Farmacistele din dosarul reţetelor false vorbeau despre mituirea medicilor STENOGRAME

Farmacistele din dosarul eliberării de reţete false discutau despre mituirea medicilor, despre bonusuri acordate la vânzarea anumitor medicamente şi despre procente din "afacere" la mutarea acesteia în altă zonă.
Romania TV
10 oct. 2012, 19:56
Farmacistele din dosarul reţetelor false vorbeau despre mituirea medicilor STENOGRAME

Într-o discuţie telefonică purtată cu o altă farmacistă, Claudia Şerban, una dintre persoanele reţinute în acest dosar, face referire la un mesaj transmis de un anume „Sorin”, potrivit căruia numita „Ana Maria” credea că mituirea medicilor ar fi o soluţie la anumite probleme.

„Ea a crezut că se rezolvă cu banii ăia, că-i mituim pe medici! Aşa mi-a transmis”, îi spune Şerban interlocutoarei sale.

Cu acelaşi prilej, interlocutoarea Claudiei Şerban relatează despre o discuţie în care o colegă i-a menţionat despre un telefon primit de la „patru şefe din Dona”. „Şi zice: «M-au sunat patru şefe din Dona, să colaborăm!». Zice: «Cum poate să mă sune ălea la telefon să-mi zică chestia asta?». Şi zice: «Tu ai vorbit cu cineva?». Zic: «Măi, Ioana, pe cuvântul meu, deci eu nu am vorbit!». Eu nu vorbesc nici în stânga, nici în dreapta, nici cu umbra mea!”.

În aceeaşi discuţie, Claudia Şerban se arată nemulţumită de faptul că nu a ştiut despre bonusurile ce ar fi acordate la vânzarea Pegintron-ului – medicament pentru hepatita cronică C, comercializat cu 820 de lei. „Măi, da’ ţie ţi se pare normal ca aseară să aflu eu că Pegintronul se bonusează? Adică cum alţii ştiu…”, spune farmacista.

Claudia Şerban aminteşte, în aceeaşi discuţie, despre o discuţie în care a cerut sprijin pentru mutarea unui „deal” (afacere – n.r.), în schimbul unui procent de 5%. „Şi i-am zis de Morarilor (zonă din Bucureşti – n.r.): «Uite, vreau să vorbesc cu Cristina, să vorbească cu psihiatra, să mă ajuţi cum ai făcut pentru Ermina! Să-i propun 5 la sută şi poate îşi mută deal-ul la mine!»”, spunea tot Şerban.

Conversaţia dintre cele două farmaciste atinge şi subiectul găsirii de furnizori de reţete. „Deci noi n-avem psihiatrii în zonă. N-am de unde să-i scot! Decât să cooptez un reprezentant care să-mi aducă în mână reţetele! (…) Le-am spus şi la fete că n-are sens să ne luptăm cu familiştii. (…) N-am decât prin reprezentanţi să găsesc, la oncologie sau la…”, spune Claudia Şerban, potrivit interceptărilor.

Procurorii cer, miercuri, Tribunalului Bucureşti arestarea preventivă a 12 persoane reţinute în dosarul reţetelor false, surse judiciare declarând pentru Mediafax că printre acestea sunt mai mulţi şefi de farmacii din lanţul Dona, un medic psihiatru şi administratori ai unor firme.

În dosarul eliberării de reţete false, în care medici şi farmacişti din cadrul aceleiaşi reţele farmaceutice sunt acuzaţi că au fraudat bugetul Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS) prin compensarea frauduloasă a contravalorii unor reţete false şi au produs astfel un prejudiciu de aproximativ 1,6 milioane de lei, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti au emis, marţi, ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore faţă de 13 inculpaţi.

Surse judiciare au declarat pentru Mediafax că este vorba de lanţul farmaceutic Dona.

Procurorii au propus, miercuri, arestarea preventivă a 12 dintre cei 13 reţinuţi, respectiv a lui Wychy-Nessy Prioteasa-Constantinescu, Adriana Liliana Craina, Geta Vecserdi, Mihaela Munteanu, Cristina Daniela Sescu, Gabriel Sescu, Laurenţiu-Aurelian Sescu, Maria Mirabela Sescu, Sorin Gelu Pătraşcu, Mirela Gabriela Mihai, Anca Mihaela Solomon şi Claudia Elena Şerban, se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

DailyBusiness
Românii aflaţi în telecabina blocată în Italia au fost evacuați și sunt într-o stare bună
Spynews
Escapada la munte l-a scos din sărite pe Liviu Vârciu! A ajuns în Poiana Brașov în 7 ore, iar acolo a primit o altă lovitură: ”Ne merităm soarta”
Fanatik.ro
El este, de fapt, omul care l-a trădat pe Gigi Becali: „Am avut cea mai mare încredere! Îl iubeam ca pe un frate”
Reguli iarna la casă sau la bloc dacă ai centrală termică. Care sunt reglajele corecte în funcție de tipurile diferite de centrale
Playtech.ro
Ce înseamnă dacă timpul de pe Google Maps este cu negru: explicaţia şi pentru galben, roşu şi verde
Adevarul
Avionul prezidențial, între cost și vulnerabilitate. Ce arată episodul Paris
wowbiz.ro
Doliu uriaș! Autorul Michael Schumacher a murit la 75 de ani: „Tatăl meu era…”
Economica.net
"Anomalia" din magazinele LIDL. Ce produs e mai ieftin în Germania decât în România
kanald.ro
Un bărbat din București i-a luat viața propriului frate pentru 200 de lei. Individul s-a predat autorităților
iamsport.ro
Apropiatul din altă țară al lui Valentin Ceaușescu a amenințat că va opri comerțul cu România dacă nu îl transfera pe fostul mare fotbalist român
MediaFlux
Alocații ianuarie 2026. Când primesc banii părinții, în prima lună a anului
stirilekanald.ro
Anunț foarte important pentru români!
Superliga 2025 – runda finală: FCSB vs Rapid și alte 2 meciuri de top în weekend