Fată de 15 ani, ÎNJUNGHIATĂ de fostul iubit de 20 de ani, pe care îl părăsise

O adolescentă de 15 ani, din localitatea Optaşi, judeţul Olt, a fost înjunghiată, joi, când se întorcea de la şcoală, de către fostul său iubit, în vârstă de 20 de ani, care ar fi vrut astfel să se răzbune pe fată pentru că a pus capăt relaţiei.
Romania TV
15 mart. 2013, 08:26
Fată de 15 ani,  ÎNJUNGHIATĂ de fostul iubit de 20 de ani, pe care îl părăsise

Potrivit poliţiştilor, cei doi aveau o relaţie de mai bine de doi ani, iar în urmă cu aproximativ o săptămână fata a vrut să-i pună capăt. Tânărul nu a fost de acord şi, mai mult decât atât, ar fi obligat-o să întreţină relaţii sexuale cu el.

Eleva a reclamat violul la Poliţie, iar când fostul iubit a aflat că l-a denunţat a aşteptat-o, joi după-amiază, să iasă de la ore şi a înjunghiat-o cu un cuţit în spate de câteva ori, după care a fugit.

Între timp, cei care au văzut ce a păţit fata, au sunat de urgenţă la 112, iar un echipaj al Ambulanţei Scorniceşti s-a deplasat în zonă şi a preluat victima, pe care au diagnosticat-o cu şoc hemoragic.

În prezent, adolescenta este internată în Secţia de Terapie Intensivă, iar starea ei este stabilă.

Joi seară, tânărul a fost prins de către poliţişti şi a fost reţinut pentru 24 de ore.

„Din cercetările efectuate a rezultat că fata a fost înjunghiată în spate de un tânăr de 20 de ani. În cauză a fost întocmit dosar penal pentru tentativă de omor calificat, cauza fiind preluată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt”, a declarat Mariana Tudor, purtător de cuvânt Inspectoratul de Poliţie al judeţului Olt.

Tânărul va fi prezentat, vineri, magistraţilor de la Tribunalul Olt cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

DailyBusiness
Siegfried Mureșan avertizează că blocajul politic din România riscă să aducă extrema dreaptă la putere
Spynews
Mama băiatului de 13 ani care l-ar fi omorât pe Mario Berinde, acuzată că știa de plan: ”A văzut mai multe persoane în curte”
Fanatik.ro
Cele mai tari glume după ce Ianis Hagi a fost lăsat în afara lotului la meciul România – Bosnia. Foto
Capital.ro
Au nevoie urgentă de muncitori, dar nimeni nu se înghesuie. Plata poate ajunge la 400 de lei pe zi
Playtech.ro
Cât este indemnizația de șomaj în 2026 și cât timp o poți primi. Peste 5.400 de șomeri erau înregistrați în București la finalul verii
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
wowbiz.ro
Prietena Valentinei, tânăra găsită moartă în valiză, mesaje de amenințare trimise de pe conturi cu numele principalului suspect: „În primă fază m-am speriat”
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Incident mortal într-o pădure din județul Mureș! O persoană și-a pierdut viața, iar alte două sunt în stare gravă
iamsport.ro
S-a dezlănțuit la adresa lui Ianis Hagi în direct: ”Nu am văzut în viața mea jucător de nivelul ăsta! Eu și toți colegii mei de la școală îi eram superiori”
MediaFlux
Răsturnare de situație în România. Alegerile anticipate pot fi organizate
stirilekanald.ro
Tren lovit de o dronă rusească, la granița cu Polonia. Oficialii străini trecuseră prin zonă cu doar câteva minute înainte