Gigi Becali a dezvăluit câte ore alocă în fiecare zi rugăciunilor. „Eu merg la biserică la 2 noaptea și stau până la 7 dimineața. Noaptea, de la ora 2, începe slujba. Și după aia, de la ora 6 la 7 și jumătate, urmează Sfânta Liturghie. Apoi, eu mă duc și sus, că avem două altare. Eu stau la două slujbe, două liturghii, dar mă împărtășesc numai la una. La Muntele Athos mai sunt și lumini, dar aici, la mine, e numai și numai lumânare”, a spus Gigi Becali pentru Fanatik.
Latifundiarul din Pipera a rezervat un anumit interval orar pentri odihnă, după care revine la biserică: „După aia vin acasă, dorm de la ora 11 până pe la 3 sau 4, pe urmă începe vecernia, la ora 6… De la 6 la 7 vecernia, pe urmă mă întorc acasă”.
Citeşte şi: Pariu incredibil pus de Ioan Becali. Gigi Becali ar putea pierde milioane de euro!
Gigi Becali obişnuia să participe la slujbe dimineaţa devreme şi la Techirghiol, în Biserica Sf. Sofia, pe care a trebuit să o mute însă luna trecută de pe malul lacului, la presiunea autorităţilor.
„Luni dimineaţă (n.r. . pe 7 septembrie), la ora 6, am făcut aici ultima liturghie. Între bârne şi moloz. Azi nu mai este nimic. A rămas doar crucea, fiindcă aici este altarul. Ăsta n-ai cum să-l muţi”, a povestit la vremea respectivă Gigi Becali.