Falimentul Kodak: Compania nu mai vrea să sponsorizeze amfiteatrul care găzduieşte Oscarurile

Eastman Kodak vrea să încheie contractul de sponsorizare cu renumitul Kodak Theatre din Los Angeles şi retragerea numelui companiei din denumirea amfiteatrului care găzduieşte de mai bine de zece ani gala de decernare a premiilor Oscar, pentru a economisi 4 milioane de dolari pe an.
Romania TV
02 feb. 2012, 14:13
Falimentul Kodak: Compania nu mai vrea să sponsorizeze amfiteatrul care găzduieşte Oscarurile

Kodak a intrat în luna ianuarie în faliment şi a cerut miercuri tribunalului newyorkez care se ocupă de procedură permisiunea de a refuza reînnoirea contractului cu Kodak Theatre, de 4 milioane de dolari pe an, apreciind că beneficiile materiale şi de imagine câştigate de companie prin această asociere nu depăşesc costurile conexe.

Gala de decernare a premiilor Oscar din acest an este programată pentru 26 februarie la Kodak Theatre, amfiteatrul de 3.400 de locuri unde se desfăşoară în fiecare an din 2001.

Kodak recomandă administraţiei amfiteatrului să facă demersurile necesare pentru a înlătura brandul companiei din denumirea amplasamentului, transmite Reuters.

Astfel, nu se ştie dacă sigla Kodak va apărea la gala din 26 februarie, însă o sursă apropiată situaţiei a declarat pentru Reuters că mai multe companii şi-au exprimat deja interesul faţă de CIM Group, proprietarul clădirii, de a prelua contractul.

Cu peste 10 ani în urmă, Kodak a plătit 74 milioane de dolari către CIM pentru a amplasa numele şi sigla companie pe faţada amfiteatrului.

Falimentul Kodak, declarat oficial pe 19 ianuarie, a făcut valuri la Hollywood. Deşi rolul companiei în industria filmului a decăzut odată cu explozia tehnologiei digitale, Kodak este încă un nume important la Hollywood din cauza datoriilor pe care le are către marile studiouri de film.

Printre principalii creditori ai companiei se regăsesc mari studiouri de film, care au de încasat zeci de milioane de dolari. Dintre acestea, Sony are de recuperat 16,7 milioane de dolari de la Kodak, Warner Brothers are o creanţă de 14,2 milioane de dolari, NBC Universal are de încasat 9,3 milioane de dolari, Paramount Studios 6,8 milioane de dolari, iar Walt Disney Studios 4,2 milioane de dolari.

Surse apropiate situaţiei au declarat că datoriile Kodak au fost acumulate pentru că producătorul de peliculă de film nu a restituit studiourilor diferenţele retroactive de preţ apărute în favoarea acestora ca rezultat al extinderii comenzilor în timpul producţiei cinematografice.

Academia Americană de Film are un contract de 20 de ani cu CIM Group pentru organizarea galei anuale de decernare a premiilor Oscar la Kodak Theatre, dar a trecut de jumătatea perioadei contractate şi poate căuta, conform clauzelor, alte variante.

DailyBusiness
România poate deveni furnizor regional de kerosen pentru Europa
Spynews
Cântăreț celebru, arestat după ce o fată dezmembrată a fost găsită în portbagajul mașinii lui! Fanii sunt în stare de șoc
Fanatik.ro
Gâlcă l-a executat! Dobre, rezervă în meciul dintre Craiova și Rapid, așa cum a anunțat Fanatik. Update
Capital.ro
Bani pentru pensionari după Paște. Florin Manole, anunț despre ajutorul de 1.000 lei: Două tranșe egale
Playtech.ro
Ce nu au voie să facă femeile în Grecia: Amenzile sunt de mii de euro, multe românce nici nu ştiu de restricţii
Adevarul
„Operațiunea Amurg”: Se pregătește o lovitură de stat împotriva lui Putin?
wowbiz.ro
Valentin Sanfira vine cu o „replică” zguduitoare. Ce a apărut pe pagina artistului la scurt timp după ce Codruța a vorbit despre divorț : „Mă știu curat și drept”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Un microbuz plin cu copii s-a ciocnit violent cu un autoturism, în județul Mureș. Zece persoane au ajuns la spital
iamsport.ro
Momentul care i-a rupt sufletul în două Nadiei Comăneci: ”Dacă ar fi știut mama, ar fi intrat într-o panică de nedescris” 
MediaFlux
Cât zahăr conține, de fapt, o doză de Coca Cola. Semnal de alarmă de la OMS
stirilekanald.ro
Rusia va plăti despăgubiri după ce a doborât un avion de pasageri cu 67 de oameni la bord
Va reuși CFR Cluj a patra victorie consecutivă în Superliga? Cum arată cotele pentru FCSB vs CFR Cluj