Elias Charalambous nu se întoarce la FCSB, decizia antrenorului cipriot fiind anunțată de Mihai Stoica: „Elias Charalambous ne-a refuzat. Argumentele sunt între noi. Nu m-a surprins decizia lui”. Oficialul grupării din Berceni a precizat că în continuare merge pe varianta unui antrenor străin și că exclude o soluție internă: „Dacă Gigi aduce un antrenor peste capul meu, plec. Care e problema?”.
Mihai Stoica a adăugat că a primit mai multe variante de antrenor. „Sunt foarte multe variante, nume mari, la care nu mă așteptam. Ne-au fost propuși. Și de prin preajmă și nu numai. Din România? Sunt antrenori pe care îi respect, dar care nu au cum să ajungă la noi din diverse motive. Cei care mă distrează sunt cei care spun că ar refuza, dar nu îi întreabă nimeni. Dacă nu vrei să vii, nu mai trimite vorbe: Fac orice să vin”, a mai spus Mihai Stoica la Prima Sport.
Referitor la românii cel mai bine cotaţi, Mihai Stoica a declarat: „Dan Petrescu? Să îi dea Dumnezeu sănătate. Cosmin Olăroiu are un salariu… La Ioan Sabău e problema cu Gigi becali, cu religia”.