Faimoasele dansatoare de la Crazy Horse nu se mai dezbracă până nu li se măresc salariile

De două zile - marţi şi miercuri - dansatoarele celebrului cabaret parizian sunt în grevă, biletele la spectacolele lor fiind anulate. Angajatele se plâng că lucrează prea mult şi sunt plătite prea prost şi cer mărirea salariului, mai ales că lucrează în "condiţii dificile", fiind singurele dansatoare de cabaret care evoluează pe scenă complet dezbrăcate.
Romania TV
16 mai 2012, 18:45
Faimoasele dansatoare de la Crazy Horse nu se mai dezbracă până nu li se măresc salariile

Conducerea cabaretului „a refuzat sau a amânat” deocamdată să înceapă negocierile cu grevistele şi a precizat că persoanele ale căror bilete au fost anulate din cauza grevei le vor putea folosi la următoarele spectacole, scrie Le Figaro în ediţia online.

Chiar dacă au refuzat să urce pe scenă, superbele dansatoare au fost în schimb prezente, marţi, în faţa cabaretului aflat în apropiere de Champs-Elysees, pentru a le explica celor interesaţi de ce protestează ele. „Suntem plătite după un tarif mai mult decât lamentabil”, a declarat pentru postul RTL una dintre artistele cabaretului, Suzanne. „Ni se cere să lucrăm 24 de zile pe lună. Crazy Horse nu este un cabaret oarecare. Este unul de excepţie, unde spectacolul se dă în întregime în nud. Aceste condiţii speciale nu sunt însă luate în calcul când este vorma despre salariul nostru”, a continuat Suzanne să se plângă fără nicio reţinere.

În această ramură, conflictele sociale sunt cazuri foarte rare. În 2003, dansatoarele de la Lido au iniţiat un protest asemănător. Ele se plângeau că erau plătite mai puţin decât bărbaţii şi că lucrau în condiţii dificile. La Crazy Horse, dansatoarele lucrează şase zile pe săptămână şi urcă pe scenă de două ori pe seară, fără a mai pune la socoteală şi repetiţiile.

Cineastul american Frederick Wisemana dezvăluit într-un recent documentar intitulat „Crazy Horse” culisele mai puţin fermecătoare ale celebrului cabaret parizian.

Vezi mai jos o parte din documentarul cineastului american:

 

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT