Familii de romi din România, atacate cu acid la Paris

Romi din România care trăiesc în apropiere de Place de la République, la Paris, au fost victime ale unor atacuri cu acid, relatează Le Monde.
Filip Stan
05 feb. 2014, 13:38
Familii de romi din România, atacate cu acid la Paris

Voluntari din cadrul Asociaţiei Autremonde afirmă că au văzut pe 16 ianuarie un bărbat care vărsa un lichid pe o saltea aparţinând unui cuplu instalat la colţul străzilor Temple şi Béranger. Agresorul a fugit atunci când i-a văzut pe voluntari, care nu au avut altceva de făcut decât să constate pagubele, scrie Mediafax.

„Lichidul ardea saltelele, un lichid negru, ori negrul era rezultatul coroziunii. Oricum, rodea saltelele„, a declarat unul dintre ei pentru Mediapart. Mai mare a fost frica decât răul provocat romilor, dar alt voluntar s-a ars la degete cu lichidul care s-a impregnat într-unul dintre rucsacii săi, potrivit publicaţiei.

În opinia unui coleg de-al acestuia ar fi vorba despre „o formă lichidă de acid sulfuric sau sodă caustică, un tip de produse pe care-l utilizăm pentru desfundarea ţevilor. Este coroziv, arde”. Voluntarii au aflat de la alţi romi că agresorul nu era la prima încercare, că o femeie a fost deja stropită cu un produs coroziv la nivelul antebraţului şi că agresorul a revenit pentru a ameninţa familiile prezente.

VEZI ŞI La un an de la incident, s-a aflat VINOVATUL: Motivul HALUCINANT pentru care un MODEL SEXY a fost ars cu ACID

Potrivit martorilor, agresorul ar fi una şi aceeaşi persoană, iar atacurile, despre care au auzit mai multe asociaţii, ar fi început în vara lui 2013. Agresorul ar fi „proprietarul unor imobile care ar vrea să «cureţe totul»”, a declarat preşedinta Asociaţiei „Entraides citoyennes”, care ajută persoane fără adăpost.

Romii s-au angajat să depună plângere la comisariatul celui de-al treilea arondisment, iar voluntarul de la Autremonde a dat, la rândul său o declaraţie. „Comisarul însărcinat cu dosarul se declară hotărât «să facă totul pentru a găsi această persoană»”, a declarat el pentru Mediapart. „Luăm cazul în serios. este foarte grav. A fost depusă o plângere, ancheta este în curs. Este pentru prima dată când aud vorbindu-se despre asemenea agresiuni cu acid. Pare că este vorba despre o persoană izolată. Avem piste pentru a o găsi”, a declarat comisarul respectiv.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce au făcut Gigi Becali și MM Stoica la pauza meciului FCSB – Corvinul 0-1! Gesturile de la lojă. Galerie foto
Capital.ro
UPDATE Atac armat în Polonia. Cel puțin cinci morți și aproximativ 12 răniți în centrul orașului Cracovia
Playtech.ro
Radar ascuns după un copac, un pod sau o clădire. Este legală amenda dacă șoferul nu a putut vedea echipajul?
Adevarul
De la miros de munte și cărbune la fumul toxic al hainelor arse. Locurile din Valea Jiului unde deșeurile înlocuiesc lemnele de foc
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pescobar s-a însurat cu iubita lui, Lavinia. Primele imagini de la nuntă Foto și Video Paparazzi
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT