Fedorca: Mai multe şcoli au reziliat contractele pentru mobilierul la clasa pregătitoare

Mai multe şcoli au reziliat contractele pentru mobilierul destinat claselor pregătitoare, după ce firmele au întârziat livrările, însă, până în 17 septembrie, toate vor avea mese şi scaune reglabile pentru copii, a declarat marţi, secretarul de stat Stelian Fedorca.
Romania TV
04 sept. 2012, 17:38
Fedorca: Mai multe şcoli au reziliat contractele pentru mobilierul la clasa pregătitoare

„Sunt cam trei sau patru firme care nu s-au ţinut de cuvânt, adică au luat mai mult decât pot duce. De aceea, directorii unităţilor de învăţământ au reziliat contractele. Ar fi cam 20-30 de unităţi de învăţământ. Unele au nevoie de mobilier pentru o clasă, iar altele, pentru două sau trei”, a mai spus secretarul de stat din Ministerul Educaţiei.

Fedorca a mai precizat că, indiferent de aceste probleme, în prima zi a noului an şcolar (17 septembrie), toate clasele vor avea, cu certitudine, mobilier pentru copii.

Printre şcolile cu probleme din acest punct de vedere se numără unele din judeţele Constanţa (trei) şi Vaslui (trei-patru şcoli), potrivit lui Fedorca.

În Capitală nu există şcoli care să fi reziliat contractele pentru mobilierul destinat clasei pregătitoare. „Până în 31 august, a fost achiziţionat mobilier pentru 75,69 la sută dintre şcolile Capitalei”, a precizat inspectorul şcolar general Constantin Trăistaru.

Mai multe şcoli din Dolj nu au mobilier pentru clasa pregătitoare, în condiţiile în care acesta urma să fie adus din China de o firmă care nu şi-a putut onora comenzile din cauza taifunurilor din Asia, multe dintre unităţile aflate în această situaţie reziliind contractele cu societatea respectivă.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, 11 şcoli din judeţ nu au mobilier la clasa pregătitoare din cauza taifunurilor din Asia.

Cele 11 unităţi de învăţământ aveau încheiate contracte cu o firmă care aducea materie primă din Asia, iar din cauza fenomenelor meteorologice extreme firma nu şi-a putut onora comenzile.

În acestă situaţie sunt şcolile din localităţile Băileşti, Siliştea Crucii, Vârtop, Caraula, Bistreţ, Perişor, Orodel sau Cioroiaş. Cele mai multe dintre unităţile de învăţământ aflate în acestă situaţie au reziliat contractul cu firma care nu a onorat contractul.

Livrarea mobilierului pentru dotarea mai multor clase pregătitoare din şcolile din nordul judeţului Mehedinţi este în întârziată din acelaşi motiv. Potrivit inspectorului şcolar general adjunct din cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Mehedinţi, Octavian Ungureanu, în această situaţie sunt şcolile arondate centrului din Baia de Aramă, unde ar fi trebuit să ajugă tot mobilierul pentru clasa pregătitoare, iar de acolo să fie ridicat de celelalte unităţi din nordul judeţului.

„A existat un taifun care nu a permis aducerea mobilierului în ţară de către firma Eurodidactica, cea care a câştigat licitaţia, dar ne-au precizat printr-o notificare că în zilele 7,8 şi 9 mobilierul va fi adus la Centrul Baia de Aramă”, a precizat Ungureanu.

Firma care a câştigat licitaţia pentru dotarea şcolilor respective a comandat mobilierul pentru clasa pregătitoare din China, între unităţile care nu au primit încă băncile speciale fiind şcolile din Obârşia Cloşani şi Şovarna.

DailyBusiness
VIDEO ALERTĂ pe Aeroportul Băneasa. Un avion de mic dimensiuni a ieșit de pe pista de aterizare. Traficul aerian a fost blocat
Spynews
Fiica Alinei Pușcaș va fi operată astăzi. Motivul pentru care Melissa va fi supusă intervenției. Fetița ei va fi anesteziată general
Fanatik.ro
Mirel Rădoi a plecat la vestiare înainte de finalul derby-ului U Craiova – Rapid 2-2. După ce s-a întors, antrenorul a oferit imaginile serii. Foto
Capital.ro
Reguli pentru românii cu casa la curte. Lege pentru gard și pomii din curtea vecinului. Se poate dispune executare silită
Playtech.ro
Ajutor de încălzire 2025–2026. Cât timp vor primi românii bani pentru căldură
Adevarul
De ce suntem percepuți ca fiind mai atractivi atunci când mâncăm usturoi? Ce alimente produc cele mai puțin sexy mirosuri
wowbiz.ro
Percheziții în lanț după moartea Ștefaniei Szabo! Anchetatorii au ridicat mașina doctoriței, dar și mai multe obiecte găsite în camera de gardă. Solicitarea importantă făcută de familia sa
Economica.net
Alertă în România după o mutare "perversă" a Rusiei
kanald.ro
„Mi-e greu să cred că nu și-ar fi dorit să se mai trezească a doua zi”. Asta a fost ULTIMA DORINȚĂ a Ștefaniei Szabo! A apelat la un coleg cu doar câteva ore înainte să moară... mesajele au ieșit la suprafață!
iamsport.ro
Dezlănțuit! Fostul fotbalist de la Dinamo l-a numit ”sluga securiștilor” pe jucătorul care s-a îmbogățit după retragere: ”Mai bine sărac ca mine decât milionar ca el!”
MediaFlux
Alocații și indemnizații noiembrie 2025. Când intră banii pentru milioane de persoane
stirilekanald.ro
„Am probleme mari!” Ștefania Szabo ascundea un secret care i-a adus moartea! Un preot i-a spus-o direct: „Tu nu prinzi sfârșitul anului!”
substantial.ro
Primul complex cu jocuri de cazinou din Emiratele Arabe Unite va avea conexiune rutieră cu Dubai