Federaţia Hipocrat: Legea salarizării unitare creează grave dezechilibre în sistemul sanitar

Federația Sindicală Hipocrat atrage atenția că legea - cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în forma actuală, produce grave dezechilibre în sistemul sanitar, o adâncire a inechităților salariale și o încălcare a legilor în vigoare.
Iulian Tudor
18 mai 2017, 08:24
Federaţia Hipocrat: Legea salarizării unitare creează grave dezechilibre în sistemul sanitar

„Federația Sindicală Hipocrat atrage atenția că Legea — cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în forma actuală, produce grave dezechilibre în sistemul sanitar, o adâncire a inechităților salariale și o încălcare a legilor în vigoare, mergând până la anularea sau modificarea unor drepturi deja câștigate. Federația Sindicală Hipocrat anunță că, în cazul în care amendamentele aduse nu vor fi dezbătute și acceptate, mișcările de protest sunt inevitabile, fapt care poate merge până la blocaje în desfășurarea activității din unitățile sanitare din toată țara”, se arată în comunicat.

Sindicatul Hipocrat punctează că respingerea amendamentelor de către Comisia de Muncă arată că nu există o dorință de implicare a reprezentanților personalului medical, potrivit agerpres.ro.

Citeşte şi LEGEA SALARIZĂRII, modificată în Parlament: Ce bugetari primesc un bonus de 10%

„Comisia de Muncă, prin respingerea amendamentelor aduse, cu o excepție — multe dintre ele acceptate anterior în Comisia Juridică și cea de Sănătate — nu face decât să ne arate că nu există nicio dorință de implicare ori consultare a reprezentanților personalului medical. Nu comunică, nu ascultă, nu înțeleg sau nu vor să înțeleagă”, conform comunicatului.

Președintele Federației Hipocrat Ion Cotojman, atrage atenția că există mai multe probleme sesizate, precum situația gărzilor sau responsabilitatea plății veniturilor.

„Avem o serie de probleme grave sesizate cum ar fi situația gărzilor, ca durată și ca plată, responsabilitatea plății veniturilor — ce revine exclusiv angajatorului, discriminarea categoriilor de personal din sistemul sanitar”, precizează Ion Cotojman.

Reprezentanții sindicatului mai susțin că în forma actuală suma pentru plata veniturilor nu poate depăși 30% din bugetul angajatorului.

„În forma actuală, suma alocată pentru plata veniturilor personalului din unitățile sanitare nu poate depăși 30% din bugetul angajatorului, în acest caz, spitalul. Lui îi revine întreaga responsabilitate, nu ordonatorului principal de credite, prefectura ori primăria în custodia căreia se află unitatea sanitară, fără ca legea să prevadă vreo creștere a tarifului decontat pentru serviciile prestate, astfel încât să se acopere creșterea veniturilor”, se mai spune în comunicat.

Potrivit sursei citate, legea propusă permite angajatorului să stabilească valoarea sporurilor după buget.

„În acest context, tot legea propusă permite angajatorului să stabilească valoarea sporurilor după buget. De exemplu, dacă acum avem un spor de 45 până la 85% pentru grupele de risc, noua lege elimină pragul minim de 45%. Mai mult, dacă în acest moment medicul primește un spor de gardă de 75% în cursul săptămânii și de 100% sâmbăta, duminica și în sărbătorile legale, prin noua lege se consideră că medicul poate primi oricât până la 75%, respectiv 100%”, conform sursei citate.

Citeşte şi Olguţa Vasilescu: Inechităţile din sistemul bugetar vor fi corectate abia în 2022

Pe de altă parte, Hipocrat mai spune că singurul amendament ce a fost avizat a fost cel privind gărzile medicilor.

„Singurul amendament acceptat vizează gărzile medicilor. Legea intenționa, în forma de proiect, să îi oblige pe doctori la efectuarea de gărzi, ceea însemna practic o revenire la situația de acum șase luni și o încălcare a Legii 250/2016. Amendamentul propus și acceptat menține situația actuală, cu gardă obligatorie doar diferența între 35 de ore pe săptămână și 48 de ore, în limita maximă din Codul Muncii, la care se adaugă orele din contractul pe timp parțial”, se mai arată în documentul citat.

Mai mult, președintele Hipocrat atrage atenția că toate creșterile și modificările ce vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018 se vor aplica numai pentru asistenți și medici, excluzând celelalte categorii de personal.

„Ce este și mai de neînțeles este discriminarea rezultată prin aplicarea legii în forma actuală. Toate creșterile și modificările vor intra în vigoare de la 1 ianuarie 2018, dar numai pentru medici și asistenți medicali, ca și cum celelalte categorii de personal nu ar merita aceleași drepturi, în același timp. Am propus aplicarea legii pentru întreg personalul, dar amendamentul a fost respins”, completează Ion Cotojman, președintele Federației Sindicale Hipocrat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Claudia Ion de la Insula Iubirii, apariție neașteptată! Concurenta s-a afișat fără pic de machiaj
Fanatik.ro
Probleme pentru Dinamo! Baza de la Săftica are nevoie de investiții majore: „Milioane de euro!”
Capital.ro
Pensii calculate greșit. Cine primește bani retroactiv și cine nu trebuie să restituie sumele încasate
Playtech.ro
Orașul mare din România în care șoferii nu primesc amenzi de la radarele fixe. Sistemul a costat 43 de milioane de lei, dar nu funcţionează
Adevarul
Ruptură în PNL Cluj: Emil Boc se delimitează de Alin Tișe, după ce a spus că vrea șefia partidului. Reacția președintelui CJ Cluj
wowbiz.ro
Vești pentru pensionari înainte de sărbători! Poșta Română a anunțat data de la care începe plata pensiilor în decembrie
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Veste tristă în rândul pompierilor. Cristian Vasile Dragomir s-a stins la doar 49 de ani: „Odihnește-te în pace, camarade!”
iamsport.ro
Ilie Năstase l-a lăsat ”mască” pe Joe Biden! Ce i-a cerut fostul președinte american
MediaFlux
Impozitele pentru locuințe cu balcoane în 2027. Ministrul Dezvoltării dă vești celor care stau la bloc
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT