FED CUP, CANADA-ROMANIA. Irina Begu joacă prima la Montreal. Programul complet al meciurilor

FED CUP, CANADA-ROMANIA. Irina Begu și Francoise Abanda vor deschide meciul dintre echipele feminine de tenis ale României și Canadei, sâmbătă, la Montreal, de la ora 20.00 (ora României), în baraj pentru Grupa Mondială a Fed Cup.
Daniel Spătaru
17 apr. 2015, 17:43
FED CUP, CANADA-ROMANIA. Irina Begu joacă prima la Montreal. Programul complet al meciurilor

FED CUP, CANADA-ROMANIA. Irina Begu (33 WTA) este prima rachetă a României, în absenţa Simonei Halep, în timp ce Francoise Abanda (18 ani) ocupă locul 260 în ierarhia WTA. Cele două nu s-au înfruntat până acum în circuitul profesionist. Meciul va începe la ora 20.00.

Al doilea meci de simplu de sâmbătă le va opune pe Eugenie Bouchard, numărul 7 în lume, și pe Alexandra Dulgheru (69 WTA), care se vor întâlni în premieră.

Duminică, tot de la ora 20.00, Bouchard va juca împotriva Irinei Begu, după care Abanda va primi replica Alexandrei Dulgheru. Bouchard a câștigat singurul meci direct cu Irina, anul acesta, în optimi la Australian Open, cu 6-1, 5-7, 6-2, iar Abanda și Dulgheru nu s-au mai întâlnit.

Meciul de dublu de pe Maurice-Richard Arena va opune perechile Gabriela Dabrowski (43 WTA dublu)/Sharon Fichman (141 WTA dublu) și Andreea Mitu (218 WTA la dublu)/Raluca Olaru (62 WTA la dublu).

Citeşte şi FED CUP, CANADA-ROMANIA. Suprafaţa de joc avantajează echipa României

România și Canada s-au întâlnit o singură dată până acum în Fed, Cup, în 1983, în Elveția (Zurich), când echipa noastră se impunea cu 3-0 în primul tur al Grupei Mondiale. Lucia Romanov a învins-o cu 6-2, 6-3 pe Angela Walker, Virginia Ruzici a dispus cu 7-6, 6-0 de Carling Bassett, iar perechea Florenţa Mihai/Lucia Romanov a câștigat cu 6-3, 6-4 disputa cu cuplul Carling Bassett/Jill Hetherington.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Tiktokeriță celebră din România, în scandal cu fostul soț! Ce acuzații i-a adus: "M-a făcut să mă închid în casă de frică”
Fanatik.ro
Adrian Mihalcea și Dinamo, iubirea interzisă! Ce legendă îl vrea antrenorul „câinilor”
Capital.ro
Pensiile calculate greșit vor fi corectate, iar pensionarii își vor primi banii retroactiv. Florin Manole: Sunt sigur că sunt greșeli acolo
Playtech.ro
Un moștenitor refuză să vândă casa. Ce pot face ceilalți și când se poate ajunge la vânzare prin instanță
Adevarul
Porcul din gospodărie, între tradiție și faliment: „În următoarele trei săptămâni trebuie să vândă”
wowbiz.ro
Facturi mai mici la căldură de la 1 noiembrie. TVA-ul scade la 11% pentru consumatorii casnici, școli și spitale
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Sfârșit crunt pentru o atletă de doar 34 de ani. S-a stins din viață la doar o săptămână după nuntă
iamsport.ro
Cutremur la CFR Cluj! Șumudică poate pleca în următoarele două săptămâni. Unde ar putea semna
MediaFlux
Au fost anunțate primele ninsori în București. Data la care Capitala va fi acoperită de zăpadă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT