Fără controale la graniță pentru românii care merg în vacanță în Grecia. Propunerea mai multor europarlamentari. Cum şi unde vor putea călători românii fără paşaport după intrarea în Schengen

Vești bune pentru românii care plănuiesc să petreacă concediul de vară pe litoral, în Grecia. Mai mulți europarlamentari români, bulgari și greci i-au recomandat ministrului imigraţiei şi azilului din Grecia, într-o scrisoare comună, să propună în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia.
Filip Stan
25 ian. 2024, 13:33
Fără controale la graniță pentru românii care merg în vacanță în Grecia. Propunerea mai multor europarlamentari. Cum şi unde vor putea călători românii fără paşaport după intrarea în Schengen

Europarlamentarii români Dacian Cioloş şi Vlad Gheorghe, împreună cu europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos şi parlamentarul bulgar Daniel Lorer, îi recomandă ministrului imigraţiei şi azilului din Grecia, într-o scrisoare comună, să propună în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne, care se desfăşoară joi, ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia. Anunțul a fost făcut de Dacian Cioloș.

Citește și: România este cu un pas mare în Schengen, urmează trecerea la euro. Când vor primi românii salarii în euro, anunţ oficial de la ministrul Câciu

”Într-o scrisoare comună către ministrul imigraţiei şi azilului din Grecia, europarlamentarii români Dacian Cioloş şi Vlad Gheorghe, împreună cu europarlamentarul grec Georgios Kyrtsos şi parlamentarul bulgar Daniel Lorer îi recomandă oficialului grec să propună – în cadrul reuniunii informale a miniştrilor Justiţiei şi Afacerilor Interne care se desfăşoară azi- ridicarea controlului la frontiera terestră Schengen dintre România, Bulgaria şi Grecia”, a transmis Dacian Cioloş.

Europarlamentarul român precizează că în scrisoarea comună, cei patru demnitari aduc în atenţia ministrului Dimitris Kairidis mai multe argumente pentru care acest apel este oportun şi prin care solicită ridicarea controalelor cît mai rapid.

Citește și: Predoiu, despre aderarea aeriană și maritimă la Schengen: Procesul este ireversibil. Statutul de membru Schengen nu poate fi ridicat

”În primul rând, din 2011, Comisia Europeană reiterează sistematic că Bulgaria şi România sunt pregătite pentru aderarea deplină la Schengen. În al doilea rând, Parlamentul European a emis numeroase rezoluţii şi rapoarte prin care solicită aderarea deplină la Schengen, care au fost susţinute de majoritatea absolută a Camerei. În al treilea rând, reprezentanţii sectoarelor turismului grec şi HORECA solicită ridicarea controlului la frontierele terestre, pentru a facilita sosirea turiştilor români şi bulgari în Grecia. Acesta ar deveni un factor foarte important al dezvoltării economice, în special în părţile de nord ale Greciei, cu condiţia ca graniţa terestră să devină complet deschisă înainte de perioada estivală. În al patrulea rând, în momentul de faţă controalele la frontierele terestre dintre cele trei ţări care se află oficial în spaţiul Schengen aduc încă pierderi uriaşe companiilor de transport şi turiştilor, în ceea ce priveşte costurile de călătorie, câştigurile financiare ratate şi timpul. Acesta este un factor pe care nu-l putem subestima în contextul crizei economice şi inflaţiei fără precedent. În al cincilea rând, ridicarea frontierei ar îmbunătăţi imediat parametrii de mediu ai zonelor în cauză, contribuind astfel la obiectivul UE de reducere a emisiilor de CO2, a poluării aerului şi a bolilor conexe”, se arată în scrisoarea comună a aleşilor din cele trei ţări”, arată eurodeputatul.

De asemenea, cei patru europarlamentari şi parlamentari consideră că ”punerea în aplicare rapidă şi decisivă a propunerii va spori încrederea reciprocă existentă între cele trei state membre şi va creşte eficienţa colaborării lor în cadrul UE”

”Această propunere răspunde nevoilor cetăţenilor şi este responsabilitatea noastră să depăşim dificultăţile şi să oferim cetăţenilor ţărilor noastre beneficii maxime pe baza relaţiilor de bună vecinătate”, se arată în comunicat.

 

Cum şi unde se poate călători fără paşaport după intrarea României şi a Bulgariei în Schengen

Deși controlul la frontieră va continua să existe pentru mijloacele de transport terestre, expansiunea Spațiului Schengen promite să simplifice în mare măsură călătoriile românilor între statele membre.

Impactul direct este resimțit în principal de călătorii care aleg să ajungă în România și Bulgaria cu avionul sau pe mare din alte țări Schengen. De acum încolo, aceștia nu vor mai fi obligați să prezinte pașaportul la sosire, facilitând astfel procesul de călătorie.

Este important de menționat că pentru mijloacele de transport terestre, precum mașina, trenul sau autocarul, este încă necesar un act de identitate, din cauza dreptului de veto exercitat de Austria în privința regulilor pentru frontierele terestre.

Cu excepția României și Bulgariei, Spațiul Schengen cuprinde deja 27 de state, dintre care 23 sunt membre ale Uniunii Europene, iar patru sunt state membre ale Asociației Europene de Liber Schimb: Norvegia, Islanda, Elveția și Liechtenstein.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Anisia Gafton își sărbătorește ziua de naștere! Ce urare emoționantă i-a făcut soțul ei, Serghei
Fanatik.ro
FCSB, amical de gală în pauza competițională! “E deja stabilit”
Capital.ro
Pensionarea anticipată, condiții mai stricte în România. Ce vechime trebuie să aibă românii și cât pot pierde din pensie
Playtech.ro
Vine iarna în România. ANM anunță ninsori, rafale de până la 140 km/h și temperaturi de -10 grade
Adevarul
Ninel Peia propune ca România să fie împărțită în 9 județe cu nume inspirate din istorie, de la Apostolul Andrei la Regele Ferdinand
wowbiz.ro
Tensiuni în familia regretatului Gabi Stângău! Mama vrea să-și deshumeze fiul și să-l ducă în locul natal. Văduva violonistului rupe tăcerea: „Nu mi-a fost comunicată nicio solicitare oficială”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
O tânără de 27 de ani și-a pierdut viața după ce a mâncat ciuperci cumpărate din magazin
iamsport.ro
A văzut imaginile cu Gigi Becali și l-a făcut praf pe patronul FCSB: ”Se dă mare credincios, dar este, de fapt, un infractor și un fost pușcăriaș!”
MediaFlux
Rusia, cereri șocante pentru Europa! Șase țări, unele membre NATO, afectateâ. Moldova, pe listă
stirilekanald.ro
Știrea momentului în România