Femeia care a agresat doi poliţişti într-un mall din Sectorul 2, sub control judiciar pe 60 de zile

Femeia care a agresat vineri seara doi poliţişti într-un mall din Sectorul 2 al Capitalei şi a refuzat să se legitimeze, după ce oamenii legii au intervenit în urma unei sesizări că aceasta şi-ar fi lovit copilul minor, a fost plasată sub control judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
Iulian Tudor
28 ian. 2018, 14:28
Femeia care a agresat doi poliţişti într-un mall din Sectorul 2, sub control judiciar pe 60 de zile

„Având în vedere situaţia înregistrată, procurori din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Sectorului 2 au constituit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 257 Cod Penal. Faţă de femeia în cauză, Parchetul a dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore, ulterior măsura adoptată fiind cea a controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Au fost puse la dispoziţia unităţii de Parchet imagini surprinse de camerele de supraveghere, precum şi actele procedurale întocmite de poliţişti. A fost notificată Direcţia Generală de Protecţia Copilului Sector 2 cu privire la situaţia înregistrată şi pentru a dispune măsurile din competenţă”, se arată într-un comunicat transmis, duminică, de Direcţia Generală de Poliţie a Municipiului Bucureşti.

Scandal într-un mall din Bucureşti. O mamă violentă, care şi-a lovit copilul, a fost reţinută de poliţie VIDEO

DGPMB a reamintit că pe 26 ianuarie, în jurul orei 20,00, prin apel 112, o persoană a sesizat că o femeie vrea să-şi lovească copilul şi că, la momentul în care a intervenit, aceasta a avut acelaşi comportament violent şi faţă de ea.

La faţa locului s-a deplasat un echipaj de ordine şi siguranţă publică format din doi agenţi. După ce şi-au declinat calitatea, poliţiştii i-au solicitat femeii să se legitimeze. Aceasta a refuzat să prezinte un document de identitate sau să comunice datele de stare civilă pentru a fi posibilă verificarea.

„Poliţiştii au solicitat persoanei să-i însoţească la secţia de poliţie pentru identificare, dar aceasta a refuzat, manifestând un comportament violent şi lovindu-l pe unul dintre poliţişti, timp în care îi adresa şi injurii. S-a procedat la imobilizarea persoanei, aceasta continuând comportamentul agresiv şi muşcându-l pe celălalt agent”, se mai arată în comunicat.

Aceeaşi sursă a menţionat că, în conformitate cu prevederile Legii nr. 218 din 2002, poliţiştii au dreptul şi obligaţia să conducă la sediul Poliţiei pe cei care, prin acţiunile lor periclitează viaţa persoanelor, ordinea publică sau alte valori sociale, precum şi persoanele suspecte de săvârşirea unor fapte ilegale, a căror identitate nu a putut fi stabilită în condiţiile legii.

Femeia a fost condusă la autospeciala de poliţie, minorul rămânând în grija persoanelor ce o însoţeau.

„La momentul deplasării spre unitatea de poliţie, echipajul a fost urmat de cunoştinţele persoanei în cauză, care au luat în grijă minorul. În scurt timp, a sosit şi bunica maternă a copilului, care l-a preluat din faţa secţiei de poliţie”, mai reiese din comunicat.

DailyBusiness
Sondaj CURS: AUR conduce în intențiile de vot, cu 34%, în timp ce PSD crește, iar PNL pierde teren. 77% dintre români cred că țara merge într-o direcție greșită
Spynews
Andreea Tonciu a reacționat după criticile pe care le-a primit. Vedeta s-a fotografiat cu animale sălbatice: ”Nu erau sedate”
Fanatik.ro
Ce-a făcut Florin Maxim la primă oră a dimineții, după ce a învins-o pe FCSB. Exclusiv
Capital.ro
Avertisment de la Poliția Română pentru șoferi. Mai multe drumuri sunt afectate de ceață și vizibilitate redusă. Ce artere rutiere sunt vizate
Playtech.ro
Ești în depășire și treci cu viteză prin dreptul radarului. Ce mașină apare în înregistrarea Poliției
Adevarul
A renunțat la o carieră de succes în România și a luat-o de la zero în America. Povestea cofetarului care a cucerit New Yorkul
wowbiz.ro
EXCLUSIV | Nuntă și botez cu fast pentru Pescobar! Avem imaginile de la marele eveniment. Detalii și meniu de lux, dans romantic și sute de invitați
Economica.net
Un nou model Dacia. Va fi electric şi nu e Spring
kanald.ro
Focare de rabie în judeţul Suceava! Autorităţile au dispus măsuri de urgenţă
iamsport.ro
Transfer spectaculos în SuperLiga! Fostul jucător de la Benfica și de la Gladbach a semnat: ”O să fie titular din start”
MediaFlux
Pensionare cu 5 ani mai devreme, fără penalizări. Românii pot primi pensia întreagă
stirilekanald.ro
VIDEO UPDATE Călin Georgescu află marți dacă scapă de închisoare. Fostul candidat la prezidențiale a fost dus la DIICOT