milioane de lei la Loto 6/49
Cancan.ro
ULTIMUL mesaj al Georgianei, adolescenta de 14 ani care s-a aruncat în fața TIR-ului cu iubitul: 'Viața mea...' 😢
iamsport.ro
Revelația noului sezon din SuperLiga? ”E departe play-off-ul, dar nu sunt o surpriză rezultatele noastre. Suntem o echipă total schimbată”
MediaFlux
Armata pregătește un exercițiu de mobilizare și evaluare. Rezerviștii din București și Ilfov chemați la ordin
stirilekanald.ro
VIDEO Mesajul de adio postat de tânărul spulberat de camion, pe A1, împreună cu iubita sa: „La ora 5 eu o să mor” Mama acestuia nu își revine din șoc: "Vai de sufletul lui"
Dacă îți apare asta pe piele, este unul dintre semnele de hi