FC Vaslui, afară din Europa, după ce a pierdut la Zurich

FC Vaslui a pierdut cu 0-2 meciul disputat, miercuri, în deplasare, împotriva elveţienilor de la FC Zurich, în ultima etapă a grupei D din Europa League. În celălalt meci al grupei, Lazio s-a impus în faţa celor de la Sporting, iar echipa patronată de Adrian Porumboiu părăseşte cupele europene.
Romania TV
14 dec. 2011, 12:12
FC Vaslui, afară din Europa, după ce a pierdut la Zurich

Dintre echipele româneşti, FC Vaslui avea cele mai mari şanse de calificare în 16-imile Europa League, dar nu a reuşit să profite şi părăseşte competiţia după eşecul de la Zurich.

FC Vaslui părăseşte Europa League după o campanie foarte bună. Moldovenii lui Hizo, aflaţi la prima participare în cupele europene, au avut şanse de calificare până în ultimul moment, iar în ultima etapă a grupei D aveau nevoie de o victorie pentru a ajunge în 16-imi, indiferent de rezultatul din partida Lazio – Sporting Lisabona. Adversara de miercuri ai vasluienilor, FC Zurich, a jucat însă de parcă ar fi luptat la calificare şi le-a pus piedică românilor, în timp ce la Roma Lazio nu a avut probleme cu deja calificata Sporting, pe care a învins-o cu 2-0.

Vasluienilor nu le-a mai ieşit jocul ca în precedentele partide şi, după ce că aveau destule absenţe, i-au pierdut şi pe portarul Cerniauskas şi pe mijlocaşul Lucian Sânmărtean, accidentaţi. Dacă defensiva condusă de Pavol Farkas a funcţionat destul de bine în prima repriză, atacul nu a reuşit să desfacă apărarea elveţienilor, care în cele din urmă au punctat, după pauză. Margairaz (69) a deschis scorul cu un şut superb, din afara careului, care l-a lăsat pe Puia, intrat între buturi în prima repriză, în locul lui Cerniauskas, ţintuit pe linia porţii.

Nici după golul primit vasluienii nu au reuşit să se aşeze mai bine în atac, iar în ultimul minut al timpului regulamentar Buff a dublat avantajul gazdelor, semnând astfel sentinţa moldovenilor.

FC Zurich – FC Vaslui 2-0

Componenţa echipelor:

FC Zurich: Guatelli – Koch, Beda, Teixeira, Rodriguez – Margairaz, Aegerter (Buff 70), Zouaghi, Djurici (Nikci 62) – Mehmedi, Chermiti (Drmici 84). Antrenor: Urs Fischer.

FC VASLUI: Cerniauskas (Puia 33) – Milanov, Balaur, Farkas, Milisavljevici – Gladstone, Pavlovici – Jovanovici (Buhăescu 80), Adailton, Sânmărtean (Gerlem 54) – Yero Bello. Antrenor: Viorel Hizo.

Arbitri: Maksim Laiuşkin – Oleg Ţelovalnikov, Anton Averianov – Serghei Karasev, Vladimir Kazmenko – Eduard Malîi (toţi Rusia)

Vezi cum s-a desfăşurat partida:

Min. 90+3 Fluier final. FC Vaslui este eliminată din Europa.

Min. 90 GOL FC ZURICH! Buff dublează avantajul gazdelor, lobându-l elegant pe Puia, la capătul unui contraatac. FC Zurich – FC Vaslui 2-0.

Min. 88 Adailton trimite bine în careu pentru Milanov, dar lovitura de cap a acestuia este respinsă foarte bine de Beda.

* La scorurile înregistrate în acest moment, FC Vaslui este eliminată din Europa.

Min. 69 GOL FC ZURICH! Margairaz înscrie cu un şut de la 18 metri, la colţul lung. Puia nu a avut reacţie. FC Zurich – FC Vaslui 1-0.

Min. 56 Adailton trimite cu capul peste poartă, de la 9 metri.

* Lazio Roma – Sporting Lisabona 2-0. A marcat Sculli 55.

Min. 54 Gerlem intră în locul lui Sânmărtean, la Vaslui. Mijlocaşul echipei lui Hizo a părăsit terenul accidentat.

Min. 46 A început repriza a doua.

Min. 45+1 Pauză la Zurich. FC Vaslui este în acest moment pe locul trei în grupă şi afară din Europa.

Min. 45+1 Puia dă emoţii ieşit la o centrare, dar luând în ultimul moment decizia să nu intervină. Totuşi, mingea a ieşit în aut de poartă.

* În celălalt meci, Lazio – Sporting Lisabona, italienii au deschis scorul prin Kozak (42)

Min. 40 Farkas deposedează foarte bine un adversar în careul lui Puia. Defensiva Vasluiului, deşi improvizată cu Milisavljevici şi Balaur, funcţionează foarte bine.

Min. 39 Corner pentru FC Vaslui, după ce Adailton a fost lansat foarte bine de Sânmărtean, iar Guatelli şi Beda nu s-au sincronizat. Lovitura de colţ a rămas însă fără rezultat

Min. 36 FC Vaslui atacă, se centrează de pe dreapta, dar mingea este prea lungă, iar moldovenii nu reuşesc să creeze pericol.

Min. 35 Puia reţine fără probleme un şut al lui Djurici.

Min. 34 Gladstone îl opreşte prin fault pe Djurici, plecat în sprint spre poarta lui Puia, şi primeşte cartonaşul galben.

* Claudiu Puia este debutant în cupele europene, culmea, în cel mai important meci din istoria Vasluiului.

Min. 33 Portarul Vasluiului, Giedrius Cerniauskas, s-a accidentat şi nu mai poate continua. Celălalt portar, Claudiu Puia, intră în locul lui între buturi.

Min. 23 Fază bună de atac a Vasluiului, dar finalizarea are din nou de suferit.

Min. 21 Yero Bello a scăpat singur spre poarta lui Guatelli, a intrat în careu şi a şutat la poartă, dar goalkeeper-ul gazdelor a trimis în corner.

Min. 14 Acţiunea se mută rapid la poarta Vasluiului, iar Mehmedi şutează periculos, dar peste transversală.

Min. 13 Corner pentru Vaslui, dar apărarea gazdelor îndepărtează pericolul. Mingea rămâne la moldoveni, Sânmărtean centrează în careu, dar Guatelli reţine fără probleme.

Min. 12 Ocazie mare pentru Zurich. Margairaz preia pe piept în careu, cu spatele la poartă, şi şutează din întoarcere, puţin pe lângă poarta lui Cerniauskas.

Min. 9 Chermiti trimite mingea în plasă, dar golul nu este validat, deoarece jucătorul gazdelor era în ofsaid.

Min. 1 A început meciul.

DailyBusiness
Un profesor a făcut, anul trecut, 1,5 milioane de lei din meditații! Câți bani au declarat la ANAF, în total, cei care pregătesc elevii în particular
Spynews
Ultimă oră! Accident grav în Capitală! O mașină s-a răsturnat în urma impactului puternic
Fanatik.ro
Țara spectaculoasă care a uimit-o pe Teodora Stoica. I se mai spune „Țara eternei primăveri”, e plină de bogății naturale fascinante și a ajuns una dintre cele mai apreciate destinații turistice din lume
Capital.ro
Românii nu-l uită pe Călin Georgescu. Planul care se pregătește: Să aduceți suverani adevărați!
Playtech.ro
Nume de familie 100% românești. De ce sunt atât de puţine, conform istoricilor
Adevarul
Inspecția Judiciară i-a răspuns unui clujean că este beneficiarul grevei magistraților pentru pensii: „E de-a dreptul sfidător”
wowbiz.ro
El știe unde e Dani Mocanu! Ce se întâmplă acum cu artistul și evenimentele la care urma să cânte, în timp ce poliția îl caută în toată România
Economica.net
Atenție la ofertele de energie electrică pentru clienții casnici
kanald.ro
Ajutorul de deces 2025: Câți bani se acordă și cine poate beneficia de această indemnizație
iamsport.ro
Bombă! Gigi Becali a pus mâna pe telefon și a scos un jurnalist de pe post: 'Eram la Paris cu fata mea'
MediaFlux
Detalii noi despre pensia pe caz de boală!
stirilekanald.ro
Anunțul momentului pentru românii care vor credite!
substantial.ro
De la Vegas la Macau: cum diferă cultura jocurilor de noroc în lume