Familiile monoparentale vor putea alege între sporuri salariale şi zile libere, dacă şcolile se închid

În situația suspendării cursurilor școlare cu prezență fizică, familiile monoparentale vor avea posibilitatea de a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor.
George Russo
10 mart. 2021, 17:02
Familiile monoparentale vor putea alege între sporuri salariale şi zile libere, dacă şcolile se închid

Familiile monoparentale în care adultul lucrează în Sănătate, Apărare sau ordine publică vor putea opta fie pentru acordarea de zile libere, fie pentru sporul salarial, potrivit unor amendamente USR-PLUS adoptat miercuri de plenul Camerei Deputaților.

„Am primit, la începutul mandatului, scrisori de la doctorițe care lucrau în spitale COVID-19 care, deși au copii mici, chiar în unele cazuri preșcolari, al căror unic întreținător sunt, mergeau la muncă zilnic pentru că era nevoie de ele pe secțiile pe care lucrau. Pentru că ordonanța inițială prevedea doar posibilitatea zilelor libere, acestea erau excluse de la bonusul de 75% pe care îl primeau toți colegii și colegele lor. După votul de astăzi, această nedreptate e reparată”, afirmă deputatul USR-PLUS Oana Țoiu, președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, autoarea amendamentelor, scrie Hotnews.

Aceasta precizează că a fost aprobată și posibilitatea, la cerere și cu acordul angajatorilor, ca și în apărare, ordine și siguranță națională, și în domeniul sanitar să poată fi luate zilele libere pentru supravegherea copiilor, pe perioada întreruperii activității didactice, acolo unde volumul de activitate permite.

„Am introdus aceste opțiuni pentru părinți deoarece diferența față de momentul emiterii ordonanței de urgență și astăzi este că acum avem și situații în care nu sunt închise toate școlile dintr-o localitate, ci doar acelea unde este un focar sau pe segmente de vârstă, și asta creează posibilitatea ca o parte mică din personal să poată lipsi fără să afecteze toată activitatea. Echilibrul între viața de familie și muncă, mai ales în pandemie, pentru mine și pentru noi e o grijă constantă. În afara domeniilor esențiale procedura rămâne aceeași” declară Țoiu, citată într-un comunicat de presă USR.

Familiile în care ambii părinţi lucrează în Sănătate, Apărarea sau ordine publică vor beneficia de aceleaşi facilităţi

Potrivit acesteia, în luna decembrie au fost 1.800 de beneficiari care au primit o medie de 1.205 lei.

Dreptul părinților de a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice cu prezență efectivă a copiilor în școli, grădinițe și creșe, ca urmare a răspândirii noului coronavirus, este stabilit prin OUG 147/2020, modificată prin OUG 182/2020.

În forma acum în vigoare, un părinte poate beneficia de zile libere doar dacă celălalt părinte nu beneficiază de acest drept, măsura neputând fi aplicată și familiilor monoparentale. Un amendament depus de USR PLUS corectează această situație, precizând în mod expres că poate beneficia de zile libere și părintele care se încadrează în situația persoanei singure, conform art. 3 din Legea nr. 277/2010 privind alocația pentru susținerea familiei.

De asemenea, pentru egalitate de tratament juridic, în cazul angajaților sistemului național de Apărare, ordine publică și securitate națională, al angajaților din penitenciare și al personalului din unitățile sanitare, aceștia vor putea beneficia de zile libere la cerere, dar numai cu aprobarea angajatorului.

Familiile monoparentale vor avea posibilitatea de a alege între acordarea de zile libere și majorarea salarială aferentă zilelor libere – în cuantum de 75% din salariul de bază/salariul de funcție/solda de funcție corespunzătoare unei zile lucrătoare, dar nu mai mult de corespondentul pe zi a 75% din câștigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurărilor sociale de stat, corespunzător numărului de zile lucrătoare din perioada suspendării activităților didactice, se precizează în comunicat.

De aceeași posibilitate de a alege între zile libere și majorare salarială vor beneficia și familiile în care ambii părinți lucrează într-unul din domeniile menționate.

Citeşte şi: Măsură scandaloasă în România. Gheorghe Mușat le impune angajaţilor din firmă de avocatură să facă test PCR o dată la 3 zile, dacă nu vor să se vaccineze!

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce „vrăji” a făcut Nuno Campos la Dinamo? Dezvăluiri tari din interior: ce a schimbat radical față de Kopic
Capital.ro
Situația pensiilor recalculate greșit. Șefa Casei de Pensii: Nu sunt 2,2 milioane de dosare calculate greșit; erorile, în sume mici
Playtech.ro
Indexarea și majorarea pensiilor nu sunt același lucru. Care este diferența și când primesc pensionarii mai mulți bani
Adevarul
Moarte șocantă în Brazilia: fereastra unui hotel a cedat, iar o tânără a căzut în gol de la etajul 7. Momentul, surprins de camere
wowbiz.ro
Guvernul pregătește eliminarea impozitului minim pe cifra de afaceri de la 1 ianuarie. Ce măsuri sunt anunțate
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Un finanțator din SuperLiga ar avea mai mulți bani decât Gigi Becali, Dan Șucu și Mihai Rotaru la un loc: ”De unde vin?!”
MediaFlux
Legea iernii. Românii care pot primi ajutor de 1200 de lei în sezonul rece
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT